Georgia, Gori : “Les yeux noir” sau pornind de aici și trecând prin fotbal obținem multe idei.

La Gori, în Georgia, s-a născut Stalin. Dacă meciul turmei lui Jiji cu Saburtalo Tbilisi s-ar fi jucat acolo, așa cum a fost stabilit inițial, probabil că ar fi aflat și Mimi Stoica lucru’ ăsta. Ar fi vorbit cu siguranță despra asta la TV, iar Basarab “Nică” Panduru l-ar fi privit atent, și când ar fi fost o pauză în rostirea acestuia, s-ar fi băgat el cu o glumă de neam prost. Cornel Dinu, un personaj deosebit, s-ar fi uitat la ei, la moderator, i-ar fi lăsat să își facă show-ul, și picior peste picior cum stă el de obicei, ar fi vorbit de putere, de lei, de câini, de leul ce conduce o turmă de cerbi, de cerbul ce conduce o turmă de lei, care e mai tare, de Arkan, sârbu’, într-un discurs de 5 minute în care cuvântul incontestabil ar fi fost folosit de cel puțin 45 de ori. Pe Cioban, lucrurile astea nu îl interesau. La el, lumea a început și s-a terminat așa cum o știe el, adică cu oaia.

Ca atare, cu Tbilisi ca loc de disputare, treaba nu a mal fost interesantă. Nici un gram de închipuire, de visare “heităristică” nu a mai fost nicăria, cum zic țiganii adevărați, cei din hrube. M-a bucurat doar scorul final, 1 la 0 pentru ăia, ce a salvat seara, una în care Separatiștii din Sfântu Gheorghe i-au bătut pe sloveni și amăreala din mine dădea, risca să câștige meciul cu satisfacția. Sperăm însă că la Ljubljana, slovenii vor avea puterea să întoarcă scorul și să se califice.

“Les yeux noir” îmi scria un amic acum câțiva ani când îi ziceam că merg la Gori, în Georgia. Da, Stalin avea ochii negrii. Superbi chiar . Era brunet, părul îi stătea, tânăr fiind, cumva pe stânga și pe dreapta, fără nas acvilin cum au adevărații caucazieni ai zonei, sau cel puțin ăsta nu se vedea în acest fel într-o poză, un portret pus pe perete în muzeul de acolo dedicat lui, imortalizat de fotograf când Ohrana, poliția țaristă l-a arestat. Un bărbat bine. Acum, legat de acest aspect, se zice că în zilele noastre, vara, când nemțoaicele atacă Georgia turistic, nu ar fi femeie din astea înăuntru’ muzeului, capabilă să nu admire pentru câteva secunde, dar într-un alt fel, chipul tineresc al acestuia, bunăciunea de bărbat ce îi stă în față, chiar dacă e doar o poză. Când mă gândesc la ce a propus omul acesta lumii, la faptul că Kikăru din ’88, revista, dedicat Europeanului ăla cu 8 echipe la care am fost și noi, l-am văst din cauza lui și a altora abia în’ 90, când mă gândesc că anume de la Gori, Rusia a dat un ultimatum militar Georgiei, un popor admirabil, îmi vine, român fiind, să țin cu ucrainenii și dacă ăștia îi atacau pe ruși și nu invers. N’ai cum bă cu ăia, cum ar fi zis nea Titi. Gândește-te la cele 5 banane mâncate până ‘n 90 și ar fi închis discuția brusc.

Stalin, un tânăr frumos, din punct de vedere fizic.


Așa, mă rezum la acel mesaj superb primit, cu ochii ăstuia. Cum a putut suna el, în obscura gară din Kutaisi, pe o căldură încântătoare. “Les yeux noir, amice” , “asta o să vezi tu acolo”. Tremurau trenurile în doi metri de tine de la arșiță, atâta era de torid, dar rezistam. Câtă ciudă a generat pe sistem. Dar, până la Gori mai erau câteva zile, iar noi până atunci, aveam de văzut litoralul Mării Negre, capitala Tbilisi, una plină de case colorate, Batumi care se zice că ‘l vezi din Constanța dacă pui mâna streșină la ochi, și cred că l-am văzut și io, că am încercat, și Caucazul, cel ce în câteva sute de km poate să ascundă nații multe, cu limbi diverse, generatoare de multe conflicte interetnice, interesante, mai mult sau mai puțin fabricate.
Incontestabil, așa ‘r fi zis și Dinu în emisiune, dacă ar fi vorbit despre asta, după care Mortalu sau cine era l-ar fi întrerupt că suna Ciobanu’…

Kutaisi, Georgia, la ceasul celor mai toride veri. În imagine zona gării.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: