Sântana de Mureș : ceasu’ ultimilor duminici

Când ceasul ultimelor duminici se va fi oprit din bătut, de abia atunci poți spune că timpul este al tău, că îl poți controla și că de aici încolo poate să te doare în șpiț de tot, îmi spuse cu destulă sictireală în glas omul ce cultiva munca albinelor din lunca Mureșului. El însuși folosise această remarcă, această caracterizare a muncii lui, pentru că nu îi plăcea să i se spună apicultor. Cum tot el considera că lumea prea folosea aceste denumiri în exces și prea se pricepeau toți dintr-o dată la toate, de parcă toți au făcut de când îs ei școala de apicultor, școala de tâmplar, școala de bucătar, de marochinărie, de grădinărit în timpu’ liber, de șurubărit, de asamblat, de reparat mașini și biciclete, de împletit ceva, de creat rahaturi din orice, de creat și crescut copii, așa ca un lucru făcut atât de intens și de impus cumva, de parcă până la noi, noi cei de acum, nimeni nu a mai știut să îl facă, în veac…

În jurul nostru univers lacustru și o pajiște mare, punctată marginal doar de pâlcuri de trestie și papură. Din cadru lipsea, cumva, doar gara lui Octavian Paler presupusă a fi în pustă și îmblânzitorii de cobre.Ce a rămas aici, după Marea transformare făcută de om în detrimentul naturii, ținea de domeniul vacilor la păscut. Ele erau peste tot. Nici o premisă pentru flori viitoare, pentru copaci plini de savoarea mirosului, lucruri ce ar putea asigura traiul decent al albinelor. Nici o floare de doamne ajută, cu alte cuvinte, dar nu îți puteai exprima temerea aceasta, gânduri logice până la urmă, în lumea ilogică, perfectă, pe care acest păstor al albinelor se chinuia nu să o semene, să o crească sau să o pună în loc cum se zice, ci să o păstreze cât mai bine și cât mai mult timp.

Soarele, care oricum nu a fost nici până atunci peste luncă cine știe ce și care a avut doar impresia că poate să străbată cerul ca plumbu’ a făcut din nou, în această zi, pași în retragere. Primii picuri de apă au început să se simtă pe piele. Am plecat pedalând printre gânduri, căci bicicletă nu aveam, promițându-i însă omului ce cultivă fără foloase munca albinelor că mă voi întoarce când albinele lui vor reuși să adune ceva. Adică niciodată. În tot acest timp, clopotul bisericii reformate din sat a bătut a mort, iar cel al bisericii ortodoxe tot a mort, dar de această dată a mort viu sau a mort prevestit în a învia peste câteva ceasuri. La o săptămână distanță, rolurile se inversau. Da’ totuși: când reușești să învii de două ori într-o săptămână, e semn clar că nicidecum omenirii nu îi este dat să oprească bătaia ceasului din ultimele duminici și odată cu asta timpu’…

4 thoughts on “Sântana de Mureș : ceasu’ ultimilor duminici

Add yours

  1. Asta da bucurie!M-a uns la suflet textul acesta. Literatură de mâna întâi.Mesajul vine singur spre cititor, nu trebuie căutat.Și nu numai Paștele pune pe gânduri, ci și Crăciunul. Așteptăm clarificările…Până la vremea aceea, zicem în numele credinței moștenite și a conștiinței de apartenență „Hristos a înviat!”                                                                                                                              fam. Andrei  

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: