Brest, Belarus: Natasha, fortăreața orașului și alte amănunte

img_20180720_0911491239831113.jpg

Natasha călătoreste la Brest, venind cu trenul de la Moscova. Are părul blond, legat parcă într-un nod gordian deasupra creștetului, fața albă și mâinile pătate de un psoriazis incipient. Bea din ceaiul negru ce bântuie mințile și gurile călătorilor din acest spațiu, iar între reprizele dedicate unei astfel de degustări, pare a vorbi la telefonul mobil mereu cu aceiași persoană.

Între timp Natasha se apucă de altceva. Citește Pușkin, primul poet cu adevărat măreț al Rusiei, cu aer de cunoscător rasat, lucru de care eu, stând pe bancheta situată vizavi, îmi dau cu greu seama, silabisind tente insuficient de bine cunoscute de alfabet chirilic, mișcând comic capul și stârnind, într-un final, zâmbete vag schițate şi zgârcit conturate din spatele cărții.

IMG_20170804_172711-01
Pe peronul gării principale din Minsk

În timp ce picioarele desculțe îi stau întinse generos pe bancheta din comportimentul trenului, arătând lumii ce încă moţăie, degete atent îngrijite în ciuda vârstei și a nepăsării pe care prima o poate genera, cu celelalte, de la mâna stângă, Natasha dă atent filă cu filă, umezind înainte grațios vârful degetului. Dar totuși, Natasha pare a fi deranjată de ceva. Din când în când, aceasta își mută capul dezaprobator din carte, printr-o mișcare scurtă, aruncând priviri pline de nerv, spre fantele prin care climatizarea vagonului este asigurată. Cedând la fel de brusc pe cum a început și afundându-se apoi, între două foi, în care poetul, probabil, isi plânge exilu’, Natasha, până la Brest, mai e deranjată doar de sunetul la fel de sâcâitor al telefonului.

Gara principală a orașului Brest, din Belarus, construcție ce m-a impresionat prin arhitectura oferită privitorului, dar mai ales prin curățenia pe care o găseai în jur și înăuntrul stației. Remarc încă odată pentru acest spațiu, cultul deosebit de bine împământenit, rămas din perioada fostei Uniuni Sovietice, al celui ce lucrează în instituția căilor ferate.

Apoi, pe Natasha, am mai privit-o de două ori. Duios, când obrajii mamei i-a sărutat de trei ori, pe peronul gării și a doua oară, pios, când amândouă de mână, au lăsat pentru sufletele rătăcite prin fortăreața Brest-ului, o jerbă de flori.

Ea e Natasha, probabil, o rusoaică veritabilă…

img_20170804_122209-0180697255.jpeg
Statuia “Curaj” simbol al rezistenței soldaților sovietici în fața mult mai numeroșilor soldați naziști

Note de călătorie

Fortăreața Brest

“Copiii slavi trebuie învățați să numere numai pana la 100”, scria Hitler într-una din lucrările sale propagandistice, iar anul 1941 nu îl contrazice deloc. Debutează “Operațiunea Barbarossa”, planul naziștilor de a cuceri lumea slavilor estici, iar una din primele încleștări are loc la Brest, un mic orășel de la granița actuală a Belarusului cu Polonia, vizând fortăreața de aici, construită pe timpul Imperiului Rus, în sec XIX.

img_20180720_092020110266601.jpg
“Poarta Kholm” a fortăreței Brest-ului este unul din puținele elemente ce țin de construcția originală. Alături de o altă poartă, denumită “Poarta Terespol”, aflată însă într-o stare mai mult sau mai puțin discutabilă, aici, din păcate, predomină disparițiile dictate de trecerea războaielor peste această construcție militară

Zinatov Timerian Habulovici este tătar și unul din apărătorii eroici de atunci ai fortăreței. Anii ’90, ai căderii lumii sovietice, îi prinde în viață. Trăiește bine, chiar dacă în Siberia, beneficiind de privilegiile obținute în urma faptelor sale de eroism și al avântului muncitoresc “pentru Patrie”, de care a dat dovadă din plin, odată cu sfârșitul războiului, înrolat voluntar pe cele mai crunte șantiere ale Uniunii Sovietice.
Dar pe Timurian nu foloasele materiale îl interesau. Îl mânia indiferența și nepăsarea noii lumi post-sovietice față de ei și față de faptele lor. Până în ’92, bătrânul soldat, cu toate că locuia la mii de km distanță de fortăreața Brest-ului, nu ratase nici o ocazie de a sărbătorii “Marea Victorie”, acolo, în interiorul ei. O făcea cum știa el mai bine, servind angajații actualului muzeu cu prăjituri aduse de el sau stând de vorbă cu vizitatorii.
Însă, după ziua ” Marii Victorii” din ’92, Zinatov Timerian Habulovici se aruncă sub trenul de Moscova.
Cel care cu vârful baionetei sale scrijelise, pe unul din pereții beciului fortăreței, strigătul, “Mor, dar nu mă predau! Adio Patrie!”, ajunsese pentru actuala lume post-sovietică, doar un bătrânel simpatic.

Intrarea principală la Memorialul Raboiului, prin care, conform celor ce administrează acest complex muzeal, trec aproximativ două milioane de turiști anual.

Înainte însă ca vremurile noi, de după destrămarea colosului sovietic, să îl omoare, pe Zinatov Timerian Habulovici l-au omorât prima dată, chiar ai lui. După război, sovieticii l-au deposedat pe bătrânul tătar de povestea lui. Au atribuit-o fără prea mari remușcări “soldatului sovietic necunoscut”, după care, folosind-o ca pe o temelie ideologică, au purces la construirea întregului memorial, de aici, din fortăreața Brestului.

De la gara principală a orașului și până la fortăreață sunt aproximativ 4 km. Se poate ajunge cu mijloace de transport în comun, cu taxi sau pe jos, într-o plimbare ușoară, întinsă pe durata a 30-40 minute. Administrația marelui muzeu în aer liber, ce cuprinde Monumentul “Valour”, Monumentul “Curaj” și incintele din vechea fortificație, se laudă cu 2.000.000 de vizitatori anual. Printre ei, alături de simplii ruși, mulți uzbeci, kirghizi, turkmeni, mongoli sau tătari, care ca și Natasha sau ca și Timerian până nu de mult, vin să își arate respectul sau simpla curiozitate. Probabil că nici nu îi interesează că lucrurile au fost mai mult sau mai puțin amplificate. În momentul de față, pentru ei contează doar chipurile celor rămăși aici, sub forma unor simple poze expuse în muzeu, la rubrica: au murit pentru apărarea fortăreței și pentru Patrie. Cu ele s-au hrănit toți aceștia până acum, de-atunci, de când războiul s-a încheiat și cu asta se vor hrăni și de acum înainte, încă pentru multă vreme, în cel mai pur și probabil veritabil, spirit rusesc.

Note de călătorie

Orașul Brest (Brest-Litovsk)

În 1595, când doi episcopi ortodocși pornesc într-o lungă călătorie spre Roma, ducând cu ei o scrisoare de la frații lor, ierarhii ortodocși ai Mitropoliei Kiev-ului, către papa Clement al VIII-lea, Brest-ul se remarcă, pentru prima dată, pe scena istoriei. În același an, micuța așezare de la actuala frontieră vestică a Belarusului avea să găzduiască evenimentul cunoscut în istorie sub numele de Consiliul de la Brest, prin care credincioșii ortodocși ruteni ( ucraineni și belaruși) urmau să se unească religios, cu biserica apusului.
“Uniunea de la Brest a lăsat, începând cu acel moment, societatea ruteană (ucraineni și belaruși) a întregii Uniuni Polone-Lituaniene, și în special elita ucraineană a acelor vremuri, dezbinată între două biserici-o diviziune care este încă vizibilă și se manifestă pregnant, în Ucraina de astăzi.” (Serhii Plokhy-Porțile Europei, O istorie a Ucrainei), iar tot din acel moment și până în prezent, râul Bug, care la Brest primește pe partea dreaptă, apele afluentului Muhaveț, devine frontiera cultural-religioasă, dintre creștinismul apusean și cel oriental, pentru această parte a Europei Centrale.

img_20180809_10180484655921.jpg
Biserică Ortodoxă Sfântul Simeon din Brest este cel mai important locaș de cult ortodox al orașului.

Pe 29 ianuarie 1918, în gara din Krutî, un oraș insignifiant din gubernia Cernigov, aflat la o distanță de 150 km de actuala capitală a Ucrainei, un detașament, format din aproximativ 400 de studenți și cadeți ucraineni, încearcă să oprească ofensiva forțelor bolșevice, alcătuită din marinari experimentați ai Flotei Baltice rusești, dar și din soldații, bine instruiți, ai unei unități militare din Petrograd. Timp de cinci ore, tinerii reușesc să țină piept, furibundei ofensive bolșevice spre centrul Ucrainei, după care, fără experiența luptelor și limitați tehnic, capitulează. Douăzeci și șapte dintre ei sunt luați prizonieri, urmând ca ulterior să fie împușcați, ca răzbunare pentru infimul timp în care au constituit o mică stavilă în calea bolșevicilor.
Cele cinci ore, din punct de vedere strategic, nu au însemnat însă nimic. În fața “avântului roșu”, Rada Centrală ucraineană părăsește Kiev-ul, iar în noaptea zilei de 9 februarie 1918, aici, la Brest, aceasta încheie o alianță cu Puterile Centrale. La doar zece zile, în schimbul cerealelor promise de ucraineni, armatele Germaniei, Austro-Ungariei și ale aliaților lor vor elibera Kiev-ul, urmând ca până în luna martie, bolșevicii să se vadă în situația de a fi alungați cu totul, în afara Ucrainei.
Ca urmare, în martie 1918, la Brest-Litovsk, în interiorul fortificației ridicate de țarii Rusiei și cu douăzeci de ani înainte ca soldatul Timerian să-și lase amprenta ideologică pe unul din pereții beciurilor de aici, se semnează Tratatul de la Brest-Litovsk, între Rusia și Puterile Centrale.
Cu Kiev-ul eliberat, tânăra și fragila construcție statală ucraineană va avea timp să își omagieze morții. Printre ei și tinerii cadeți căzuți în gara din Krutî. Aduși la Kiev, aceștia vor fi îngropați cu onoruri militare, în Tumulul lui Askold, nimeni altul, decât primul și legendarul conducător viking, al Rusiei Kievene.

img_20180719_213014461199776.jpg
Monumentul Millenium din Brest este așezat la intersecția câtorva străzi ce formează Piața Sovetskaya. Reprezentare grandioasă a întregilor episoade istorice prin care a trecut acest oraș din Belarus, monumentul este opera artistului local Alexei Andreyuk. Istoria recentă a noii republici post-sovietice, consideră Brest-ul ca cel mai vechi oraș de pe teritoriul său.

În 1815, când s-a înscris la cursurile Universității din Vilnius, Mickiewicz, poetul romantic polonez, pe atunci în vârstă de 15 ani, declara că se numește Adam Napoleon Mickiewicz. Trecuseră aproape 10 ani, de când nobilimea polonă ezulta la aflarea veștii că armatele conduse de împăratul francez, Napoleon, porniseră spre inima Imperiului Țarist, invadând pentru început câmpiile vestice ale actualei republici ex-sovierice și urma să mai treacă aproape 20 de ani, până când artistul, născut pe teritoriul actual al Belarusului, finaliza una din cele mai importante creați ale sale, o evocare plină de naționalism a acelei perioade, poemul Pan Tadeusz. În el, dar și în realitatea istorică ce au învăluit acele timpuri, momentul era văzut de poloni, ca mult așteptata clipă a refacerii țării lor. În memoria colectivă de atunci-și poate și de acum-Brest-Litovsk-ul acelor vremuri era un oraș polonez, rupt de țară prin împărțirile succesive la care Polonia (Uniunea Polone-Lituaniană) a fost supusă. Citit și studiat în mod obligatoriu în Polonia actuală, poetul, ce pe atunci, vedea în marele Napoleon, conducătorul european capabil să pună din nou Polonia pe harta Europei, este ignorat cu premeditare de programa școlară din Belarus, deși o stradă și o statuie ridicată în 1975, aici, la Brest, îi este dedicată.

Din perioada în care aceste ținuturi se indentificau cu zona de civilizație “central-europeană”, orașul mai păstrează câteva străduțe cochete, pigmentate metodic de nelipsitele terase stradale. Imagini surprinse pe strada Sovietelor, cea mai frecventată arteră stradală din orașul acesta.

Toate aceste, rămășițe ale unei alte perioade, reușesc până la urmă să mascheze-sporadic- arhitectura impusă de bolșevici, odată cu timpurile în care orașul este luat din nou Poloniei și înglobat de această dată, de noua putere a sovietelor, la fel de noii create republici a Belarusului.

Casele, cu magazin la parter și spații de locuit la etaj, trădează etapa comercială a orașului, întreținută de familiile de evrei, continuatori ai activității khazarilor din timpuri străvechi.

Adam Mickiewicz, poetul din zona revizionismului “romantic” polon, moare, străin de Polonia poemelor sale, la Constantinopol. Brest-Litovsk-ul îl omagiază, dedicându-i o statuie și un nume de stradă, celui ce, deși cenzurat în școlile din Belarus, datorită locului de baștină, autoritățile culturale de aici îi rezervă, în caracterizări, un dublu rol: acela de poet belaruso-polon.

Bibliografie

Serhii Plokhy-Porțile Europei, O istorie a Ucrainei;

Svetlana Aleksievici-Vremuri Second-Hand;

Cum am ajuns la Brest, în Belarus?

Cu trenul, pornind din principala gară a capitalei Minsk

Cât a durat călătoria?

Două ore, luând un tren ce asigură legătura între Moscova și Brest

Cum am ajuns în Belarus?

Despre cum am ajuns în această fostă republică sovietică, găsiți amănuntele necesare la sfârșitul acestui articol

7 thoughts on “Brest, Belarus: Natasha, fortăreața orașului și alte amănunte

Add yours

  1.                       Meseriașule în călătorii,          Binecuvântați fostu-ți-au pașii în spațiul estic, după cum ocrotiți fostu-ți-au și în celelalte.         Grija pentru acumulări de informații, în general, și pentru detalii, în special, este punctul forte care mă încurajează și mă antrenează la cititul articolelor. Plăcerea de a păși imaginar în zonele distanțate „cosmic” de mine și satisfacția întoarcerii cu geamantanul plin fac din mine un fidel consumator și un mărturisitor al iubirii de natură, sentiment care ne explică legătura și afinitatea pentru cuvântul întrupat într-o urmă.         Cu înțelepciune să mergem mai departe! Acum, cât se poate a ne împotrivi tristeții.         Să auzim de bine,                               Andrei Pe vineri, 17 august 2018, 09:25:37 EEST, demeseriecalator a scris: #yiv9703343597 a:hover {color:red;}#yiv9703343597 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv9703343597 a.yiv9703343597primaryactionlink:link, #yiv9703343597 a.yiv9703343597primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv9703343597 a.yiv9703343597primaryactionlink:hover, #yiv9703343597 a.yiv9703343597primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}#yiv9703343597 WordPress.com | adailton posted: “Natasha călătoreste la Brest, venind cu trenul de la Moscova. Are părul blond, legat parcă într-un nod gordian deasupra creștetului, fața albă și mâinile pătate de un psoriazis incipient. Bea din ceaiul negru ce bântuie mințile și gurile călătorilor din” | |

    Like

  2. Ai si har, si condei, deja prea mult pentru un muritor calator grabit de propria-j curiozitate, prin viata lui si a altora. De aceea iti multumesc ca, citindu-te, nu mai este nevoie sa mai calatoresc prin locuri care, emotional, imi fac rau.

    Liked by 1 person

  3. Foarte frumos textul și imaginile, interesant, bine scris. Lumea aceasta care, nu știi, e la vest de… sau la est de… este extrem de interesantă și merită parcursă la pas, pe îndelete, așa cum se vede din din acest articol. Mulțumim!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: