Muntenegru, cătunele Svrcak, Palič și Bakoči : în care mortul e îngropat întotdeauna cu fața către mare.

Către seară am alergat. Cam cu două ore înainte să apună soarele. Nu ai unde pe drept, așa că trebuie să urci pe drumurile ce pornesc din șoseaua de pe coastă. Urcuș abrupt, oleandrii mereu pe lângă tine, înfloriți la tot pasul și în toate culorile, smochini sălbatici, ici colo case de piatră. Lași jos tot ce înseamnă plăcere, turiști ce epatează, localnici cu bani. Seceta trebuie să fie groaznică. Piatră și tufiș, si tot așa una după altu ‘ cât vezi cu ochii. Până aici, ăi care mai stau urcă cu Golf 1 sau 2 sau ceva Polo-uri vechi. Unele din astea nu au numere de înmatriculare și se pare că există o lege a lor, doar de ei știută, cu ajutoru’ căreia merg și mai departe pe șoseaua de pe coastă.


Am dat de o casă în fața căreia era parcată o astfel de mașină. Avea număr, dar când i-am trimis poza unui amic din București a zis că totul arată ca în documentarele despre războiul ce a destrămat Iugoslavia.


Tot aseară și tot pe acolo, am găsit și o tablă mare, un fel de panou stradal abandonat, ciuruit de gloanțe. Era lăsată așa, cumva necruțător, la intersecția a două magistrale turistice ce traversează munții de lângă Golful Kotor.


Am văzut, mai apoi, un indicator cu “Stone Bridge”. Mă gândeam că e ceva pod natural de piatră sau făcut. Alerg de îmi sar capacele până la el, pe o urcare ca pe casă, trec pe lângă o școală abandonată, pe lângă niște motocicliști beți ce erau campați într-o poiană, ca să dau de o pensiune cu numele ăsta. Un fel de resort.În fața ei stăteau la taclale numai ruși, ucraineni, parcați cu mașini de lux. În curte, bazine de apă ce cădeau în cascadă.

De pe terasele stabilimentului, nenumărate “viewuri magice” cu apa și cu stânca de jos, iar lângă stabiliment, la 200 m, o bătrână, la o casă băgată sub drum, își aduna apa în vreo trei sau patru vane din alea vechi de fontă ca de pe vremea noastră.


Faza e că după mine, oamenii adevărați ai locului, din cătunele Svrcak, Palič și Bakoči, toate situate deasupra Golfului Kotor, atâția câți au mai rămas, își adună cât trăiesc viața în vane vechi de fontă și o închină golfului toată ciuruită. O altă explicație eu nu găsesc. Locul e greu, înclinat, aproape tot în pantă, are forță și nu îl poți dibui dacă nu ești pasionat de astfel de lucruri, iar unde e puțin drept, acolo e cimitiru’ în care mortu’ stă, întotdeauna, cu fața către mare.

2 thoughts on “Muntenegru, cătunele Svrcak, Palič și Bakoči : în care mortul e îngropat întotdeauna cu fața către mare.

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: