Muntenegru-România: Preambul la un meci de fotbal pierdut deja de dinainte

Am fost ieri până ‘ntr-o țigănie să dau cuiva, cui s-or nimeri, câteva perechi de încălțări în stare bună pe care nu le mai foloseam și de care mă tot loveam când vroiam să caut altceva prin casă. I-am dat repede, imediat ce am intrat pe poarta coloniei, primei țigănci ce mi-a ieșit în cale. Între ele ca vârstă, destul de slabă pentru standardu’ țigănesc din ziua de astăzi.

Nu o mai văzusem până atunci, nu mă interesa nicio discuție cu ea, că era cald, că poate dacă nu era nădușală era altceva că la discuții cu ăștia îs tătic. I-am dat punga, a mulțumit și atât. Până la urmă nu am plecat, căci am văzut câțiva copii, vreo 10, jucându-se cu o minge. Oricum nu aveam ce face. Căpșunii și cireșele din piață nu se gată așa ușor în ziua de azi. Și, în definitiv, cam astea sunt singurele faze legate de fotbal la care mă mai uit. În rest, doar scoruri, cel mult un rezumat, maxim de 3 minute să fie. Pase între ei, urlături, mai o broboană de înjurătură bilingvă. Vreo 8 țiplă, slabi, fibrați, doi ca butucii, grași, de le intrau bretelele de la maieu în osânzi. Din ăia 8 slabii, unu’ când nu avea mingea făcea plonjoane pe iarbă între două bări imaginare, urmate imediat de un flic flac de pe loc. Era ca o panteră. Cum era negru la piele, era ca Sandokan, Tigru’ Malaeziei. După care pasa și tot așa. Inepuizabil. Nu are rost să te gândești la ce sport îl pui că tot aia e. Super meseriaș!
Nea Pongo ar fi zis cândva că dă’i ăstuia ceva, bagă-l între oameni și educă-l prin sport și să vezi că scoți om din el și sportiv la orice sport. Trebuie numai să’ i cauți Nepoate! Profesoru’ aici trebuie să vie că ăilalți sunt sătui. Să’i urmărească.
Vara lu’… Nu mai știu când a fost, oricum înainte de 2000. Ultimele zvâcniri ale fotbalului și pot zice și ale sportului românesc. Eram la un pescuit la Târnavă, la Plopi. Incredibil loc! Acum nici plopii unde pescuiam nu mai îs și nici nea Pongo. Mă gândesc că totuși, el nu știe sau nu a aflat că nu i-a zis Maestru’, Șefu’ lumii, că acum copiii sunt geamantane plimbate, pline cu de toate, fără dorință, duse cu mașina contra unei sume de bani pe lună și ținute la un sport doar ca să’l facă, că părinții în timpul ăsta nu au ce face cu ei. Antrenoru’, în schimb, un adaptat la vremuri, cât vine banu’ îl doare la patină de selecție, de performanță, de căutarea talentului. Ăla, geamantanu ‘, oricum vine lună de lună, că știe sau nu știe cu varza.

Gata! Plec. Discuțiile cu corifeii în ziua de astăzi nu își mai au rostu’ iar dacă corifeii sunt și dispăruți, oale și ulcele, atunci totul devine practic fără niciun rost. Ridicol chiar. Nu cadrezi cu lumea în idei, ar fi zis unu’. Când ies din țigănie, țiganca căruia i-am dat încălțările stă sprijinită de bara de bătut covoare și trage dintr-o lulea. Fabuloasă imagine! Îmi vine să strig că e ca un matelot la proră, dar abandonez că ăla în cântec cânta, nu fuma pipe, asta se uită la mine insistent, mă întreabă cât e ceasul și atunci abandonez definitiv gândul acesta. Îi zic că e ora 6 după amiază. Peste câteva ore joacă naționala în Muntenegru. O să văd rezumatul dimineață, că sigur nu ai ce vedea și mă grăbesc să ajung la piață și apoi la baschet. Orașu’ stă să intre în prima ligă, dar nu fierbe. Lume blazată. Au câștigat “verișorii” lupta politică pentru sport și baschetul a fost alesu’. De la anu’ mai mult ca sigur o să vină și bani de la Budapesta pentru asta. Țiganca mai zice ceva după mine, pare că ar cânta, dar nu o mai aud.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: