Prejmer: în care nici lui Comă, nici lui Picior și nici celui zis Miliardaru’ nu le pasă de nimic pe lumea asta.

Combinația dintre căciula de miel, ciobănească și geaca sport, neagră, ce avea mare pe spate cusut, direct de firmă, virgula de la Nike, îl făcea să fie inconfundabil în acest grup. Pantalonii de stofă și perechea de bascheți la fel. Da, din acest punct de vedere, el era un personaj. Adică, în țărănimea lui, nu semăna cu nimic și cu nimeni. Luat însă pe’ndelete și dacă ai fi stat acolo între ei, ți-ai fi dat seama că nimic nu îi deosebea, nici măcar hainele, pentru că unuia îi ziceau Miliardaru, altuia Comă, iar altuia Picior. Erau toți la fel și era, cumva, inedit să stai acolo în fața barului și să auzi dintr-o dată, Salut Comă! , Miliardare ce faci? Te fac o bere? sau Picior, vezi că diseară trec pe la tine. Vezi că vin cu una de 18 ani ce arată că una de 30. Să bagi la teracotă bine înainte că de nu te sparg.

Din acest punct de vedere, nimic nu putea fi mai tentat pentru un neutru, legat de o dimineață caldă de început de primăvară târzie petrecută cu folos. Poate doar să stai într-un alt loc și să savurezi cum iarna moare, soarele topindu-i ca la război zăpada de pe versanți. Tragedia unește totul. Ea e esența vieții.

Oricum, în liniștea care a cuprins lumea, cu muntele pe fundal, Comă a zis dintr-o dată : Hai vară hai, să mergem iară’ la mare! Nimeni nu a zis nimic, toți erau scârbiți sau sătui de toate. Toți știau că oricum vara vine și pleacă. Cum știau că nici poreclele astea nu prea mai aveau legătură cu nimic din ceea ce făceau ei acum. Miliardaru’ tranșa salam pe doi lei într-o fabrică de carne, visu’ lui când era copil fiind acela să fie cu bani, dar asta doar în vis, adică când se trezește să păstreze doar senzația că e avut, nu și banu’, Comă era zugrav, făcea totu’ Neckerman, nu punea nimic pe limbă, doar făcea cinste, dar când făcea, toți erau una cu astrele, anulând în acest fel nervii pe care Miliardaru îi avea în fiecare zi că visul nu se repeta mereu. Când ăștia erau praf, Comă filozofa despre ei. Asta îl liniștea. Peste toți era Picior. Cândva, își beuse șansa vieții alegând greșit calea, dar nu regreta sau dacă regreta, o făcea doar atunci când plângea din motive ce nu țineau de asta, dar care mereu îl aduceau la acest punct. Lumea, în schimb, râdea de el, dar din altă cauză. O arsese pe una într-o seară, pentru ea fusese prima dată, sau cel puțin așa i-a zis ea atunci, dar când a fost a doua oară, fix a doua zi, asta i-a zis înainte de preludiu tot că e prima dată…
Picior a rămas atunci perplex, mască. Steagul pasiunii a căzut cu tot cu catarg, iar ăștia, de atunci, au râs mereu de el. Și acum aude în urechi, în minte și chiar în ochi, căci când e beat, Picior zice că i se inversează simțurile: Ştii, e prima dată când o să o facem amândoi…te rog…iar continuarea a zburat printr-o cameră mută…
Ar mai fi vrut să zică că :Dar dragă, ceea ce s-a întâmplat ieri ce a fost! dar nu a mai zis nimic.

Cumva, cadru’ exterior era același ca astăzi. Atunci, din boxele televizorului camerei cu teracotă și reșou în care stătea Picior, cu chirie , ştirile ieșeau cu repeziciune. Refugiații sirieni aşezați pe podeaua gării Keletii din Budapesta aşteaptau să urce în trenurile care îi vor duce spre vest. Acum, la televizoru’ din bar, Vama Siret era plină de ucraineni. Ăștia defilau către noi ca oameni ce sosesc la spartul târgului fugăriți de un singur drac. Ce mai conta că e doar unul și că poate lumea în care intrau l-ar fi putut răpune, definitv, până acum.
În fața barului însă, nici lui Picior, nici Miliardarului și nici măcar lui Comă, care nu bea, deci era mai deștept, nu le păsa. Ba mai mult, cel cu căciula de oaie de blană și geacă sport, neagră, cu semnul Nike mare făcut de firmă pe ea, pantaloni de stofă și bascheți, a înjurat lumea, dar deși a așteptat ceva înapoi, ca și când lumea ar fi trebuit să’i răspundă neapărat, lumea nu i-a răspuns nimic și atunci a zis că nici măcar lui Dumnezeu nu îi pasă de nimic, a trântit de pământ căciula și a mai zis că e foarte clar că din acest moment lumea asta a ajuns, pentru el, de căcat.

One thought on “Prejmer: în care nici lui Comă, nici lui Picior și nici celui zis Miliardaru’ nu le pasă de nimic pe lumea asta.

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: