Band, județul Mureș : cu speranța că dezmembrarea lumii va veni, privim o lume bezmetică.

De lângă gara abandonată, toată câtă e oale și ulcele, cadrul era unul ideal: ieri după amiază, cam cu câteva ore înainte să se lase seara, un grup de oameni alergau la Band, toți într-un suflet, dintr-o parte a satului înspre cealaltă, fără a ști ce se întâmplă acolo. Salutăm ca atare cadrul acesta, parte dintr-o chestie mai amplă ce ține de scena lumii bezmetice.

Ghicim din cauza buruienilor unde era peronu’, pe unde era traseul liniei de cale ferată îngustă, boacăza celui care schimba macazul, tot ce nu se mai zărește de viționi, încercăm să ne închipuim chiar o călătorie ideală care să pornească de aici, dar să nu aibe niciodată un sfârșit. Ar fi ceva incredibil!

Clădirea gării din Band.

Vedem cum pe marginea drumului ce vine’n spre gară, o corcitură de maidanez cu pechinez se chinuie să monteze o cățea mai mare ca el, cam încă o dată, cum nu reușește, cum schelălaie încordat, cum nu abandonează și cum se învârte pe loc de parcă cineva i-ar fi tras arcul ca unei jucării, auzim două femei ce urlă ceva în maghiară nedefinit, le vedem, ambele față în față, peste gard, doar ăsta le desparte, ambele punându-și pentru asta mâna la gură pentru a-și masca lipsa danturii, de ai impresia că în orice moment vor sări gardul ăla într-o clipită și totul se va sfârși deosebit de tragic cel puțin pentru una.

Încerc să ghicesc care va pierde lupta, care își va pierde eventual și ultimii dinți din gură, care va fi snopită în bătaie sau cum vor cădea ambele până la urmă cu gard cu tot , în timp ce pe strada principală unde oamenii fugeau doar într-o direcție, un grup de alți oameni ce veneau din sens opus, din cealaltă direcție, să fie interceptat de puhoi, să îl urmeze docil, să nu își lase bagajele grele din mâni, să facă stânga împrejur și astfel să își schimbe și ei calea printr-un gest marcat de un firesc absolut incredibil. Dar tot ce se întâmplă în jur, la ceas de seară, aici, nu e o fază dintr-un teatru al absurdului ci un semn că încă e loc de mai bine… Dezmembrarea lumii pe care o căutam mereu și pe care o dorim cu ardoare să se ‘ntâmple, pare că se apropie. Și asta ne bucură nespus.

2 thoughts on “Band, județul Mureș : cu speranța că dezmembrarea lumii va veni, privim o lume bezmetică.

Add yours

  1. Am fost si eu candva la Band, cu bicicleta. Cei care au construit gara, asa de mare si frumoasa, au facut-o cu gandul la o civilizatie infloritoare care va urma. Lucrurile au mers bine o vreme, circuland multe trenuri. Ulterior pe fondul a ceea ce inseamna Campia Transilvaniei s-a asistat la ceea ce indica o calatorie in trecut sub aspect economic si al civilizatiei. Drum Bun!!!

    Like

Leave a Reply to adailton Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: