Domeniul de la Miclăuşeni

20150611_164724   Sfârșit de noiembrie însorit și rece pe un drum care unește Piatra-Neamț-ul de Iași. Un autobus care face legătura între cele două orașe ale Moldovei, se târâie lent și plictisit. E sfârșit de toamnă, iar copacii din jur,  nu mai au frunze. Călătorii tăcuți, privesc prin geamuri, câmpurile care în urmă cu câteva luni erau verzi.  Capul unei doamne pasagere  se mișcă haotic. Moțăie. O denivelare a drumului amplifică mișcarea capului, iar brusc, femeia se trezește.Buimacă, se uită în dreapta mirată, prin geam, apoi în stânga curioasă, vrând parcă să întrebe ceva. Nu are pe cine. În stânga nu stă nimeni. Își ia inima în dinți, și bătându-l ușor pe umăr pe pasagerul din față, așteaptă emoționată ca acesta să se întoarcă. Norocul îi surâde, iar un domn amabil o intreabă: Va pot ajuta cu ceva? Știți, mă scuzati, poate o să credeți altceva, dar în timp ce moţăiam, am avut impresia că văd un castel, acum de câteva minute, printre vârfurile copacilor. Locuiesc de ceva vreme în Piatra-Neamț, la Iași mă duc destul de des, dar nu știu să fie în zonă vreun castel. Nu știu, dar parcă era real și frumos…poate totuşi am visat”, concluzionă tristă într-un final, lăsând capul in jos, ruşinată. Uitându-se îngăduitor  și zâmbind ștrengărește , domnul dichisit, între două vârste, îi răspunde: Da, aveți dreptate, numai că nu aţi visattocmai ce am trecut pe lângă Castelul de la Miclăuşeni
Continue reading “Domeniul de la Miclăuşeni”

Blog at WordPress.com.

Up ↑