Sat Cehețele, județul Harghita : când beau pentru mort, ca să’i poarte noroc, în ziua lui dintre Lumi.

Cei 600 m altitudine care însoțesc culmile bine împădurite contrastează cu platul depresionar ce se întinde uneori privirii, de sus. Pe drumul neamenajat ce pleacă din Bezid, județul Mureș și trece spre localitatea Goagiu din județul Harghita, prin niște serpentine ce parcă nu își au rostul aici, în zona deluroasă, ci în cea montană, o urmă de marcaj turistic bandă albastră, ivit pe scoarța unui fag gros încă din toamna anului trecut, m-a îndemnat să cercetez și să caut și mai mult drumurile comunale, cele forestiere, potecile și fiecare cale ce poate fi străbătută cu bicicleta.

Continue reading “Sat Cehețele, județul Harghita : când beau pentru mort, ca să’i poarte noroc, în ziua lui dintre Lumi.”

Muntenegru, cătunele Svrcak, Palič și Bakoči : în care mortul e îngropat întotdeauna cu fața către mare.

Către seară am alergat. Cam cu două ore înainte să apună soarele. Nu ai unde pe drept, așa că trebuie să urci pe drumurile ce pornesc din șoseaua de pe coastă. Urcuș abrupt, oleandrii mereu pe lângă tine, înfloriți la tot pasul și în toate culorile, smochini sălbatici, ici colo case de piatră. Lași jos tot ce înseamnă plăcere, turiști ce epatează, localnici cu bani. Seceta trebuie să fie groaznică. Piatră și tufiș, si tot așa una după altu ‘ cât vezi cu ochii. Până aici, ăi care mai stau urcă cu Golf 1 sau 2 sau ceva Polo-uri vechi. Unele din astea nu au numere de înmatriculare și se pare că există o lege a lor, doar de ei știută, cu ajutoru’ căreia merg și mai departe pe șoseaua de pe coastă.

Continue reading “Muntenegru, cătunele Svrcak, Palič și Bakoči : în care mortul e îngropat întotdeauna cu fața către mare.”

Serbia, Defileu’ râului Uvac: când manelele te fac să dai de oameni faini.

Repetarea cuvântului “savršena” într-un cântec, de mai multe ori, m-a făcut să intru și mai mult în incinta acelui popas cu restaurant din vârf de deal.
Tătic în manele nu aveam cum rata. Ciulirea urechilor. Scenariul era clasic: prima strofă, introducerea cum ar veni, era cântată molcom, tărăgănat, oriental, iar ultimul cuvânt, pentru un efect de durată, acel “savršena”, era repetat de mai multe ori, cu ecou, țigănește. În jur, de la cei ce serveau lumea și până la lumea servită, totul era tuciuriu. Se pupa cu muzica, într-un cadru îngrijit și curat. Totul țiplă. Nekerman. Asta m-a atras.

Continue reading “Serbia, Defileu’ râului Uvac: când manelele te fac să dai de oameni faini.”

Žabljak, Muntenegru: restaurantu’ cu două feluri de mâncare

Ascult în mașină formația Crvena Jabuka. “Măr roșu” ar veni în românește. Când m-am apucat să o ascult acum un an, am zis că e ca și Compactu’ nostru, dar după aceea mi-am dat seama că sunt cu mult peste. Altceva, totuși. Melodia de acum pe care o ascult îmi aduce aminte de restaurantul unui om din Žabljak. El lua comanda, el pregătea mâncarea, el ți-o servea. Același meniu, altceva nu avea și nu părea să se complice cu asta sau să îl doară capul prea tare: miel fiert cu ardei copți sau un fel de ceafă dublă la grătar cu ceva din brânză între felii și caimac pus peste. Mesele tot timpul pline. Pe stradă, nu avea concurență.

Continue reading “Žabljak, Muntenegru: restaurantu’ cu două feluri de mâncare”

Baru’ din cartier cu terasă și alimentară : discuții ivite după România cu Muntenegru la fotbal.

Aseară la meciul României, unu’ căruia la baru’ cu alimentară din cartier i se zice Poetu’, că scrie poezii cu prostii și băieții râd de numa numa, s-a ridicat în picioare când a fluierat arbitrul că meciul României e gata, 3 la 0 pentru ăia, și a zis că Pula mea!, o dată trebuia să bată și Anglia și nu a făcut-o. I-au bătut bozgorii ăia! Asta m-a surprins că așa gândeam și eu, nu în termenii folosiți de acest om pentru a descrie marea națiune maghiară, dar legat de faptul că îmi doream ca Ungaria să piardă meciul ei, da așa era, categoric. Era foarte clar, oricum, încă de la începutul competiției că echipa națională de fotbal a României va pierde toate meciurile și era ca atunci când faci parte din cea mai cruntă rivalitate, faci parte emoțional din ea și tot ce îți mai dorești să se întâmple e ca secularu’ dușman istoric, fotbalistic și sportiv al nostru să piardă. Ești acolo, ești pe felie!

Continue reading “Baru’ din cartier cu terasă și alimentară : discuții ivite după România cu Muntenegru la fotbal.”

Sat Nikojevići, Serbia: când știi, îți dai seama, că dacă vine iarna, omul se duce inevitabil spre moarte.

Serbia. Podișul Zlatibor. Sat Nikojevići. Casele familiei Terzić, locu’ de  baştină al  antrenorului de volei Zoran Terzić, își ițesc acoperișurile. 20 ani cu trofee la naționala Serbiei și câțiva petrecuți și în România. Cândva, mare fiind, se presupune că a lăsat fileul întins între pomul de pere și pomul de mere, și a plecat.

Continue reading “Sat Nikojevići, Serbia: când știi, îți dai seama, că dacă vine iarna, omul se duce inevitabil spre moarte.”

Cafeneaua 112, Târgu Mureș : când melodia Walking on broken glass a lu ‘ Annie Lennox însoțește frustrările unui cioban.



-Va exista vreodată dreptate pe pământ, va veni și vremea aia, și atunci patronu’ meu va plăti pentru asta, îmi zise ciobanu’ de la Sibiu, pentru care am făcut cândva pe șoferu’ întrucât aproape țapăn într-o seară polițiștii i-au luat carnetu’. De atunci, de când ne-am întâlnit și m-a rugat dacă nu cumva știu un șofer de ocazie și m-am oferit eu, gratis, am rămas oarecum buni amici.

Continue reading “Cafeneaua 112, Târgu Mureș : când melodia Walking on broken glass a lu ‘ Annie Lennox însoțește frustrările unui cioban.”

Sânmiclăuș, județul Alba: drumu’, țăranu, fuga după Nemărginire și unicu’ țel pe care omu’ modern ar trebui să îl mai aibe în viață.

Da, se merită că parcă mergi spre Nemărginire și nu se mai gată, așa îmi zic și intru pe drumul ăsta de piatră. Cântă Zdravko Colic, melodia E Draga, Draga și când bagă unul saxofonul îți vine să îi dai în gură ca la măgar în pantă.

Continue reading “Sânmiclăuș, județul Alba: drumu’, țăranu, fuga după Nemărginire și unicu’ țel pe care omu’ modern ar trebui să îl mai aibe în viață.”

Cimitir Remetea, Târgu Mureș : în care una, deși se știe că nimănui nu’i place să muncească și lumea dacă ar putea nu ar mai munci defel, se laudă cu cât lucrează ea.

-Stai liniștită dragă și nu te mai stresa atât’, îi spuse femeia uneia la telefon, încă ușor jenată de faptul că sunetul mobilului a abătut asupra ei toți ochii oamenilor prezenți la un priveghi.

Continue reading “Cimitir Remetea, Târgu Mureș : în care una, deși se știe că nimănui nu’i place să muncească și lumea dacă ar putea nu ar mai munci defel, se laudă cu cât lucrează ea.”

Hotel Parc, Târgu Mureș : deși eram ferm convins până acum că sâmbăta, dacă e soare, devine o zi ideală pentru a muri, ei bine nu e așa

Într-un un ziar local știrile anunță că Primăria va construi în zona hotelului “Parc” o parcare, deoarece în acel loc există trei instituții ale statului, iar angajații, adică bugetarii, nu au unde să își parcheze mașinile. Despre contribuabili nimic.

Continue reading “Hotel Parc, Târgu Mureș : deși eram ferm convins până acum că sâmbăta, dacă e soare, devine o zi ideală pentru a muri, ei bine nu e așa”

Blog at WordPress.com.

Up ↑