Sat Ceie, județul Mureș : în care locu’, o fundatură de altfel, pare a fi propice culturii canabisului.

Satul depopulat Ceie ține de comuna Ghindari și mai are, în scripte, cam 50 de locuitori. Un afluent pe partea stânga al râului Târnava Mică, căruia, la cât e de neimportant ca debit, nici nu are rost măcar să îi spunem numele, săpa în perioada sa de glorie de acum câteva zeci de mii de ani, în rocile ceva ma tari, o vale destul de adâncă unde oamenii se stabilesc mai târziu.

Drumul de acces principal dinspre centrul de comună Ghindari către satul Ceie. Aici, imaginea e de la intrarea în sat. Un noroi parcă cât casa marca evident și crud un început de februarie foarte umed.

Acum, apă e doar când plouă, iar oameni mai sunt cam 40 după mine, numărul acesta oscilând între maghiari, cortorari (gabori) și țigani, între cât stau tot timpul aici și câți stau doar vara, între câți vorbesc doar limba maghiară și câți aleg să vorbească doar româna sau doar maghiara, în funcție de care partid îi curtează. Din cei care rămân tot timpu’, câțiva se ocupă cu cultivarea florilor ornamentale pe care le vând la piața din Târnăveni, Mediaș, Dumbrăveni sau Blaj și aceștia din interes propriu, economic, știu foarte bine limba română. Biserică nu a existat niciodată, iar tot ce se face religios, se face într-o casă, un fel de Cămin Cultural ca vai de mama lui. Drumul este asfaltat cu vorbe înaintea fiecarei alegeri de primar pe care udemereul le câștigă pe plan local



În afară de îmbogățitu’ de la sfârșitu’ satului, băgat bine în desiș cu vilă, lac, mașini, steaguri, ale Ungariei și ale așa zisului Ținut Secuiesc, probabil mare iubitor de faună pe care o reglează cu pușca, mare iubitor de natură pe care o călărește cu mașina de teren, locul nu îți oferă nimic. Pădurea cade pe tine, dinspre Solocma, de peste deal, vine miros de țigan, oamenii și locul e condamnat. Pentru moment, însă, cu toate serele ce îmi însoțeau drumul mocirlos, atât pe stânga cât și pe dreapta, scoțând fum pe hornuri, cu toată senzația că am intrat într-o gaură, părăsind lumea asta, am avut impresia, așa ca o idee la nivel de percepție, imaginară , că locul ar fi propice și culturii canabisului. În definitv, nu poți călători undeva dacă când ajungi acolo nu te închipui cumva sau altundeva.

Jos, satul Solocma aparținând de comuna Ghindari. Un drum “de sondă” ne va scoate într-un final, prin pădure, pe culmea de deasupra satului Ceie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: