Žabljak, Muntenegru: restaurantu’ cu două feluri de mâncare

Ascult în mașină formația Crvena Jabuka. “Măr roșu” ar veni în românește. Când m-am apucat să o ascult acum un an, am zis că e ca și Compactu’ nostru, dar după aceea mi-am dat seama că sunt cu mult peste. Altceva, totuși. Melodia de acum pe care o ascult îmi aduce aminte de restaurantul unui om din Žabljak. El lua comanda, el pregătea mâncarea, el ți-o servea. Același meniu, altceva nu avea și nu părea să se complice cu asta sau să îl doară capul prea tare: miel fiert cu ardei copți sau un fel de ceafă dublă la grătar cu ceva din brânză între felii și caimac pus peste. Mesele tot timpul pline. Pe stradă, nu avea concurență.


Era de un calm imperturbabil, halat alb și șorț în față. Avea același ritm în mișcări, nicio accelerare bruscă în voce și calcula mereu cu pixu’ pe hârtie în fața ta nota de plată. Nu aveai cum să îi spui că acolo a greșit sau că nu era bine, pentru că oricum nu greșea și nu te fura, dar era parcă o blasfemie să îl întrerupi din meseria lui. Adică chiar dacă te fura tu trebuia să’l lași să te fure pentru modul cum o face. Așa ca el, am mai dat de unu’ la un restaurant din stațiunea Muntele Băișorii.

Cu privirea prin curțile oamenilor din Žabljak. E ca prezența la o “mormântăre a lucrurilor din fosta Iugoslavie

La fel de calm, umblii după el prin toate cotloanele restaurantului ca să ceri nota, iar când îl găsești, se apucă să calculeze tot pe hârtie, cu pixu’ în fața ta, chiar dacă ai cumpărat doar o cafea și o Cola. Când dau de ăștia, nu mă mai interesează peisajul, de ce am venit, că îmi e foame sau nu. Nicio trăire umană nu este bătută de un peisaj. Din contră, vreau parcă să tot comand și să îi tot pun pe oamenii ăștia să calculeze în fața mea cu pixul pe hârtie și la sfârșit să tragă așa, ca și când ar găsi soluția la cea mai dificilă problemă de matematică din viața lor, linia aceea ca un Z cu pixul, străpungând în același timp și foaia de dedesubt…

Casă de vacanță, pusă pe ulița principală a stațiunii montane Žabljak, din Muntenegru


Krcma “Nostalgia” se numește locul din Žabljak, e la stradă, pe Vuka Karadžića, principala stradă din stațiunea montană reper a Muntenegrului, într-o casă veche din lemn, are câteva mese, trei, direct puse pe trotuar și înăuntru, ce să zic, maxim cinci să tot fie. În orice caz, e restaurantul pe care lumea în care trăim astăzi nu ar da doi bani.

Catena Alpilor Dinarici în buza localității Žabljak


Când m-am pus eu atunci la masă, dintr-o boxă din aia veche luată cel mai probabil de la un dublu deck adus de prin Germania cândva, agățată ca în bucătăria de vară, că ‘n șopru de la țară, direct de grindă și cu firele la vedere, cântau ăștia. Era aceiași melodie ca acum. “Tugo Nesrećo” se numește.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: