Țiptelnic și Hărțău, județul Mureș : deși credem că am găsit locul unde lumea ar urma să se dezmembreze, în sfârșit, definitiv, totuși el nu este acesta.

Lumea înaintează aici în avântul pasului de cal  care mereu a scornit sub copitele lui doar bălegaru’, tânjind în tot acest timp, în toată viața lui de animal prost , după pământ reavăn de primăvară.
Ne place și ne minunăm, savurând fiecare clipă trăită acolo în fața Dezmembrării lumii, cu gândul frumosului ce va  pieri cât de curând…

În locul în care se află aceste sate, totul e ca atunci când privești prin geamu’ unei băi dintr-un hotel de patru stele. Odată ridicat de pe vasul de toaletă, în timp ce îți legi brăcinarul și îți așterni pantalonii pe tine conform cu standardele, prin pătratul ca o deschidere spre lume, vezi curtea plină de fiare vechi, mașina de spălat Albatros nefuncțională, frigiderul pe rezistență Fram, vezi casa fără ușa, doar cu o perdea pentru așa ceva, dar mai ales vezi mulți copii, cu toții tuciurii la piele, o piele arsă de prea mult stat în soarele ce parcă le-a străpuns fiecare por și a trecut dincolo, undeva în eter, neștiut.


Țiptelnicul, din acest motiv, al lumii exterioare privite prin geamul unei băi de lux dintr-un hotel de patru stele, este exact așa. O dependință țigănească la marginea Bandului, dominat de o țigancă imensă, impecabilă, capabilă să scoată din obrajii ei grași, ca din niște saci, toate poveștile oamenilor pe o rază de 50 km, pentru ca undeva lângă biserica veche din lemn, întotdeauna să existe o femeie ce îți va oferi, atunci când îi ceri apă, un pahar de sifon. În acel moment, când bulele de gaz se vor sparge în capul tău și îți vor invada cu plăceri neștiute sinapsele neuronale, va fi ca atunci când oferi flori bețivilor din crâșmă. Florile unei primăveri ce nu va mai veni niciodată, anul acesta.

Fosta casă a grofului din Țipetelnic

Ieri a fost o zi frumoasă pentru umblat și pentru văzut locurile ce dau cu adevărat valoare lumii în care trăim. Atingem, astfel, la nivel de percepție lumea, așa cum ne place să o vedem de la un timp încoace :dezmembrată. Cineva, cu mult timp în urmă îmi zicea în Transnistria, la Tiraspol, cu un an înainte ca să merg la Cernobîl că dacă vrei să vezi lumea cu adevărata ei față, trebuie să cauți urâtul, nepopularu’, tot ce nu atrage și îți bagă în cap repulsia. E ca o spovedanie pentru momentul când vei vedea frumosu’. Și ieri au fost multe astfel de chestii, de spovedanii, toate marcate parcă de căderea unui meteorit ce a ras într-o primă fază de pe pământul acesta pe toți maghiarii și i-a înlocuit cu români, pe toți românii și i-a înlocuit cu maghiari, pentru ca în final pentru a-și desăvârși Creația, ceva și mai mare ca un meteorit să cadă, maghiari și români laolaltă să dispară, și singurii care să scape acestui magistral potop, suprem, să fie țiganii. Nu’i așa că în acest peisaj apocaliptic, Dumnezeu este singurul care poate da dovadă de cel mai mare grad de multiculturalism posibil și nu hoardele de oameni grupați ideologic de o parte și de alta a unei linii imaginare, bineînțeles că naționaliste?

Biserica din satul Țipetelnic, loc ce ține de comuna Band. 132 de locuitori mai are satul acesta. O bună parte din ei sunt țigani

În imagine o poză din birtu’ cu alimentară al satului Hărțău, din comuna Pănet, județul Mureș, scăpat deocamdată, așa în esență doar, pentru profani și amăgiți, de potopu’ suprem care va veni. Un poster, băgat după sticle, cu imensa echipă a Stelei București din ’87 îmi sare în ochi încă de la întrare. Nu am cum rata astfel de locuri.


Tot ce cumpăr, un braț de băuturi costă doar 14 lei și 50 de bani, afară cu mâna înghețată pe o bere dintr-o sticlă de sticlă, un trogher deosebit de experimentat îmi spune crâmpeie de viață uitată, maghiari morți ca ortodocși și români morți ca reformați, confirmându-mi astfel toate teoriile pe care doar eu sunt capabil să le formulez, pentru ca altu’ ce întinde parcă de o viață de un miș maș și un cafei înghețat să zică doar atât, că de azi toamnă până acum încoace, târziu în iarnă, ursu’ a tot umblat pe stradă principală, uneori mai mult ca autobuzu’ de oraș și pesemne că nimeni nu i-a dat nici măcar bună ziua, astfel nu își explică cum de a plecat ca trăznit în cucuruzul încă ne adunat de pe deal…

Biserica reformată a satului Hărțău, din comuna Pănet. Ultimul recensământ dădea pentru această localitate în jur de 300 de oameni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: