Târgu Mureș, malul Mureșului : în care Demeter își dă seama că dacă omenirii îi este dat să’i fie bine, atunci lumea nu mai trebuie să aibe urmași.

Prin oraș râul curge liniștit, iar într-una din porțiunile urbane pe care le străbate, apa aproape că stă. Lângă malurile pline de stuf mișună animale de tot felu’. Digul construit, un rambleu destul de înalt, domină pe o parte râul cu lumea lui higrofila, iar pe partea ailaltă un câmp fără niciun rost la o primă vedere, plin de nuci.
În ziua aia Demeter era destins, pregătit să facă, cum ar veni, show. De la brâu în sus, poartă un tricou subțire, supraelastic, cu guler, iar peste tricou stă o vestă cu buzunare crem, două pe o parte, imitație din piele. Pantalonii de trening albaștri cu trei dungi albe pe ei cad perfect peste pantofii fără șiret, de toată ziua. Numărul dungilor contrastează cu numărul buzunarelor, cu numărul dungilor de pe tricou și chiar și cu numărul pantofilor. Știindu-l bine, însă, pe Demeter, cât accent pune el pe chestia asta par/impar devenită deja ideologie la el , m-am mirat, dar nu am zis nimic. Probabil dacă Dumnezeu ar fi fost Demeter, omul ar fi fost tot cât e o înșiruire de membre, de organe pare. Din acest punct de vedere, Demeter gândește sau a gândit aproape ca Dumnezeu atunci când El a creat lumea și omul. Acum, cu dungile astea trei, a fost o scăpare, ceva nu s-a legat …

Când vorbește, pe Demeter nu îl poți întrerupe așa că se înțelege de ce nu am mai zis nimic. Așa cum am spus, la Demeter totul e împărțit la doi, la patru, la șase și tot așa. Niciodată la trei, la cinci sau la șapte și niciodată nu vine ceva din exterior care să modeleze lumea și s-o învețe ceva. Din start, prin definiție, pentru Demeter, oamenii se împart în proști și deștepți. Nu are rost să îi înveți pe proști, de dinainte, cum să fie ca ei să devină deștepți. E o pierdere de vreme. De ei trebuie doar să râzi. Lumea lui Demeter la început a fost comunistă. Asta mi-a povestit el astăzi. Ca fiu de nomenclaturist maghiar, Demeter a supt întotdeauna cu două guri mai mult decât a făcut-o un fiu de nomenclaturist român de exemplu. Și de lumea aia, Demeter zice că mereu a fost împărțită în două : între nomenclaturiști deștepți și cei proști. Restul, o eventuală parte a treia nu conta. Dacă ar fi trebuit totuși să desemnăm una, ei bine ei erau balastul, cei cu care se făceau treburile, cei care mereu mergeau la pupat după ăștia, pentru a obține ceva. Era o chestie să fii copil de nomenclaturist, să fii practic ca un mic Dumnezeu ce umbla toată ziua țanțoș cu geaca lui albastră de blugi cu nasturi de metal auriți, să ai relații și să ajungi cu ele mare sculă ca ăștia acum după Revoluție. Ce vremuri pentru el, alea …și ce înfrângere acum.
De abia apoi Demeter s-a apucat să înjure, dar nu neapărat că a pierdut timpurile alea și că acum e pe drumuri toată ziua. Înjură că nu mai găsește lumea aia de proști și de deștepți și acum parcă toți sunt una, adică proști. Oricum, la cum îl cunosc și dacă astăzi ar fi fost toți deștepți, Demeter tot ar fi înjurat. Ura asta la el e fabuloasă și mă atrage.

Astăzi, chiar dacă e cald, vestimentația lui Demeter e, totuși, una normală, întâlnită frecvent la persoanele din România trecute binișor de cinzeci de ani. Mai departe, sub părul negru, lucios, stă o frunte lată, bronzată, iar ochii negrii sunt bine mascați de gene și sprâncene stufoase.
Ca și mine, Demeter, de pe dig, pare că privește mai mult lumea animalelor decât pe cea a oamenilor, unde ne întoarcem ori de câte ori pe lângă noi trece o alergătoare cu fundul bine conturat de pantalonii strâmți. Atunci, tresărim amândoi, de parcă am vedea ceva ne mai văzut, dar amândoi știm că nu e așa și că bucile sunt buci, totdeauna două, contând doar cum arată și cine pune mâna pe ele. Totu’ e doar manifestarea poftelor. La Demeter, poftele astea, odată cu vârsta, mai sunt și uitate și atunci îl bat ușor pe umăr…

Pe esplanada betonată a rambleului, oamenii se plimbă, aleargă, pedalează sau fac poze păsărilor. Copii ciripesc nevrotic, băgând la un loc nervii părinților ce se prefac că nu îi deranjează, nervii trecătorilor de tot felul, dar mai ales nervii pescarilor și așa destul de forjați.
De partea cealaltă a rivierei de beton și pământ, se vede câmpu’ cu nuci bine înierbat, ce nu acaparează nimănui privirea. Ziua, conducte vechi, ruginite, brăzdează locul, iar noaptea, cel mai probabil, vata sticlată izolatoare ce curge în franjuri scârboși până jos, pe pământ, devine pavaza de a doua a prezervativelor folosite din abundență. Când vede asta, Demeter zice:
-Îți vine să îți fie milă de toți, să le zici asta, dar îți e că dacă ei vor știi asta, că ție ți-e milă de ei , tu nu vei mai simții mila și satisfacția și atunci renunți, că nu se merită. Viața nu e pentru urmași și proștii ăștia nu știu. Viața trebuie să se gate cu mine! Și Demeter atunci mai înjură una în ungurește. Nu înțeleg ce zice, dar știu întotdeauna că înșiruirea aceea de sunete trebuie să fie întotdeauna în număr par.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: