Tăblășeni, județul Mureș: în care Demeter știe un loc legat de o muiere da’ nu vrea să spună nimănui unde este acesta

-Locului i se spune cum i se spune. Multe nu îți mai pot spune despre el, decât că în vârful dealului e o stație de gaz. Dar nu vârful dealului trebuie să te intereseze pe tine, peisajul din jur și alte asemeni, hai să le spunem modernități, prostii până la urmă, ce servesc doar propriei reclame oricum una fără valoare, ci povestea celei care îi primea pe toți la ea în casă. La bărbați mă refer. Casa ei e pusă mai jos, chiar la ‘nceputul drumul ce duce spre stația de gaz din vârful acelui deal care trebuie să’ți fie reper. Multă vreme a fost vopsită în galben și avea ferestrele prinse în rame verzi. Era o casă veche, cu acoperiș de țiglă, simplă, dar bună în felul ei. Acum, probabil, va fi în cine știe ce culoare, va avea ușă și geamuri termopan și cine știe ce prostii îi vor mai trece prin cap tembelului ‘cela de la oraș ce a venit brusc aici și a cumpărat-o. Poate chiar și târnațu’, în ideoțenia lui, îl va desființa. Cine știe…La câți nebuni îs azi …

-Numele clar, însă, scris pe hârtie, ca tu numai să te uiți la el, să îl cauți apoi în catastife sau pe Atlas și astfel să îl găsești, repet nu ți-l voi da. De câteva indicii, însă, vei avea parte. Mi-a fost prea dragă femeia aceia, din casa aia mică, de lut, bătrânească cum i se mai spune pe la noi,țărănească cum i se zice în ziua de azi, ca tu numai să mergi, să’i aflii povestea și să o spui lumii. Că așa se face acum. Categoric, nu! Apropo, chiar, ce-ai face dacă l-ai găsi și astfel ai afla secretul?

Ți-am spus: numele locului are legătură cu faptul că el se găsește într-o zonă plată, dar repet, nu ți-l voi dezvălui, pentru simplul fapt că femeia ce primea la ea în fiecare zi câte un bărbat diferit îmi era dragă, într-un fel anume. Satul, să știi, nu era mare, astfel încât ea a ajuns să îi cunoască pe toți. A avut timp pentru fiecare. La ea veneau toți, ce mai încolo încoace, stârnind gelozia nevestelor ăstora nu prin faptul că ei plecau de la ele, după ce atâția amar de ani ele s-au chinuit să îi țîe pe loc prin toate mijloacele muierești, ci prin faptul simplu că ea era cea mai frumoasă de acolo, din sat, cea mal frumoasă în înțelepciune dintre toate câte erau acolo, la un loc, singura capabilă să dezlege cât ai bate din palme legăturile cu care ele își țineau bărbații ca pe niște idioți. Și asta, poate ai fi tentat să zici :ce mare lucru e, pentru că locul cu siguranță e unu’ uitat de Dumnezeu, ca vai de mama lui, la baza unui vârf de deal… Deci, ca atare, câte femei, câți oameni până la urmă ar putea ține ‘n loc un astfel de sat ? Dacă vei merge, însă, vei afla.

Deci la ea intrau toți, ca și osteniți de ceva. Veneau strâmbi și plecau tot strâmbi, și asta m-a mirat întotdeauna, căci stăteam undeva retras de ochii lumii ore în șir, privindu-i cum vin și cum pleacă. Cu toate că te-ai putea gândi că odată ce un bărbat intră la o astfel de muiere în casă, pe ascuns, adică strâmb de tot, atunci măcar atunci când iasă să o facă cumsecade, să fie bărbat, ei bine nu, ei nu aveau curajul și asta, repet, nu știu de ce m-a mirat mereu, căci știam. Omu’ probabil, fiind un nemernici tot timpul, nu mai are curajul să fie demn chiar și o secundă, chiar și când, de exemplu, femeia asta doar îi asculta și nimic mai mult, iar ei apoi îi părăseau casa. Adică ei îi ziceau necazurile, iar ea le rezolva cu vorba. În rest, chiar dacă toată lumea știa cu adevărat ce se întâmplă în casa cu târnaț albastru și parabolică, toți dezaprobau când venea vorba de ea, de casă mă refer, ba o și suduiau, cum că să’i cază fereștile, să se hâie, să o înghită apele și să o ia vântu’, dar în afară de femei, ce o făceau și alea printre dinți, ca viperele, restul, adică bărbații, o făceau pe tăcute, muțește, cumva, să nu se prinză nimeni căci mai aveau nevoie de casă …și uite că a venit și ziua aia în care casa se hâie, într-un alt fel dar tot hâit se cheamă.

Pe Demeter, căci el era, omu’ meu, chiuitul unei păsări de pradă îl rupse din poveste. Nefiind, însă, deranjat câtuși de puțin de asta, el trecu brusc de la una la alta fără să înjure, lucru curios. Începu să admire pasărea, cercurile perfecte pe care aceasta le descria în înaltul cerului și la un moment dat, fără succes, încercă chiar să ghicească specia. Apoi, pentru câteva minute, Demeter avu impresia că’n ciuda distanței îi poate zării chiar culoarea ochilor și chiar poată să-i simtă părul scurgându-i-se printre degete. Când am auzit asta, însă, m-am mirat, căci nu îl credeam în stare de așa ceva pe acest om. Mi-a mai zis apoi, că atunci când în plină viteză pasărea a coborît pe lângă noi, ochii lor, ai lui și-ai păsării cum ar veni, s-ar fi întâlnit pentru o mică fracțiune de secundă. Mi-a zis că erau exact așa cum a avut impresia mereu că ar fi ochii muieri ăleia de care a tot vorbit până acum și de care cred sincer că e obsedat, adică negrii, ca și strugurii de astă vară, iar șuvițele de păr mirosind a ei, erau rămurele de salcie pletoasă, ușor gălbuie, în plină toamnă…
Am plecat lăsându-l pe Demeter în plata Domnului, dar cumva foarte determinant ca pe viitor să caut acel loc…

One thought on “Tăblășeni, județul Mureș: în care Demeter știe un loc legat de o muiere da’ nu vrea să spună nimănui unde este acesta

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: