Băla, județul Mureș : în care mi-aș dori ca pe o babă de aici să o cheme Tamara, ca pe cântec.

Azi toamnă, într-una din ultimele zile cu soare, una din aia când noaptea nu e încă sub zero, iar ziua e pe plus, o babă mi-a împlântat la Băla, în casca bicicletei flori de mușcate ciupelite, zicându-mi că ea nu crede că eu umblu pe acolo de-an proasta, numa’ așa să mă dau cu bicicleta toată ziua, că mă are în vizor demult și că sigur io am pe una în sat și dacă nu am atunci sigur caut.

Degeaba i-am zis eu că’s însurat, căci bătrâna nu s-a lăsat înduplecată, a zis că nu se există că dacă io îs însurat așa cum zic, atunci o mai văst dracu așa muiere proastă care’ și lasă bărbatu’ să umble brambura, după care nu a mai insistat, a zis știi ceva, Na! Io îs dau două flori de mușcată ca să ai cu ce dacă tot mergi la vrăjit. Și atunci a fost gestul cu care, baba asta cu năframa desfăcută, că i s-a desfăcut când s-a aplecat, a luat două flori din ligheanul ruginit unde le avea și mi le-a băgat direct în fantele de ventilare ale căștii. Impecabilă muiere trebuie să fi fost la viața ei…

Unul din drumurile ce duce spre satul Băla. I intersecție celebră pentru mine.

Faza e că acuma fredonez melodia “Tamara” a formației sârbești, iugoslave, “Bajaga i Instructori” , ca și când pe bătrâna asta ar fi chemat-o așa și mă gândesc la flori de mușcate ciupelite, beștelite, neștiute și uscate, prinse în paginile unei cărți imaginare, una veche de demult pe care o găsești peste zeci de ani, o deschizi, le afli și te superi că ești deja bătrân, deși afară, în jur, flori de rapiță în plină vară stau să cadă pe mine. Ce chestie…

One thought on “Băla, județul Mureș : în care mi-aș dori ca pe o babă de aici să o cheme Tamara, ca pe cântec.

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: