Georgia, Stepansmida: În care Micuța Rusoaică se simte aici ca acasă

La începutul lui august, în vara anului 2008, cu siguranță pentru Micuța Rusoaică din Siberia debutul Jocurilor Olimpice de la Beijing nu erau pe primul plan. Ratase plecarea de sezon, spre mare, poate cea mai importantă din punctul ei de vedere și cea la care visa de multă vreme. Muntele ori alte destinații, la acel moment, o interesau prea puțin dornică ca orice locuitor al Siberiei să simtă căldura soarelui, briza Mării și distracțiile ei.

Într-un alt fel, micuța rusoaică ratase plecarea de sezon cea mai importantă pentru locul acela. Una moștenită din generație în generație și parcă încrustată adânc în ADN-ul fiecărui om de pe aici. Era acea plecare la care, încă de pe timpurile țarilor, a Uniunii Sovietice și mai apoi, acum încoace, al tuturor statelor desprinse din ea, visase orice cetățean mai înstărit.
Dacă pentru toți aceștia alte atracții mai putea fi înlocuite cu multe altele de pe cuprinsul vast al ținuturilor euro – asiatice acaparate de a lungul istoriei de Rusia, Marea era doar una. Atunci când venea vorba de căldură, cer albastru și soare cu adevărat galben, nu te puteai gândi decât la cea situată în Georgia sau Ucraina, iar ea, în locurile acestea, putea fi doar una: cea Neagră.

Marea Neagră în Georgia, la ceasul înserărilor de vară când ea ar trebui să fie liniștită. Din acest punct de vedere, orașul Batumi, cel mai important port al Georgiei la Marea Neagră, ne-a întâmpinat, atât cât am stat acolo, doar cu zile mohorâte, în plină vară.

Alesese Georgia, pentru elegantul situației, unul la care Ucraina nu excela. În plus de asta, ea era sătulă-din auzite – de țăranismul ucrainean, unul ce semăna câteodată izbitor cu cel al locului ei. Dar de plecat nu a mai plecat niciunde. Începuse brusc, poate cel mai scurt război declarat din istoria Europei. Conflictul georgian-rus a durat doar cinci zile suficiente însă ca Rusia, pe atunci aflată în plin reviriment geopolitic, să își impună condițiile în fața unui Occident neputincios, favorizând și recunoscând secesiunea și existența popoarelor din Oseția și Abhazia în afara cadrului legal oferit de Tbilisi.

O statuie de aur, reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe biruitor în lupta sa cu balaurul, poziționată în vârful unei coloane, este amplasată, odată cu destrămarea URSS-ului, în zona centrală a orașului Tbilisi. În locul acesta, redenumit Piața Libertății ( a purtat pentru prima dată acest nume în 1918, în timpul Primei Republici Georgiene) monumentul, de mari dimensiuni, a înlocuit bustul lui Lenin. Pentru georgieni spațiul reprezintă, la nivel simbolistic, momentul libertății (re)cucerite în 1991. Cu toate acestea, dezavantajați profund de geografia geopolitică a zonei, acest popor, de altfel admirabil, are în prezent doar o ipotetică libertate de acțiune, captivi la marginea a două lumi, una dominată clar de năzuințele și aspirațiile Rusiei, cea care și dictează mai mult sau mai puțin, deja de mulți ani, direcțiile fiecărui stat din zona Caucazului și nu numai.

Timp de un an și jumătate, oarecum firesc, Georgia a suspendat contactele diplomatice cu Rusia, a anulat cursele aeriene către Moscova, a suspendat procesul de acordare a vizelor către cetățenii ruși, impunând și o blocadă economică fluxului de mărfuri dinspre Rusia către Armenia, prin singurul punct de frontieră din Caucaz rămas la dispoziția autorităților georgiene, atât pe durata conflictului osețian cât și după finalizarea lui. După 18 luni, Georgia a fost nevoită, datorită consecințelor economice ce o afectau direct, să reia procesul de acordare a vizelor în scop turistic pentru cetățenii ruși. Ușor, ușor, atât zborurile aeriene dintre cele două țări, cât și relațiile diplomatice au fost readuse la starea de dinainte de război, iar cel mai important, traficul de mărfuri prin Caucaz a fost reluat fără restricții semnificative. Într-un timp relativ scurt, Georgia a înțeles și a acceptat că nu poate în niciun fel, de una singură, să țină piept unui colos regional. Ața cu miere trasă de Occident pe la nasul ei s-a dovedit a fi de fapt plină de râncezală și nici de cum dulce… Suferind o vreme și ea, dar din cu totul alte motive, micuța rusoaică a trebuit, până la urmă, să se resemneze. A urmat anii de facultate, finalizarea lor cu succes și un loc de muncă bine plătit. Mirajul Mării părea că se sfârșise. Dar din când în când revenea ori de câte ori la TV sau din auzite, Marea își trimitea ecoul. Ca în jocul acela vechi ce face trimitere la ea: o scoică mare, galbenă, ușor cafenie, pe care oriunde ai fi, dacă o pui la ureche și asculți atent, vei auzi, inconfundabil, vuietul ei…

Uneori opulență, alteori sărăcie, uneori dezordine, alteori ordine, toate la Batumi, în autonomia Adjaria, pe litoralul georgian al Mării Negre.

De câteva minute bune mă aflam în apropierea graniței Georgiei cu Rusia din Caucaz. Șoseaua, însoțită pe această porțiune fidel de râul Terek, o să mai meargă pe teritoriul controlat de autoritățile deTbilisi – mă exprim așa, poate puțin forțat pentru unii, dar totul e legat de adevărul locului Georgia, în acest moment, nefiind capabilă să își exercite autoritatea asupra Abhaziei și Oseției de Sud, două regiuni considerate separatiste, desprinse ca urmare a intervenției Rusiei în zonă- până la punctul de frontieră, numit Gorge de Darial în Georgia și Verhni Lars în Rusia, ambele situate sub vârful Kazbek (5088m). Până la acest moment totul a decurs firesc și conform planului. Venisem din capitala Georgiei cu un tur ghidat cumpărat de pe una din străduțele ce alcătuiesc vechiul centru al așezării gruzine, alegere ce ulterior s-a dovedit a fi foarte inspirată.

O mică pauză luată în drumul nostru spre lanțul montan ce separă geografic Europa de Asia. Vederea Caucazului , din acest punct de vedere, a fost o mare dorință la aceea vreme.

În acest fel, pe lângă timpul economisit cu căutarea autogării, aveam să obțin pe mai departe și libertatea de a nu fi legat de mijlocul de transport în comun. Dacă aș fi mers, așa cum mi-am propus încă de acasă, adică un tur de forță pe durata unei zile mari de vară ce ar fi vizat Caucazul și apoi măreția cadrului montan dominat de așezământul ortodox situat la cea mai ridicată altitudine din lume, probabil că aș fi pierdut aproape tot, deoarece în nici un caz pentru acest punct terminus al călătorie noastre, în eventualitatea în care turistul nu dispune de mașină proprie, închiriată sau de vreun tur similar cu cel luat de noi, nu trebuie alocat doar o singură zi.

Primele înșurubări ale șoselei transcaucaziene. Deocamdată culmile nu sunt ascuțite, predominând masivitatea și greutatea peisajului.

Revăd întregul text de mai sus prin destul de multe imagini sugestive. Un lung șir de camioane, aproape toate având numere de înmatriculare rusești și prea puține aparținând altor țări din regiunea Caucazului, așteaptă să treacă frontiera într-o coadă ce depășește 20 km. Pentru moment, pasionat de ceea ce îmi spunea ghidul legat de toată această situație conflictuală, nu am fost atent deloc la reacția rusoaicei din mașină. Am avut, totuși, impresia că micuța zâmbește atunci când acesta mi-a spus că Georgia nu a avut încotro și după-doar-18 luni a ridicat vizele pentru cetățeni ruși și chiar a fost satisfăcută de răspuns atunci când acesta a adăugat că la aceea vreme, ca și acum, aceștia sunt cei ce aduc cei mai mulți bani pe litoralul georgian al Mării Negre.

Odată cu aproprierea de punctul de frontieră dintre Georgia și Rusia, Caucazul se schimbă. Masivitatea este înlăturată din peisaj, apărând în schimb vârfurile semețe cu altitudini ce depășesc 4000m. Mulțimea camioanelor cu numere de înmatriculare rusești, așteptând să treacă frontiera de o parte și de alta, este imaginea elocventă a ceea ce reprezintă Rusia în zonă.

Din localitatea Stepansmida până sus, la poalele Kazbecului, lângă impresionanta biserică de aici (Sfânta Treime Gergeti) nimic și nimeni nu a reușit să alunge starea de bine existentă în mașină. Giorgio, italianul, vorbea într-una, stârnind admirația ghidului prin numele său, unul emblematic și deosebit de popular pe aceste meleaguri, iar o japoneză, amețită de schimbarea fusului orar, dormea liniștită, neafectată deloc de zguduielile drumului forestier.

Biserica Sfânta Treime Gergeti, împreună cu cadrul natural în care se găsește, este cel mai frumos peisaj pe care eu l-am văzut până acum. Situată la peste 2000 m altitudine, întreaga scenă este dominată de culmile înalte ale Vârfului Shani ( 4451m) și Kazbec (5047 m)

Se apropia vârful muntelui, iar Micuța Rusoaică izbuti, în acest mod, să vadă și locul acesta, chiar dacă după spusele ei, nu el fu principalul pol de atracție ci marea. Era în largul ei, vorbea cu toată lumea în rusă, iar acolo lângă mănăstire sus, am crezut din nou, pentru puține momente, că ea zâmbește, căutând cu privirea marea.

Deasupra orașului Stepansmida, orizontul se deschide frumos. În față și în spate, muntele își arată măreția, imaginea fiind dominată de vârfuri ce depășesc altitudini amețitoare. Chiar dacă suntem la peste 2000m, climatul este unul blând, cu influențe subtropicale. Bradul, fagul sau alte specii vegetale caracteristice climatului românesc(temperat) , aici lipsesc cu desăvârșire, predominante fiind tufarișurile de salcie și alți arbuști pitici.

Prin blondu’ părului scurt lăsat să curgă pe fruntea’i fadă, fața aproape decolorată, pistruiată și deloc dulce, prin ochii obliți, ca niște sâmburi de caise, scobiți și îngropați în piele spre lateralele capului și spre cele două urechi mici, copila din fața mea părea rodul cel mai evident al împletituri trăsăturilor lumii europene, caucaziene, cu latura mongolă, asiatică a lumii, chip pe care des, fie că îi place sau nu, rusu’ actual îl arată vederii oamenilor. Fată timidă ea, totuși, se simțea aici în Georgia ca acasă, fentând galant nu doar privirea aspră a georgianului burtos, limba și autoritatea acestuia, ci și mănușa de box, căptușită bine la exterior cu steagul Georgiei pe o parte și o cruce mare pe celălaltă, agățată de oglinda mașinii 4×4 și care fără să vrea, mereu parcă din instinct, la fiecare curbă spre dreapta, înțelegea, în ton cu vremurile, să se abătă mereu, amenințător, asupra ei…

Note de călătorie

Armenia, Azerbaidjan și Turcia sunt trei din cei cinci vecini – aici includ și Marea Neagră – pe care Georgia îi are. Toate aceste entități statale și naturale contribuie mai mult sau mai puțin la reușita jocurilor de mare putere pe care Rusia, cel mai teribil vecin al Georgiei, le face în zonă. Un stat mic și un popor, de altfel admirabil, este blocat pe toate palierele, economic, social, militar și politic, de o Rusie agresivă și deosebit de bine ancorată în zonă. Am conceput această poveste ghidat de șirul imens de auto camioane, toate având numere de înmatriculare rusești, întâlnit pe principala cale rutieră ce străbate Caucazul de la nord la sud, o șosea altitudine presărată de peisaje natural antropice, în multe cazuri, impresionante. Simbolistica acestei aglomerări auto, având un singur scop, acela de a transporta preponderent marfă dinspre Rusia spre țările din zonă, am văzut-o ca pe o dominație economică a primeia în regiunea. Desfășurarea aceasta de forță comercială din partea Rusiei, i-am adăugat apoi, ca pe un condiment necesar, factorul uman dislocat în acest teritoriu, dat de prezența unei micuțe rusoaice în mașina ce ne ducea spre culmile Caucazului, o turistă autentică, dar deosebită – cel puțin pentru mine – de restul străinilor aflați la acel moment cu noi și prin preajmă, prin lejeritatea de care dădea dovadă, fără acel trac pe care orice nou venit se presupune că ar trebui să îl aibe când ajunge într-o țară, relativ, străină. Cel mai mult, în acest arsenal de lejeritate, m-a impresionat limba rusă vorbită de fată, modul în care o dată ce dădeai de înțeles că stăpânești această veritabilă lingua franca a locului, totul se putea limpezi foarte ușor.

Porțiune din zona montană a Georgiei deosebit de frecventată de turiști. Se remarcă, în primul rând, cetățenii ruși, urmați apoi de cetățeni ai unor state musulmane, urmați apoi îndeaproape de turiști germani. Procentul românilor în această aglomerare rămâne unul scăzut, dar cursele noi de avion apărute în ultimii ani, către Tbilisi și Kutaisi, lasă ușa deschisă pentru noi oportunități de petrece a vacanței.

Finalul este unul simplu și elocvent. Un sat de vară rătăcit în cuveta lungă a trecătoarei montane, câteva vaci întinse pe asfalt, culmi până la cer și miros de carne friptă ce urcă tot spre acesta,dar și câteva propoziții scrise atunci, la fața locului Ambele alăturate sunt pentru viitor, pentru promisiunea pe care mi-am făcut-o atunci că mă voi întoarce în zona montană a Georgiei. Rămâne să mai găsesc nu doar momentul potrivit,cât mai ales motivul, atât de caracteristic fiecărei călătorii pe care vreau să o fac.

Gheorgi, gruzinul, își iubește mașina așa cum un bărbat adevărat trebuie să își iubească nevasta, copiii și să își respecte amanta.
Gheorgi dansează. Pe muzică adjară, burta lui se mișcă altcumva, părând a fi mai mult masiv decât gras, imposibil să îți dai seama unde acest om, cu apucături mai mult voioase decât tăcute, s-ar putea sfârși.
Caucazul aici dansează și el, prin șerpuirile pe care șoseaua le face pe spinările lui, îmbrățișând tandru iurtele ciobanilor lângă care șaslâk-ul fript te îmbată cu mirosul degajat din vârfuri de țepuse, pentru a se odihni apoi meritat, printre vaci, pe asfaltul încins și plin cu balegi lipite, ca niște veritabile peceți ale locului.

2 thoughts on “Georgia, Stepansmida: În care Micuța Rusoaică se simte aici ca acasă

Add yours

    1. O țară superbă, cu un popor minunat, de admirat chiar, aflat însă la cheremul Rusiei din toate punctele de vedere. La această situație a contribuit, însă, din plin și Occidentul

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: