Dolheștii Mici, Județul Suceava: În care Virgil își dă seama că acest sat este cea mai bună alegere a lui.

Dis de dimineață, cu mult mai devreme ca de obicei, din curtea casei unde stătea deja de câteva zile la Dolhești Mici, Virgil ridică capul spre cer. Acesta din urmă părea că ține cu el, afișându-i doar lui și numai lui, pentru că în curte la aceea oră nu mai era nimeni, un peisaj ce doar în copilăria lui petrecută printre apă, stuf și povești imaginare s-a mai repetat


…și acum totul mergea într-acolo. La răsărit, ceața lăptoasă puse stăpânire pe aproape tot satul, astfel că, dezgolit și scăldat într-un început de soare portocaliu numai pe porțiunile mai înalte, acesta părea a mai fi alcătuit doar din câteva ulițe cu case răzlețe.
Vizibil încântat de alegerea făcută, aceea de a veni aici după multe zile în care a stat și a tot stat, întorcând pe toate părțile fiecare locație, Virgil, aproape nemișcându-și capul de la orizont, savură cu aer de fin cunoscător al realitații înconjurătoare fiecare părticică de cadru natural pe care ceața, în jocul ei de a razboiu’ cu soarele tomnatic din fiecare dimineață, se îndura acum, cumva miloasă, să o ofere vederii.img_20180917_072714837746078.jpg

Din momentul acesta, căruia Virgil de-a lungul timpului îi dăduse și un nume,spunându-i pompos în funcție de cât de mult îi plăcea locul unde se afla, moment de îmbălsămare sufletească, el nu fu trezit-cum de cele mai multe ori i se’ntâmpla și atunci blestema și se enerva teribil-de nici o arătare umană sau orice altă formă de viață ce ar fi putut avea chipul și asemănarea unui om. Nu! Acum chiar și el fu surprins să vadă că, ceea ce l-a scos din visarea sa proverbială, aducându-l fără nervi înapoi realității din care vrând nevrând și el face parte, era taman…bicicleta cu care el trebuia să colinde locul, dar mai ales roata din spate, dezumflată.

Trăgând puternic aer în piept, el nu simți în nici un moment al tranziției oxigenului prin nările sale, de afară până înăuntru plămânilor, nici o senzație de anxietate. Tot ce simți în schimb în acel moment fu mireasma strugurilor copți cu boabe mari, negre, iar puțin mai târziu, când fără nici o problemă-iarăși surprins și fără anxietăți lipsite de sens-ieși cu bicicleta, având ambele roți umflate pe poarta casei, mai mult croindu-și drum cu forța prin șuvoiul de rămurele ale unei sălcii pletoase, gândurile lui, încântat chiar, o luară razna…

Acum Virgil privea satul de sus. În acest război sezonier pe care ceața îl dădea cu soarele, cel din urmă, astăzi din nou câștigase. În drumul său spre vârfurile dealurilor din jur, Virgil colindase ulițele ce, ieri și alaltăieri, le bătuse alături de familie și de oamenii locului. Trecuse pe lângă casa apicultorului, pe lângă a cojocarului sau pe lângă a bătrânului țigan, fierar. La ultimul, el se simți cel mai bine, mintea lui cernând realități desprinse din cărțile lui Jokai Mor și ale lui Fănuș Neagu. Acum, pe aceiași ulița a țiganilor, efluviile unei mâncări gătite în pripă îi gâdili surprinzător simțurile, iar invitația la o cafea a unui țigan bătrân, sprijinind mai mult un gard să nu cadă, îl încântă teribil.

Sus, Virgil mai surprinse și retragerea ultimelor dâre de ceață ce mai acopereau satul. De la înălțime așezarea părea chiar mare, perspectivă cu care el era mai-mai să nu fie de acord dis de dimineață, în momentul în care ceața mai lăsa vederii doar câteva case. De altfel atunci, odată ce cu calm se apucă să își repare pana dobândită ca pe o moștenire veche-bicicleta nefiind a lui-își puse chiar problema unei confuzii, a unei percepții greșite asupra locului, în cazul în care un temerar sau mai mulți ar fi sosit în miez de noapte, iar dimineața, ei s-ar fi trezit cu un sat mic, afișat lor prin câteva case pe care ceața nu a putut să le acopere. Dar până la urmă nu astfel de locuri începeau să se căute și doar nu asta a căutat și el să vadă? Ceva mic, intim, rupt de lume și departe de oraș, capabil să nască stări și trăiri diverse, dar și încântari ajutătoare.

Pe Virgil, de aceasta data chiuitul unei păsări de pradă îl rupse din visare. Nefiind deranjat câtuși de puțin nici acum de întreruperea intempestivă a visărilor sale, el începu să admire pasărea, cercurile perfecte pe care aceasta le descria în înaltul cerului și la un moment dat, fără succes, încercă chiar să ghicească specia.

DSC_0226 (1)

Când o căruță își făcu apariția, Virgil lăsă capul în jos, abandonând privitul cerului, concentrându-se pentru prima dată în această zi și la ceea ce se întâmpla acum, real, în jurul lui. Un bărbat zdravăn începu să arunce fânul uscat într’ însă, iar apariția unei fete tinere în picioarele goale, cu rochia suflecată și prinsă cu mult deasupra genunchilor, avu darul de-al încânta nespus. Pentru câteva minute, Virgil avu impresia că’n ciuda distanței îi poate zării culoarea ochilor și chiar îi poate simți părul scurgându-i-se printre degete. Apoi, când în plină viteză coborî pe lângă ei, ochii lor, de această dată pentru o mica fracțiune de secunde chiar se întâlniră și acum el, în sfârșit, dupa mult timp, putea râde în sinea lui, cum de mult nu o mai făcuse. Era exact așa cum avu impresia adineaori. Ochii îi erau negrii ca și strugurii de astă dimineață, iar șuvițele de păr mirosind a ei, erau rămurele de salcie pletoasă, ușor gălbuie, în plină toamnă…

Dolheștii Mici, septembrie 2018

DSC_0312

Note de călătorie

Povestea lui Virgil începe din șoseaua națională ce leagă Suceava de București. De acolo, din acel drum extraordinar de circulat, Virgil, orășanu’, plin de anxietăți, a virat la dreapta.Traficul a dispărut, drumul în continuare asfaltat s-a îngustat drastic, iar primele așezări au apărut abia după ce a urcat un bot de deal și a coborât abrupt. Dând de câteva sate tăcute, având denumirea scrisă pe tablă cu caractere chirilice, Virgil nu s-a oprit, deși după mult timp literele acelea desenate ciudat pe tablă trezeau în el un sentiment de mult îngropat. Virgil a început să’și pună întrebări cu mult timp înainte de a ajunge la Dolhești. Dorința cunoașterii îi dispăruse, iar despre conchistador, temerar sau simplu aventurier nici nu putea fi vorba. Era doar un tip ce bifa…
Spiritual, Virgil a murit de ceva timp, iar alegerea lui de a merge într-un loc ca Dolheștii Mici poate însemna repetarea unui start ce, în condițiile unui concurs de atletism, ar fi fost similar cu excluderea.
O parte din visările lui Virgil îmi aparțin, iar pe altele încă le caut. Restul sunt ale lui, personaj imaginar, în care eu mi-aș dori să se transpună fiecare turist ce ajunge și stă cel puțin o noapte aici, la Dolheștii Mici.

6 thoughts on “Dolheștii Mici, Județul Suceava: În care Virgil își dă seama că acest sat este cea mai bună alegere a lui.

Add yours

    1. Mulțumesc și eu pentru aprecieri.
      Să sperăm că cei ce se ocupă de asociația turistică din satul dumneavoastră vor găsi de acum încolo, din tot mănunchiul de articole și păreri expuse după vizita noastră, calea spre succes.
      Sănătate 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: