Valea Cârlibabei, județul Suceava : sprijinit de Munții Țibăului, văd pulimea cum se sacrifică pentru ceva nedefinit. Dezmembrarea lumii este din nou aproape, dar nu o pot atinge.

Valea Cârlibabei e destul de lungă. Pe ea merge un drum care unește localitatea cu același nume de Izvoarele Sucevei. Ultima frontieră a României căci punctul de trecere cu Ucraina, de acolo, nu a fost folosit niciodată. Drumul e prin munte, e neasfaltat, e județean, este fantastic, dar e o păcăleală cruntă dacă te gândești la cât de senin e scris pe indicatorul din centrul Cârlibabei această direcție.

Dacă o iei pe acolo trebuie să ai o mașină înaltă, să fii cu motocicletă, și să nu suferi de anxietate. Altfel, e sălbăticie pură și nu îți vei dori ca vreodată el să fie asfaltat.
Munții Țibăului flanchează pe partea dreaptă, conform cu direcția de curgere, valea aceasta. Vârfurile Iedu, Țapu’ Mare și Troița nu sunt înalte, nu trec de 1500 m, nu sunt spectaculoase, deci nu sunt pentru Facebook. Sunt doar pentru cei care mai au încă un strop de imaginație în ei, care-și cunosc țara, merg după ceva și nu merg după gloată.

Perspectivă destul de amplă asupra văii Cârlibabei. Jos, localitatea Iedu, componentă a comunei Cârlibaba. Fuioare de ceață se ridică peste vale, peste drumul ce unește localitatea Cârlibaba de Izvoarele Sucevei, după o ploaie nedorită, căci niciodată ploaia nu e mai nedorită decât ca atunci când vrei să umbli prost.

Pajiști sub-alpine minore marcate din loc în loc de stânci calcaroase arată unde sunt punctele cele mai înalte. În rest, doar tu, cătunele huțulilor, traficanții de țigări, braconierii, presupusele lor priviri către tine, tu care nu zici nimic și faci pe prostul. De pe ele vezi Beskizi, Tatra, Munții Bieszczady din serialul polonez “Haita” și toate vârfurile Carpaților Păduroși. În spate, către alți munți, nici nu îți vine să te uiți. Doar în față. Lumea dintre slavi și slavi, lumea dintre noi și ei, surprinzi practic lumea și nelumea cum stă sau se războiește. Sau cel puțin așa crezi că vezi. Tot așa, sus pe ele, dai de urmele tranșeelor din primu’ și al doilea război mondial, de cuiburile de mitraliere, de urmele luptelor, iar jos zărești localitatea asta cu nume ciudat, imbârligat, în esență unul tătăresc. Turnurile bisericilor etniilor de acum un secol , cimitirele lor, ale germanilor, rutenilor, armenilor și polonezilor, ale noastre, toate sunt acolo, și la un moment dat, dacă te încearcă ceva măreț, așa cum stai și privești zarea, o idee, adică te gândești la istorie, la sacrificiu’ oamenilor pe acest pământ, poți zice că pulimii întotdeauna i-a plăcut să moară frumos și ‘n glorie, îndestulată cu ideea, cu speranța doar, că ‘ntr-un viitor ipotetic tot ea, pulimea, măcar va fi pomenită.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: