Băla, județul Mureș : în care căldura, una minunată, își lasă amprenta asupra locului.

-Țigane, parcă ai albit în ultima vreme, îi zice din dunga birtului unu’ ce i se spune Primaru’, altuia ce e mai negru ca bobul de neghină. Ține în mână un miș maș și-o grenadă de Neumarkt și nu știe dacă să plece ori ba din dreptul ușii. Crâmpeie de înjurături se aud când cineva vrea să intre sau să iasă.
-De la soare Primare, îi zice ăsta scurt, apretându-și cu scuipat și cu resturile unei raze solare ce fentează umbrela de protecție, marginile unei cămăși deosebit de imaculate. În cap are o pălărie verde închis. Mai jos pantaloni de stofă negrii la dungă, pantofi negrii lustruiți și șosete albe. Deși nu e, parcă e zi de sărbătoare la el. Privit din depărtare, fața Țiganului nu  se pupă cu îmbrăcămintea, cel mult cu pantalonii, dar ăștia nu se văd că îs sub masă cu tot cu picioarele, iar restul nu interesează pe nimeni. Berea îi fierbe în față de la căldură, dar pe chipu’ său nimic din pălitură arșiței nu a lăsat vreo  urmă.

La masa ailaltă un cetățean, tot cu pălărie pe cap, dar cu tricou sintetic , maieu pe sub tricou și vestă pe deasupra, ține o cuvântare pentru anti Tetanos. Îi vom spune Tetanos. Pantalonii îi sunt normali, de stofă, necălcați și de asta nu stau la dungă.

Crâșma și alimentara satului Băla din Județul Mureș. Întregu’ Univers al locului adunat într-un singur punct.

Iasă cu paharu’ în soare, am impresia că acolo se va topi, că cineva va întreba unde a dispărut, iar altcineva va arăta o baltă, ca de unt topit în farfuria cuptorului cu microunde, întinsă pe jos, pe beton. Ăsta va zice că ăsta e Tetanos, că Gata e! L-a doborât căldura. A dispărut și numa’ iarna sau frigul îl va putea închega ca să devină om din nou. De acolo, din soare, ăsta, Tetanosu’ adevărat, urlă:
-Primu’ deșt mi l-au tăiat că doctoru’ n-o  avut Titanos în sat, după care toată mâna mi-o salvat-o că o avut Titanos. Mă’ cine n’ are Titanos să’si ieie, băga-mi-aș să-mi bag, hai noroc, pentru doctor, pentru Titanos, toate alea ce trebuie urate când lumea bea și duce paharul cu rachiu la gură fără să-l intereseze arșița, soarele razele lui ucigașe, fantastice, iar rachiu’ se pierde pe gâtlej în jos cât ai clipi ignorând totul. Rămâne mut în soare, cu capul în sus a rugă, îi fute uneia ce ieșea din alimentară chiar atunci două dume, uneia ce a fost fată frumoasă când era tânără și acum e ca dracu, Tetanos nu a uitat asta, își suge buzele, dă o limbă peste buza de sus, după care se apucă din nou de cuvântări…
La masa a treia stau eu. Sprijin bicicleta, beau chile de apă, pentru că pasiunea de a privi astfel de scene bate Soarele și totuși, parcă simt alcoolul celui ce a băut pentru Tetanos cum mi se scurge pe gât, simt canicula, da mă gândesc, mă imbărbatez că oricum la iarna o să fie frig și urât. Mă strâmb. Pe la tâmple, firișoare de apă își caută loc prin păr. Mă simt de parcă am pălăria țiganului în cap, aia închisă la culoare, închisă închisă, îs îmbracat în negru și chiar mă simt c’aș fi un negru. Pe ulița satului nu e nimeni. Toată lumea s-a cărat, cum și-a cărat frumusețile și le-a aruncat la coșul de gunoi muierea căreia Tetanos i-a dat două dume.

Satul românesc a murit și din punctul ăsta de vedere el a fost mereu nașpa că nu a recunoscut asta. Ținem cu moartea lui, cu una din multele lui morți nerecunoscute de nimeni. Afară e cald și îmi pute a hoit. Mă gândesc că bobu’ de grâu tre să puște ‘n spicu-i la cât îi de copt, mă gândesc că deși detest căldura, anu’ la mine începe în martie și se gată în septembrie. Mă nasc în martie și mor în septembrie an de an, cu soarele pe post de moașă și călău. Cum e ca viața ta să fie un continuu șir de nașteri și morți? Las birtul din Băla în spate. În fața mea drumu’ spre Ercea tremură, trece la nivel de închipuire prin Slavonia, ca atunci când am venit din Croația spre Serbia, și parcă aud ca acolo cântecul Lutka a lu’ S.A.R.S.

Drumu’ dintre Ercea și Băla, absolut ucigător prin stările propuse.

Pedalez. Nu am radio, nu sunt în mașină, deci nu am cum îl auzi. E clar : căldura îmi va arde mintea în curând, îmi va prăji circuitele da’ mai bine să ți le prăjească vara decât iarna îmi spun și-i dau la deal. Mai lipsește să văd, ca la granița croată-sârbă, soarele ce apune, deși acum e doar  amiază, un  soare roșu, mare, și-o vameșă croată, frumoasă, care să-mi ceară pașaportul iar eu să-i spun Păpușă, în românește, și nu Lutka ca’n cântec, să râd, ea să nu știe de ce, să râdă și ea până la urmă, aici și acolo, la hotarul dintre două lumi. Drumul începe să tremure, codrii seculari ai Slavoniei ieșind-mi în cale…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: