Sat Cehețele, județul Harghita : când beau pentru mort, ca să’i poarte noroc, în ziua lui dintre Lumi.

Cei 600 m altitudine care însoțesc culmile bine împădurite contrastează cu platul depresionar ce se întinde uneori privirii, de sus. Pe drumul neamenajat ce pleacă din Bezid, județul Mureș și trece spre localitatea Goagiu din județul Harghita, prin niște serpentine ce parcă nu își au rostul aici, în zona deluroasă, ci în cea montană, o urmă de marcaj turistic bandă albastră, ivit pe scoarța unui fag gros încă din toamna anului trecut, m-a îndemnat să cercetez și să caut și mai mult drumurile comunale, cele forestiere, potecile și fiecare cale ce poate fi străbătută cu bicicleta.

Era ca o întoarcere în vremea copilăriei, când aproape cu toții făceam această chestie, fără prea multă bătaie de cap și parcă eu am rămas să duc mai departe toată treaba. Zona, totul în jur, vorba unui amic cu care corespondez, arată încă neamenajat pentru poză și slab preparat pentru Facebook. De la imensitatea cu adevărat mare a singurătății ce te apasă inevitabil atunci când mergi deja de momente bune de timp printr-o pădure călcată de prea puține ori de om, urlând cuvinte inventate în toate direcțiile, la bucuria întâlnirii unor oameni, totul este o succesiune de faze și mai ales de emoții, ce uneori te presează sau alteori se ridică, elberându-te.

Anxietatea e peste tot și pentru mine și e ca o probă de foc.
În imaginea de mai jos , sunt alături de câțiva muncitori forestieri întâlniți după o bucată bună de mers prin pădure, deasupra satului Medieșoru Mare din județul Harghita. Urma satul Turdeni, Tărcești, Cehețele din același județ, sate vechi, maghiare, arhitecturi stradale rurale, tente clare de central european, peste care timpul a trecut și a lăsat în urma lui, în târnațuri, doar antenele satelit. Știute de prea puțină lume, atunci când le-am călcat ulițele pietruite ele erau ca și muncitorii de la pădure, în pauza de masă, cu diferența că ea, pauza, era parcă într-o formă continuată de când lumea, pe care nici măcar mortul de la Cehețele cu cortegiul acela de oameni ce îl însoțea pe ultimul lui drum spre cimitir, în cămăși albe și pantaloni negrii, nu o mai putea rupe, decum să o mai înlăture și să scape de ea. Totul părea în van.

Dar și aici oamenii m-au servit cu ce au avut. Urma să trec printre ei și nu se cădea să o fac pedalând, așa că m-am oprit locului, respectuos. Pe tăcute mișcând doar ochii, nasul, gura și mâinile, ca în “Nuntă Mută” a lui Horațiu Mălăele, pentru că niciunul nu ne știam celuilalt limba, am mestecat ceva cu gura uscată a celui ce nu găsește ce să zică. Apoi, am gustat un gât de țuică, parcă pentru a arde toate vorbele ce nu erau la mine și la ei. Oricum trebuia făcută treaba asta, și pentru că până la final mai aveam mult de mers, dar mai ales pentru mort, în cea mai lungă zi a lui dintre lumi.

2 thoughts on “Sat Cehețele, județul Harghita : când beau pentru mort, ca să’i poarte noroc, în ziua lui dintre Lumi.

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: