Prejmer: în care nici lui Comă, nici lui Picior și nici celui zis Miliardaru’ nu le pasă de nimic pe lumea asta.

Combinația dintre căciula de miel, ciobănească și geaca sport, neagră, ce avea mare pe spate cusut, direct de firmă, virgula de la Nike, îl făcea să fie inconfundabil în acest grup. Pantalonii de stofă și perechea de bascheți la fel. Da, din acest punct de vedere, el era un personaj. Adică, în țărănimea lui, nu semăna cu nimic și cu nimeni. Luat însă pe’ndelete și dacă ai fi stat acolo între ei, ți-ai fi dat seama că nimic nu îi deosebea, nici măcar hainele, pentru că unuia îi ziceau Miliardaru, altuia Comă, iar altuia Picior. Erau toți la fel și era, cumva, inedit să stai acolo în fața barului și să auzi dintr-o dată, Salut Comă! , Miliardare ce faci? Te fac o bere? sau Picior, vezi că diseară trec pe la tine. Vezi că vin cu una de 18 ani ce arată că una de 30. Să bagi la teracotă bine înainte că de nu te sparg.

Continue reading “Prejmer: în care nici lui Comă, nici lui Picior și nici celui zis Miliardaru’ nu le pasă de nimic pe lumea asta.”

Cernobîl, Ucraina: în căutarea semnelor trecerii mele.

Anul 2016, luna august, foarte cald, cu trei ani înainte să apară serialu’, în orașul părăsit Prypiat.

Evghenia mestecă tacticos ultimele napolitane luate cu ea dintr-un magazin de la ieșirea din Kiev. Treaba și-a făcut-o bine, încă o dată, ducând un grup de curioși până la câțiva zeci de metri de reactorul explodat de la Cernobîl. Acum suntem în fața fostului cinematograf din Prypiat. Intrăm. Înăuntru e întuneric și multă dezordine. Câteva rânduri de scaune cu tapițeria ruptă au supraviețuit potopului uman numit hoție, desfășurat după cataclism. Totu’ e praf.

Continue reading “Cernobîl, Ucraina: în căutarea semnelor trecerii mele.”

Sântana de Mureș : ceasu’ ultimilor duminici

Când ceasul ultimelor duminici se va fi oprit din bătut, de abia atunci poți spune că timpul este al tău, că îl poți controla și că de aici încolo poate să te doare în șpiț de tot, îmi spuse cu destulă sictireală în glas omul ce cultiva munca albinelor din lunca Mureșului. El însuși folosise această remarcă, această caracterizare a muncii lui, pentru că nu îi plăcea să i se spună apicultor. Cum tot el considera că lumea prea folosea aceste denumiri în exces și prea se pricepeau toți dintr-o dată la toate, de parcă toți au făcut de când îs ei școala de apicultor, școala de tâmplar, școala de bucătar, de marochinărie, de grădinărit în timpu’ liber, de șurubărit, de asamblat, de reparat mașini și biciclete, de împletit ceva, de creat rahaturi din orice, de creat și crescut copii, așa ca un lucru făcut atât de intens și de impus cumva, de parcă până la noi, noi cei de acum, nimeni nu a mai știut să îl facă, în veac…

Continue reading “Sântana de Mureș : ceasu’ ultimilor duminici”

Blog at WordPress.com.

Up ↑