Baru’ din cartier cu terasă și alimentară : discuții ivite după România cu Muntenegru la fotbal.

Aseară la meciul României, unu’ căruia la baru’ cu alimentară din cartier i se zice Poetu’, că scrie poezii cu prostii și băieții râd de numa numa, s-a ridicat în picioare când a fluierat arbitrul că meciul României e gata, 3 la 0 pentru ăia, și a zis că Pula mea!, o dată trebuia să bată și Anglia și nu a făcut-o. I-au bătut bozgorii ăia! Asta m-a surprins că așa gândeam și eu, nu în termenii folosiți de acest om pentru a descrie marea națiune maghiară, dar legat de faptul că îmi doream ca Ungaria să piardă meciul ei, da așa era, categoric. Era foarte clar, oricum, încă de la începutul competiției că echipa națională de fotbal a României va pierde toate meciurile și era ca atunci când faci parte din cea mai cruntă rivalitate, faci parte emoțional din ea și tot ce îți mai dorești să se întâmple e ca secularu’ dușman istoric, fotbalistic și sportiv al nostru să piardă. Ești acolo, ești pe felie!


Eu l-am observat din colțul meu pe Poet că nu prea se uită la proiecția partidei de pe perete și stă mai mult cu ochii ‘n telefon, cel mai probabil pe Flash. Era flancat ca la șah de două bunăciuni, una și una, habar nu am cu ce scop pe acolo, oricum alea nu se uitau la meci. Așa ca fetele, probabil dacă le-ai fi întrebat, ar fi zis, cum zic mereu aiurea astea, fără nicio pasiune. La un moment dat nervos când au dat ungurii gol pe Flash, a întrebat-o pe una răstit, cred că cea din dreapta, așa brusc, de cumva s-a speriat aia:
-Tu ce vrei să te faci când ești mare? Asta s-a uitat la el și a plecat de acolo direct ca ‘npușcată. Apoi ăsta, Poetul cum ar veni, și-a întors capu’ spre cealaltă, cea din stânga, și aia a zis direct balerină, fără să mai apuce ăsta să o mai întrebe, hipnotizată parcă, apoi el s-a încruntat la ea și asta a zis atunci cântăreață la pian, ca un fel de scuze, m-am încurcat și s-a prelins pe scaun în jos numai ca să scape teafără din momentu’ acela. Ciudat că eu mă așteptam să zică handbalistă sau atletă de cursă lungă. Am râs până la urmă la faza asta cu toții, dar eu mi-am permis să îi acord apoi indulgențe căci îi vedeam fiecare zbatere, dar nu la golurile muntenegrenilor, frații sârbilor, ci la golurile ungurilor și alea două acolo lângă el, cum râdeau și erau pe lângă fenomen, îl încurcau în trăiri. Îl cunoșteam mai mult întâmplător de pe terasă de la Darina unde îl vedeam câteodată că pune la pariuri. Deci de mai demult, dar nu tare. Acum nu cred însă că mai era vorba de așa ceva, de un simplu pariu. Cumva, însă, prin el, am retrăit momentele alea când bucuria era deplină doar când marea rivală pierdea. Acum, cu grupele astea valorice și la cât suntem noi de slabi, nici măcar întâlnirea directă ce salva tot sezonul într-un final, căci băteai și ii făceai de cacao pe ăia, nu va mai avea loc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: