Muntii Gutâi: Spre Creasta Cocoșului, pe urmele haiducului Pintea

 

Cu fețele albe și păr deschis la culoare, nu ai fi zis că cei doi vârstnici temerari din fața mea, nu aparțin nici unei țări de pe bătrânul continent.
Daniel și Karin sunt din Chile, iar la modul cum arată și cum sunt îmbrăcați sunt demni urmași ai germanilor emigrați la 1848 în această țară, după un trai mai bun.
Au ajuns la Breb, în Maramureș, accesând www.ecomaramureș.com. Le-au plăcut casele din lemn, muntele și faptul că aici, este mult mai ieftin ca în Patagonia, la ei acasă.

Continue reading “Muntii Gutâi: Spre Creasta Cocoșului, pe urmele haiducului Pintea”

Maramureș: Când soarele asfinte’n senin, mâne va fi vreme bună


În curtea casei, Csermey se joacă, târând după ea un cățel blond, agățat de o cizmuliță albastră. La un moment dat se împiedică și cade, dar acest lucru pare a nu o afecta prea tare. Iarba verde și deasă din curtea pensiunii îi amortizează căderea, cățelul fuge, iar ea rămâne întinsă. Stând pe spate, cu capul ei mic, lunguieț și blond, fata bolborosește cuvinte fără rost, în cele trei limbi pe care le cunoaște și cărora, doar ea, pare a fi capabilă în a le da înțelesuri. Pentru idilicul sat maramureșan, Breb, Csermey este o expată, apărând pe lume departe de România. Mama e canadiană, iar tatăl e un maghiar născut în România, lângă Arad, plecat însă și el departe, pe alte meleaguri, din fragedă pruncie. Româneasca lui e una cu mult accent englezesc, trădând în acest fel, locurile pe unde a ajuns și a trăit.

Continue reading “Maramureș: Când soarele asfinte’n senin, mâne va fi vreme bună”

Vârful Pop-Ivan din Munții Maramureșului: pe frontiera de Nord a României.

Vârful Pop-Ivan (1937 m) din Munții Maramureșului, o bornă de frontieră naturală și inedită în Nordul României

Apropierea iminentă a Rusaliilor face ca micuța poiana a Paltinului, de sub Vârful Pop Ivan, să fie nesperat de populată. Lângă un TAF nou, de producție autohtonă, stă un ucrainean răblăgit de alcool și munca la pădure, câțiva pădurari au capetele băgate sub capota unei mașini de teren ce refuză să mai funcționeze, la stâna de lângă, ciobanii nu răzbesc să finalizeze mulsul oilor, al caprelor și al vitelor, iar cabana, ce ține de partea de cercetare din Parcul Național Munții Maramureșului, e plină de oameni ce nu au nici o treabă cu cercetarea.

Continue reading “Vârful Pop-Ivan din Munții Maramureșului: pe frontiera de Nord a României.”

Cernăuți: Tanti, mustăciosul și vanzătoarea de prune

Un autobuz cosmopolit pleacă aproape de miezul zilei din Suceava, spre Cernăuți. Trei brazilieni, un spaniol, un italian, un francez, doi țigani, câțiva ucraineni ce vorbesc românește și câțiva români ce vorbesc ucraineană, rezistă cu greu căldurii din Laz-ul vechi, de proveniență sovietică.
Șoseauă lină la noi, sărituri și hopuri la ei, spre deliciul italienilor bruneți, îmbrăcați în blugi, pantofi sport și cu freze gelate, bine conturate.
După graniță, din când în când oprim, la marginea dinspre drum a vreunui sat, ivit firav mai încolo, printre pomii fructiferi.

Continue reading “Cernăuți: Tanti, mustăciosul și vanzătoarea de prune”

Kiev: Statui, biserici, piețe și pietonale

Catedrala Sfântul Mihail din Kiev, privită din Piața Sofia

Lângă copia palidă a ceea ce odată erau Porțile de Aur ale orașului Kiev sau Zoloti Vorota, o terasă, înconjurată de platani groși și umbroși, te îndeamnă la leneveală. În jur, miroase a fete frumoase îmbrăcate elegant, a toamnă și a oraș mare, în care esențele umane se amestecă. Printre frunzele ușor îngălbenite, orele amiezii se apropie. Profităm de ocazie și comandăm un borș de sfeclă roșie și o bere locală, rece.
Suntem pe strada Volodymyrska, iar clădirile impozante, înșirându-se darnic pe ambele părți, degajă aer lituanian și polon, semn al stăpânirilor ce s-au succedat peste oraș. Din loc în loc, construcții din perioada țaristă, urmate de cele în care Ucraina facea parte din imperiul sovietic, întrerup ostentativ înșiruirea ideală.

Continue reading “Kiev: Statui, biserici, piețe și pietonale”

Naturalistul de pe malul râului


Pantalonii de trening, albaștrii și cu trei dungi albe pe ei, cad perfect peste pantofii fără șiret, de toată ziua, din imitație de piele maro. De la brâu în sus, omul poartă un tricou subțire, supraelastic, cu guler, nasturi și dungi orizontale pe fond portocaliu. Peste tricou, o vestă cu buzunare crem, având câte două buzunare pe fiecare parte, la nivelul palmelor și a pieptului, completează vestimentația, un amestec de casual și sport, întâlnit frecvent la persoanele din România trecute binișor de cinzeci de ani. Sub părul negru, lucios, stă o frunte lată, bronzată, iar ochii negrii sunt bine mascați de gene și sprâncene stufoase. Poartă ochelari, iar conturul ramelor de pe ambele părți ale feței, la fel de bronzate, sunt albe, clare, semn că persoana din fața mea stă mult în soare.

Continue reading “Naturalistul de pe malul râului”

Fântâna din Pecica, comunismul, capitalismul și maghiarii


Era sfârșitul unei ierni geroase când, luat la pas, pe strada perfect dreaptă, cu case înșirate după același tipar, de-o parte și de alta, orașul Pecica, din județul Arad, părea neprietenos și fără chef de a afișa întâmplări urbane remarcabile. Afară era înnourat, iar vântulețul ce bătea dinspre pusta maghiarilor, făcea ca cele câteva grade Celsius existente, anunțate la radioul local, printr-o boxă cocoțată pe un stâlp lângă clădirea primăriei, să fie aproape imperceptibile. Încadrate în spumă poliuretanic, groasă, noile geamuri din termopan, stricau aiurea fațadele clasice ale caselor. Din specificul arhitectural al zonei urbane, rețin arhitectura bisericii romano-catolice, spațiul verde și băncuțele din fața locuințelor.

Pe domnul cu șapcă și atitudine tovărăsească, l-am întâlnit lângă una din fântânile orașului. Avea păpucii rupți și decupați în spate. Își căra, bidoanele vechi, pe o bicicletă la fel de veche. Nu era sărac și nici necăjit, lucru conștientizat ulterior. Venea probabil de la lucrul din gospodăria proprie, îmbrăcat în cele mai ponosite haine cu putință, semn al unui obicei autohton, ce la noi va dăinui mult și bine.

Continue reading “Fântâna din Pecica, comunismul, capitalismul și maghiarii”

Kiev: Vladimir cel Mare, Lavra Pecerska și Rusia Kieveană

Malul fluviului Nipru la Kiev, cu capela Sfântul Nicolae, ocrotitorul marinarilor

Într-un bloc sovietic, pe o stradă lângă Nipru, o scară întreagă îl ocupă camerele hostel-ului unde locuim. La ieșirea din scară, te întâmpină pisici, pensionari și tineri ce stau la un loc, pe băncile umbrite de nucii deși. În această parte a orașului, marele fluviu este mărginit pe o parte de cartierul Podil, iar pe partea cealaltă, dincolo de canalul navigabil marcat cu grijă, de o plaja galbenă și fină, cu câțiva oameni întinși la soare și o dungă groasă și verde, de copaci mai mici sau mai mari.

Continue reading “Kiev: Vladimir cel Mare, Lavra Pecerska și Rusia Kieveană”

Kiev: Oamenii Maidanului

dsc_0178
Piața Maidan din Kiev în August 2016

Când am coborât pe Strada Sofiivs’ka din Kiev, nu am știut exact unde o să ajungem. Dintr-un colț de stradă luată, o înghețată artizanală ne făcea siesta de după ciorba de borș și porția de colțunași, mult mai plăcută, iar platanii cu trunchiurile chelite de coajă, expunându-și indiferenți goliciunea albă, printre ramuri groase, pline de frunze, ne ofereau umbra, atât de necesară, într-o zi toridă de vară. Din vârful străzii, Maidanul a apărut jos, plin de o lume furibundă, traversând în dezordine Bulevardul Khreshchatyk, lăsând în spate clădirea comunistă a Hotelului Ucraina, pentru ca apoi, toată această mișcare frenetică să se sfârșească brusc, înghițită de gura metroului, dominată de sigla occidentală a supermarketului Billa.

Continue reading “Kiev: Oamenii Maidanului”

Blog at WordPress.com.

Up ↑