Similitudini între Târgu Mureș și satul Breaza din Fundul Moldovei: deși nu ai crede, satul acesta obscur este în avantaj

La Breaza, în Fundu’ Moldovei, un cetățean și-a legat calul, semigreu’ de tracțiune, fără căruță, de un Stop în mijlocul satului după care el s-a priponit într-o crâșmă. A stat înodat acolo, animalul de semn, făcându-și treburile direct pe asfalt ore în șir, după care a plecat cu ăsta matol după el, trăgând-l pe mijlocul drumului atârnat în hățuri.

Imagine de colecție, de pus într-un calendar cu imagini epocale surprinse de a lungul unui an, în fiecare lună, într-un anumit loc. Tot la acest capitol, și tot pe mijlocul drumului, de această dată în plin centru, la noi, în Târgu Mureș, într-o dimineață devreme, săptămâna trecută, un cal se plimba singur, stingher cumva după mine dacă îi priveai fața, pe lângă Catedrala Mare spre statuia lui György Bernády. Deși nu la fel de spectaculoasă, imaginea aceasta merită și ea pusă cap de afiș pentru luna iulie în calendarul orașului, dar de această dată în ăla de la Primărie. Din alt punct de vedere, ați fi însă tentați să ziceți că între cele două localități, în ciuda dimensiunilor, există asemănări, dar nu e așa. Nicicând multiculturalismul adevărat, dat aici de turiștii străini ce vin în nordul Moldovei nu va fi atins la noi în oraș, pentru că aici există doar două comunități etnice aflate într-un continuu război politic, nerecunoscut declarativ de nimeni, un fel de pace de baclava, două comunități care prin mai marii lor nu au produs nimic demn de văzut și ca atare aici nu vine nimeni. E simplu. De ce ai veni dacă ești un belgian sau un “olandej” aiurit care vrea să vadă lumea?
Prelungirea acestui conflict stă în pancarda de la Băile Tușnad, una că tot veni vorba absolut genială ca inventivitate a mesajului , ca sarcasm, și în incapacitatea statului român de a impune o linie roșie guvernanților unei națiuni vecine deosebit de nostalgice. Nu degeaba, în cartea sa, “Dunarea. Fluviul imperiilor”, autorul Andrei Sarii, un rus, afirmă la un moment dat că tânguirea viorii maghiare cel mai bine o auzi la Budapesta, pe malul Dunării. Și asta provoacă pe lângă nostalgie, și melancolie, ambele trăiri umane, emoții intense ce persistă și care cu timpul se amplifică, dând un risc ridicat de îmbolnăvire și de acțiuni nebănuite.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: