Nicosia, Cipru: Aici orașul se numește Lefkoșa

Proiecție imensă a steagului republicii turcești din nordul Ciprului, pe unul din versanții muntoși ce înconjoară orașul Nicosia. Este interesant modul de amplasare ales, practic acest stindard fiind vizibil foarte bine și din partea grecească

Ultima parte din strada lui Memo începe imediat după linia albastră ce împarte Nicosia și Ciprul în două. De fapt, această stradă, al cărui început îl găsim localizat în partea grecească a orașului, nu duce direct la casa turcului.

Până acolo, cel ce o va parcurge se va abate de la parcursul ei cadastral, urmând alte și alte străduțe secundare, ce se întretaie sub diverse unghiuri, asemeni ramificațiilor unei pânze de păianjen în cadrul jumătății de oraș turcesc. Datorită însă faptului că am străbătut-o în fiecare zi, trecând ba în partea grecească a insulei, ba înapoi, în cea turcească, unde eram găzduit în propria casă de turcul pomenit mai sus, am văzut-o ca pe o linie relativ dreaptă și mai ales ca pe o singură cale.

În tot acest timp, cel mai bine m-am simțit pe ultima ei parte, acolo unde melanjul dintre Apus și Răsărit aproape că nu mai există, deși te-ai aștepta ca el sa fie prezent peste tot, separația dintre cele două lumi devenind acerbă, pe alocuri tăioasă și mai pregnantă ca oriunde.
Dar totuși, această proiecție stradală inedită pentru mine, există cu adevărat și nu trebuie luată doar ca un rod al imaginației mele. Ea debutează sub denumirea de strada Ledra și grupează îndeobște, de o parte și de alta a unei artere pietonale lungi, la fel ca în oricare alt oraș, mare, european-și ca o părere personală, occidental– cam ceea ce are mai bun omenirea în materie de nume celebre. Pe această porțiune, așezarea poartă numele de Nicosia, iar paravanul pe care strada îl propune lumii ce îi calcă caldarâmul curat și bine rostuit, ferind-o în tot acest timp de un eventual pericol meteorologic, par a fi umbrelele colorate, suspendate deasupra tutor lucrurilor.

Ledra Street cea mai importantă arteră turistică a orașului Nicosia, atât pentru comunitatea greacă , cât și pentru cea turcă. Cadrele de mai jos sunt surprinse pe porțiunea grecească a orașului

În astfel de locuri, oamenii de obicei nu caută ceva anume. Se învârt haotic printre alte mulțimi asemeni lor și precum graurii învrăjbiți de parfumul strugurilor copți, se reped brusc, alegând în ultima clipă, una din puținele terase ce mai păstrează la trotuar, la ceasul unui ianuarie însorit și călduț, doar câteva scaune.

Fostă gheretă militară, abandonată în preajma punctului de trecere de pe Ledra Street

Nu sunt fascinat de aproape nimic și numai savoarea căldurii de afară, atât de nefirească oricărui călător aparținând spațiului temperat-continental, mă face să zăbovesc cu o înghețată, în fața unor uși stradale glazurate inspirat cu vopsea în tonuri optimiste. Cunoscând deja bine tipul acesta de locuri și atmosfera cu care ele sunt înzestrate, nu mă hazardez prea mult în aflarea lor. De altfel nici timpul nu îmi permite și apoi, stăruiesc deja de multă vreme în ideea că Occidentul devine repetitiv peste tot acolo unde el domnește.

Cadre pe care le găsesc interesante, localizate pe străduțele ce se revarsă în Ledra Street, arhitectură stradală specifică spațiului mediteranean.

Pășesc, în schimb, hotărât spre punctul de trecere ce transformă Ledra Street, în doar câțiva metri, dintr-o stradă obișnuită și banală, într-una specială. Modificările bruște și inedite, lucrurile ce schimbă orașul european, occidental prin comportament, monedă comună, religie creștină și nu în ultimul rând oameni cu pielea cât mai albă, defilează prin fața mea până când, odată cu gheretele punctului de control, ce îi desparte pe greci de turci, totul se oprește, iar orientul devine mai apropiat ca oricând.

Orașul grecesc, european, se termină brusc imediat după punctele de control. De aici încolo, orașul devine turcesc, iar pașii, pentru început, poartă turistul printr-un bazar dominat de mărfuri mai mult sau mai puțin îndoielnice.

Catedralele de altădată devin moschei, lumea albă de dincolo, ordonată cel puțin prin încercări, aici devine închisă ca și fețele oamenilor, iar atmosfera ce domnește este una mercantilistă, stăpânită de o frenezie, uneori isterică, alteori fermecătoare, de natură comercială. Odată cu ghereta polițistului turc și cu pașaportul verificat temeinic de acesta, intru într-una din ultimele contradicții geopolitice ale lumii europene.

În continuarea bazarului, urmează vechiul oraș, iar odată părăsite ale sale strâmte și istorice străduțe, urmează orașul nou, cu blocuri albe, populații asiatice diverse și mașini multe, pactizând parcă prin calitate cu mărfurile bazarului.

Dincolo de linia ce împarte o capitală în două, senzația că mersul lucrurilor nu ar mai fi același se accentuează cu fiecare pas pe care îl fac. Aici, orașul se numește Lefkoșa, iar primele gânduri se leagă de război, de mâncare și de femei cu năframă pe față.

Note de călătorie

“Fiind în posesia bizantinilor până în 1192, apoi a cruciaţilor şi a veneţienilor, în 1571 insula Cipru cade în mâinile otomanilor. Majoritatea populaţiei rămâne ortodoxă, o parte se converteşte la islam, însă cea mai mare parte a musulmanilor este constituită din colonişti.

Fragment de relief caracteristic insulei Cipru, văzut din avionul ce urma să aterizeze la Larnaca. Din punct de vedere al dimensiunilor, insula aceasta, situată la 70km de Turcia și 100 km de Siria, constituie cel de-al treilea petic de pământ aflat în interiorul Mării Mediterane.

Cu toate acestea, insula nu a cunoscut tulburări etnice până la ridicarea naţionalismului din Grecia în secolul XIX şi a celui din Turcia după 1923. În timpul administraţiei otomane, la fel ca şi în restul imperiului, în Cipru comunităţile erau împărţite în funcţie de religie, iar fiecare comunitate era condusă de liderul său religios.

În imagini, mai jos, biserica ortodoxă Sfântul Lazăr din Larnaca (foto 1), o moschee (foto2), nou ridicată , situată într-o localiate străbătută de drumul ce leagă Kyrenia (Girne) de Famagusta (Gazimagusa) dar și impresionanta moschee Lala Mustafa Pasa din Famagusta, de fapt o fosta catedrală romano-catolică (foto 3,4), construită în cel mai venerabil stil gotic, posibil, purtând hramul Sfântului Nicoale până în 1528, anul când Insula Cipru cade în stăpânirea otomanilor, locașurile de cult creștin de aici-atât ortodoxe cât și catolice- fiind transformate în edificii specifice cultului islamic

În 1878, Imperiul Britanic preia controlul insulei de la otomani. În 1958, conflictele etnice îi obligă pe britanici să traseze o linie de demarcare-linia verde- în Nicosia, cele două comunităţi trăind de atunci separate. Conflictul interetnic izbucneşte în 1963, la trei ani de la dobândirea independenţei. În iulie 1974, sub influenţa regimului coloneilor de la Atena, are loc o lovitură de stat, cu scopul alipirii insulei la Grecia. Armata Turciei atacă prin Nordul insulei, motivând că astfel îi va proteja pe etnicii turci, aflaţi în minoritate.

Câteva imagini însoțesc rândurile de mai sus, reprezentând portul și așezarea Kyrenia (Girne în limba turcă ), o localitate idilică, fost port însemnat la Marea Mediterană, unul dintre locurile propice de altfel debarcării militare turcești din ’74.

Turcii îi alungă pe greci din nordul insulei, grecii procedează la fel cu cei din sud, iar linia de demarcație pe linia dintre cele două zone de control se interpun forţe ONU de menţinere a păcii, care rămân până azi.” Rândurile de mai sus sunt preluate din revista Historia, articolele Cipru-O insulă divizată și Nordul Ciprului-Istorie și viață în zona crepusculară a Uniunii Europene.

Din acel moment, linia de demarcație, având rol de zonă tampon și care până atunci împărțea doar Nicosia în două părți, se va extinde la nivelul întregii insule.

Pe una din străduțele laterale ce se desprind din strada Ledra, identific un fragment ce compune “linia verde”, această frontieră inedită între două popoare ale aceluiași oraș. Dincolo de butoaie e Republica Turcă a Ciprului de Nord.

De o parte și de alta a liniei, fiecare își glorifică lupta. În nord, turcii botează una din străduțele pitorescului port Kyrenia (Girne) cu numele operațiunii militare coordonate de Turcia în 1974 (foto1), în timp ce, biserica ortodoxă din localitate, rămâne pustie și pradă nepăsării(foto 2,3,4).

Dincolo, o casă, probabil grecească ținând cont de arhiectura propusă (foto 1), rămâne neutră, la propriu, lăsată pradă degradării în zona tampon(foto2), unde doar forțele ONU domnesc, în timp ce la intrarea în această zonă(Foto 3), grecii nu pierd ocazia de a-și expune, parcă pentru ultima oară vederii unui presupus turist neutru, victimele conflictului interetnic-și religios-pe panouri, dramatic afișate.

Se spune că timp de 29 de ani, până pe 23 aprilie 2003, nimeni nu a trecut linia verde fixată între cele două comunităţi ale Nicosiei sau dacă au fost, aceștia au fost prea puțini, fiind cu totul altfel de persoane decât cele obișnuite. Atunci însă, după decizia-istorică-a liderului din nord, turcul Rauf Denktas, punctul de trecere de pe Ledra Street (foto jos) a fost deschis. Din acel moment, orice cipriot a putut trece linia verde din Nicosia, între orele 6 dimineața și 12 noaptea.

Cei din sud, cipriotii greci, spun că cei mai mulți ce au trecut filtrele, instalate de o parte și de alta a zonei tampon, ar fi fost ciprioții turci și că acestia ar fi fost uimiți de bogăția sudului. Nu același lucru afirmă însă despre ei, mânați de mândrie națională, ei negând și acum că ai putea găsi ceva interesat, dincolo la turci, chiar dacă cele mai importante atracții turistice le deține partea nordică a insulei.

Monument dedicat celor ce au luptat călăuziți de țelul făuririi unui stat independent turc în nordul Ciprului. Se observă similitudinile dintre cele două flamuri naționale

Cu timpul, relațiile dintre cele două părți au întrat însă pe alte făgașuri, altele decât cele caracteristice conflictului armat. Dar diferențele rămân în aproape orice, fiecare parte preferând să își trăiască și să își ducă mai departe propriul stil de viață. Între partea sudică și cea nordică nu există temeri în ceea ce ar putea însemna lipsa siguranței pentru turiști. Deși mai săraci-cel puțin vizual, observând realitatea din jur-turcii din nord rămân fel de amabili și de binevoitori. Ambele părți sunt implicate puternic în industria turismului, cu un plus financiar consistent pentru sud, dat de deschiderea internațională de care are parte și a fondurilor primite de la UE, dar cu minusul important al lipsei patrimoniului antropic, cultural istoric, pomenit mai sus.

Nicosia grecească piere în fața farmecului pe care același oras, îl afișează în diverse posturi turistului, dincolo, în partea turcească. Buyuk Han (foto1) vine să refacă, având cafenelele și restaurantele pline la orice oră, farmecul vechiului stabiliment oferit comercianților trudiți de drumul lung, în timp ce sub portalurile gotice ale fostei catedrale romano-catolice Sfânta Sofia, devenită odată cu ajunsul otomanilor aici, Moscheea Selimiye, rămân papucii vizitatorilor sau tineri musulmani, tăind bilete de intrare.

Imagini din Girne sau Kyrenia, oraș portuar, adevărată fortăreață în trecut, la Marea Mediterană, atingând maximul dezvoltării date de importanta comercială , în momentul în care portul era brazdat de depozite destinate găzduirii fructelor venite din zonele rurale, urmate apoi de exportul lor. În prezent, aceste spații, destinate mărfurilor, sunt transformate în hoteluri, restaurante și cafenele

Cert și realitatea de la fața locului o impune, cu sau fără recunoaștere internațională, e că insula Cipru, aceasta bucată de pământ dintr-un colt al Mediteranei, aflată la puțin mai mult de 100 km de coastele maritime ale statelor ce compun lumea arabă a Orientului Mijlociu, este compusă din două state, având două capitale distincte, chiar dacă pe foaie cele doua sunt de fapt același oraș. Republica Cipru în sudul liniei verzi, cu capitala la Nicosia, recunoscută internațional și membru al Uniunii Europene-din 1 mai 2004, dar nu membru NATO- având o treime din suprafață sub ocupație străină, armata turcă refuzând să părăsească acest teritoriu și Republica Turcă a Ciprului de Nord, situată dincolo de linia verde sau linia Attila, enclavă turcă nerecunoscută internațional – doar Turcia recunoaste existenta republicii-având, prin părțile nordice ale Nicosiei, capitala, ce aici poartă denumirea turcă, de Lefkoșa.

Turistă din Turkmenistan pe malul Mării Mediterane, la Famagusta, aici Gazimagusa. În fundal, enigmaticul cartier al orașului, închis complet de armată turcă după invazia militară din ’74

De văzut

Pentru Larnaka, din punctul meu de vedere, nu sunt prea multe de spus. Turismul înfloritor, clasic, practicat aici, împreună cu penuria obiectivelor istorice culturale, transformă locul, chiar dacă elegant, într-unul obișnuit. Totuși se remarcă Biserica Sfântul Lazăr din Larnaca, câteva urme ale vechiului cartier din oraș, dar și laguna formată aici, un mic rai al păsărilor flamingo și al fotografiilor pasionați de faună. De remarcat, pentru această parte a Ciprului prețurile, din punctul meu de vedere destul de ridicate pentru turistul român, moneda euro spunându-și din plin cuvântul.Dacă ar fi să îi atribui un rol acestui oraș în cadrul insulei, acesta ar fi doar de debarcare și de plecare de aici în explorarea insulei.

De la Larnaka, drumurile mele au căutat Nicosia, capitala-cu cele două variante de nume-atât a Ciprului sudic, cât și a celui nordic. Partea sudică suferă prin lipsa acelorași obiective cultural istorice, însă oferta, cel puțin față de Larnaca este mult mai bogată. Strada Ledra probabil că, pe pasionații de cumpărături și stat la taclale, îi va atrage, la fel cum arhitectura veche, urbană, grecească, le va plăcea multora. Se remarcă de asemenea bastioanele fostei cetăți veneziene, dar și biserica romano-catolică, o “concesie” făcută de partea turcă, celei grecești, linia de demarcație trasată, ocolind acest edificiu.

Importanță maximă o are însă Nicosia, în partea turcească. Aici, călătorul, va fi impresionat de vechea așezare, ce cuprinde între zidurile aceleiași fortificații veneziene, fosta catedrală Sfânta Sofia, transformată de ieniceri odată cu venirea lor aici, în moscheea Selimiye, Buyuk Han, dar și pitorescul străduțelor și chiar al vieții de aici. Ca peste tot, mâncarea orientală impresionează, iar prețurile, chiar dacă “turistice” sunt mai mici, comparativ cu partea grecească. Moneda folosită este lira turcească, iar raportul față de leul românesc este aproape de 1 la 1. În partea turcească, călătorul român poate intra folosind cartea de identitate sau pașaportul.

Însă pentru ambele părți ale vechiului oraș, pentru mine, ineditul a constat în prezența și traversarea liniei de demarcație dintre cele două comunități etnice și religioase, lucru pe care eu îl așez, fără menajamente, la rubrica de elemente de atracție turistică.

5 thoughts on “Nicosia, Cipru: Aici orașul se numește Lefkoșa

Add yours

  1.         Bravo, nene Iancule!         Ți-ai permis să pleci de acasă pe o iarnă bună și grasă pentru o gură de aer mediteranian și pentru o îmbucătură în stil eclectian. Nici nu mai știu papilele gustative ce să aleagă de pe stative: mâncare grecească ori cină turcească. Nici nu mai prididesc ochii în a prinde în câmpul vizual frumuseți de agățat în cuierele memoriei, precum și nimicuri vitale asezonate atonal.         Rămân recunoscător pentru imagini și gânduri, pentru informații și ironii printre rânduri, pentru linia verde, crede-mă, de necrezut și pentru modul tău de exprimare bine cusut.        Sunt veșnic în așteptare că și prietenul meu e dispus la deșertare. De frumuseți spirituale, bineînțeles.        Spor!                   Cu toată considerația,                                                     Andrei Pe joi, 10 ianuarie 2019, 11:01:06 EET, demeseriecalator a scris: #yiv6541800046 a:hover {color:red;}#yiv6541800046 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv6541800046 a.yiv6541800046primaryactionlink:link, #yiv6541800046 a.yiv6541800046primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv6541800046 a.yiv6541800046primaryactionlink:hover, #yiv6541800046 a.yiv6541800046primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv6541800046 WordPress.com | adailton posted: “Ultima parte din strada lui Memo începe imediat după linia albastră ce împarte Nicosia și Ciprul în două. De fapt, această stradă, al cărui început îl găsim localizat în partea grecească a orașului, nu duce direct la casa turcului.Până acolo, cel ce” | |

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: