Cătunul Buc, sat Brodina de sus, comuna Izvoarele Sucevei : când muntele merge la psiholog.

-Nu știu domnule. Suntem ținuti ca ucraineni, dar io cred că noi suntem huțuli. Aparte.

Cătunul Buc, sat Brodina de sus. 15 gospodării în muntele profund, poate 20. Toate pe vârfuri puse. Mai încolo e un altul: Ehriște. În zare Citera. Nimeni nu a auzit de ele. Să tot fie vreo 10 cuiburi de oameni și o biserică albastră, mică, între ele, pe un smâc de munte. În linie dreaptă, până în Ucraina, mai sunt 2 km, poate 3. Războiul e acolo, e lângă și asta face ca lumea să nu vină. Și e bine. E perfect. Oricum aici nu se vine. Astăzi se arde pentru faimă altundeva. Nu aici. Pun binoclu’ la ochi. Din văi, ceața ploii se ridică. Până la jumate, culmile Obcinei Brodinei sunt goale, apoi pe fiecare vârf vezi câte o gospodărie. Este fantastică această treabă!


În sfârșit, ai zice: s-a gândit și muntele ăsta nenorocit la ceva bun, sătul probabil și el să-și tot arunce monotonia și singurătatea deplorabilă prin pajiști, pășuni și tulpini de brazi. Dezinhibat, cinic în trăiri ca de obicei, pesimist, dornic să ating locul și momentul unde aș da de Dezmembrarea Lumii cu adevărat, unde Nemărginirea ar fi la ea acasă, singur pe’un picior de munte, îmi închipui că ce fain ar fi ca printre aceste fuioare de fum să fie și una de la vreo explozie din Ucraina și io să fiu ăla, care taman atunci o vede. Îmi vine să strig :Io bă! dar renunț cu frica celui ce se gândește la viitor. Cobor.

Pe poteca din pădure, un băiat își așteaptă sora încărcată de bagaje. Pe drumul până la Izvoarele Sucevei, unu’ neasfaltat, 16 km de luptă interioară cu statul român, cu neocomuniștii de la butoane, cu societatea, mă întâlnesc cu un irlandez aiurit ce vrea să scrie o carte despre Bucovina. E din Dublin, ține cu Liverpool, dezamăgirea zilei pentru mine, și cred că un Limerick, ca în “Cenușa Angelei” de Frank McCourt, ar fi fost mai potrivit. Pentru mizerie, pentru o copilărie nefericită, că acolo despre asta e.

Trăirile se amestecă pe drumul ce leagă Izvoarele Sucevei de Brodina. Îți vine să ții cu oamenii și să înjuri guvernările de rahat, care au venit una câte una după ’90 și așa s-au și dus, în nemernicie, toate, sau îți vine să urli, că este bă! , e ca o aventură tot drumul ăsta. Numai că oamenilor locului, în afara de contrabanda cu țigări, nu le arde de o altă aventură.


Până la cort, ascult Edith Piah cu “La vie en Rose”. Grandioasă voce! Piesa zilei cu siguranță. Repet melodia asta cale de vreo 20 de km, și mă tot gândesc la inversarea spațiilor în acest munte, adică jos nimic și sus unde e totu’, unde stau toți ăia de își zic huțuli. Cu siguranță că e ca atunci când muntele și-ar trimite depresia la psiholog și acolo ar da taman de om ce l-ar salva și nu invers.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: