Baru’ din cartier cu terasă și alimentară : discuții ivite după România cu Muntenegru la fotbal.

Aseară la meciul României, unu’ căruia la baru’ cu alimentară din cartier i se zice Poetu’, că scrie poezii cu prostii și băieții râd de numa numa, s-a ridicat în picioare când a fluierat arbitrul că meciul României e gata, 3 la 0 pentru ăia, și a zis că Pula mea!, o dată trebuia să bată și Anglia și nu a făcut-o. I-au bătut bozgorii ăia! Asta m-a surprins că așa gândeam și eu, nu în termenii folosiți de acest om pentru a descrie marea națiune maghiară, dar legat de faptul că îmi doream ca Ungaria să piardă meciul ei, da așa era, categoric. Era foarte clar, oricum, încă de la începutul competiției că echipa națională de fotbal a României va pierde toate meciurile și era ca atunci când faci parte din cea mai cruntă rivalitate, faci parte emoțional din ea și tot ce îți mai dorești să se întâmple e ca secularu’ dușman istoric, fotbalistic și sportiv al nostru să piardă. Ești acolo, ești pe felie!

Continue reading “Baru’ din cartier cu terasă și alimentară : discuții ivite după România cu Muntenegru la fotbal.”

Cafeneaua 112, Târgu Mureș : când melodia Walking on broken glass a lu ‘ Annie Lennox însoțește frustrările unui cioban.



-Va exista vreodată dreptate pe pământ, va veni și vremea aia, și atunci patronu’ meu va plăti pentru asta, îmi zise ciobanu’ de la Sibiu, pentru care am făcut cândva pe șoferu’ întrucât aproape țapăn într-o seară polițiștii i-au luat carnetu’. De atunci, de când ne-am întâlnit și m-a rugat dacă nu cumva știu un șofer de ocazie și m-am oferit eu, gratis, am rămas oarecum buni amici.

Continue reading “Cafeneaua 112, Târgu Mureș : când melodia Walking on broken glass a lu ‘ Annie Lennox însoțește frustrările unui cioban.”

De 15 Martie, ziua ungurilor

Este fascinant să vezi imagini și interviuri de la mitingul ungurilor de la Budapesta, cu ocazia zilei lor internaționale. 15 Martie. Steaguri, Roșu, Verde, Alb, cu combinația aia teribilă pentru mine de roșu și verde. După ce’l asculți pe Orban folosind a 248’a oară în doar trei propoziții cuvintele națiunea, maghiarul, spiritul și pronumele “noi”, interviurile luate oamenilor, cum că respectăm lupta pentru suveranitate a ucrainenilor, dar trebuie să avem în vedere și interesele rușilor, cum că devine foarte clar că astea sunt interesele americanilor, îți cam dai seama că prostia crește și va crește mereu odată cu longitudinea, adică de la Vest către Est.

Continue reading “De 15 Martie, ziua ungurilor”

Crâmpeie timide de muzică Iugoslavă: de la Bajaga i Instructori la Mile Kitic și de ce câteodată e mai bine să stai acasă decât să călătorești.

Mă plimb prin pădure și ascult The best of Bajaga i Instructori pe Spotify. Îmi atrage atenția piesa “Što ne može niko možeš ti”. Cu toate că de pe la minutu’ 2:50 devine vijelioasă, cumva cum îmi place mie, ezit încă dacă să îi dau statutul de Piesa zilei. Să vedem ce mai ascultăm astăzi.

Continue reading “Crâmpeie timide de muzică Iugoslavă: de la Bajaga i Instructori la Mile Kitic și de ce câteodată e mai bine să stai acasă decât să călătorești.”

Târgu Mureș : spălătoria de peste drum de baru’ cu alimentară cu puțin înainte să înceapă războiu’

-Cum ar fi fost să cânte în loc de toți ăia de la finala la fotbal american Loredana Groza cu Adrian Copilu’ Minune, cu Guță și toți ăștia ai noștri meseriașii, de demult !? Mamă ce spectacol ar fi fost, îmi zice patronul spălătoriei de peste drum de baru’ cu alimentară…Atunci mă uitam și eu la porcăria asta de sport. Învârte cafeiul între degete și visează mai departe oftând, cel mai probabil, după timpurile de demult, fredonând o melodie dulce înțeleasă doar de el… Mă gândesc dacă războiul o să-mi strice șustele. Vine și la noi? Dăm toți din cap. Habar nu avem dacă începe…

Continue reading “Târgu Mureș : spălătoria de peste drum de baru’ cu alimentară cu puțin înainte să înceapă războiu’”

Târgu Mureș: țigana de la alimentara cu bar Eden

Am stat de vorbă ieri cu țiganu’căruia cu câteva săptămâni în urmă i-a plecat calul și căruța pe stradă în timp ce el își cumpăra pâine. Deși o fire agreabilă atunci când îl întâlnesc, acum era necăjit. Stătea sprijinit într-un cot, la masa de pe terasa birtului cu alimentară și nu zicea nimic. Lângă el țiganca.
-Ce ai?
-Supărat pe asta…
-Ce a făcut…
-Vor să o picteze toți pictorii din oraș.
-Și care e problema?Mă gândesc că bani le ceri…Vor și altceva?
-Și-a luat-o în cap. Urlă, zbiară la mine. Dacă nu mă dau la ea cu dosu’ de palmă, nu se oprește.

Continue reading “Târgu Mureș: țigana de la alimentara cu bar Eden”

Rîmetea, jud Alba-în care Piatra Secuiului nu se va pupa niciodată cu Székelykő…

Când eram copil, pe strada mea a poposit Zsofi. Era înaltă, frumoasă și mai ales tânără. Câteva șuvițe de păr negru îi populau fruntea albă, rotundă și încă nedospită. Mersul șprințar, pasul mare, trăda o fire energică, iar vorba românească, încă nesuficient stăpânită, scotea în relief șovăirea, rușinea, dar și dorința lăuntrică de a învăța. Zsofi era, de loc, din Rîmetea, județul Alba, iar la Blaj venise cu treburi. Educatoare sau învățătoare fiind, trebuia să educe copiii maghiari, de aci, în limba ei maternă.

Continue reading “Rîmetea, jud Alba-în care Piatra Secuiului nu se va pupa niciodată cu Székelykő…”

Doamna Bochiș, profesoara de muzică și Enigma Otiliei

Multă vreme am rămas în minte cu imaginea lui George Enescu legată, însă, de romanul “Enigma Otiliei”. Întotdeauna, până la vizionare, credeam că dacă s-ar face un film, cadrul sonor neapărat ar fi trebuit să fie din Enescu. Când, apoi, l-am văzut într-un final și mi-am dat seama că m-am înșelat, nu m-am mai uitat deloc la el.

Continue reading “Doamna Bochiș, profesoara de muzică și Enigma Otiliei”

Liverpool, 1892 sau anul în care, un anume John Houlding, afacerist din Liverpool, hotărăște să înființeze propriul club de fotbal

21 februarie 1907, începe răscoala de la Flămânzi, motivată puternic de dorințele țăranilor. Mulți dintre ei au vrut-o, mulți dintre ei nu, înrolându-se voluntar în armata regală. Ceea ce era pe atunci România, o țară preponderent agrară, săracă, fără idealuri și elite demne de urmărit, suferă. Moșierii, în parte liberali, șuieră de bucurie. Oricum, ei pierdeau constant în ultima vreme din privilegii în favoarea celor mici, dar mulți. Vina, pe mai departe, se dă pe socialiști, apoi pe evrei. Dar nu mai contează. Răzmerița și haosul se instalează.

Continue reading “Liverpool, 1892 sau anul în care, un anume John Houlding, afacerist din Liverpool, hotărăște să înființeze propriul club de fotbal”

Blog at WordPress.com.

Up ↑