Cipru, de la Lefkoșa la Gazimagusa: Când catedralele devin moschei

Pentru ciprioții greci, orașul Famagusta este situat în teritoriul ocupat. De altfel, pentru întreaga lume greacă din sudul liniei Attila, tot teritoriul situat în nord, dincolo de această linie imaginară de demarcație, este considerat teritoriu ocupat. Pentru turcii ce alcătuiesc nerecunoscuta Republică Turcă a Ciprului de Nord, orașul acesta se numește Gazimagușa, iar locul pe care îl ocupă, împreună cu tot locul pe care îl ocupă ei în insulă, este, cât se poate de firesc considerat, parte a lumii turce.

Continue reading “Cipru, de la Lefkoșa la Gazimagusa: Când catedralele devin moschei”

Nicosia, Cipru: Aici orașul se numește Lefkoșa

Proiecție imensă a steagului republicii turcești din nordul Ciprului, pe unul din versanții muntoși ce înconjoară orașul Nicosia. Este interesant modul de amplasare ales, practic acest stindard fiind vizibil foarte bine și din partea grecească

Ultima parte din strada lui Memo începe imediat după linia albastră ce împarte Nicosia și Ciprul în două. De fapt, această stradă, al cărui început îl găsim localizat în partea grecească a orașului, nu duce direct la casa turcului.

Continue reading “Nicosia, Cipru: Aici orașul se numește Lefkoșa”

Blog at WordPress.com.

Up ↑