Satul Sub Pădure: în care de Florii am simțit că în sfârșit lumea va pieri și m-am bucurat.

Țiganul, un adevărat atlet, se opri în fața mea și pe un ton grav îmi spune că trebuie să stau locului, să nu mai înaintez niciun pas, până când el mergând lângă Sonia, o să aibe de grijă ca ea, cățeaua, să nu se dezlege și să ne rupă oasele. În același timp într-o curte, restul țiganilor ‘mestecând niște numere de înmatriculare, simplu, ca pe niște cărți de joc, cad la învoială după lungi dezbateri pentru cel de Vrancea, cu care astăzi vor circula, întrucât drumul mare în sfârșit s-a uscat.

Continue reading “Satul Sub Pădure: în care de Florii am simțit că în sfârșit lumea va pieri și m-am bucurat.”

Blog at WordPress.com.

Up ↑