Minsk, Belarus, Partea I-Orașul din vis

DSC_0545
Câteva tufe de măceș, având florile intens colorate în pigmentul roz, atât de drag în afișări diverse, astăzi feminității, mărginesc autostrada perfectă ce leagă Aeroportul din Minsk de orașul capitală, udat de apele râului Svislach. Deși fermecatoare, tufele cu florile lor le văd întâmplător, căutând în schimb prin geamul autocarului asiduu și cu nerăbdarea dată de lunga așteptare a momentului, frânturi de peisaje ce se succed cu repeziciune, realităti plate de un verde intens, câmpie veche, nesfârșită, în care din loc în loc, băltiri, mai mult sau mai puțin mari, își fac simțită vizual prezența. Îmbrățișând spasmodic trunchiuri viguroase de pini negrii, natura sfârșește implacabil și fără a beneficia măcar de șansa de a reveni curând, în fața primelor blocuri ce alcătuiesc imensul oraș.


Visasem Minsk-ul în liceu fără să îl fi privit vreodată, nici măcar într-o poză. Era într-o companie selectă la aceea oră, alături de Kiev. Îl visasem curat, privit de undeva de jos, de la nivelul trotuarului și ciudat pentru mine, era așa cum e acum, cu blocuri mari, lustruite, având bulevardele largi, agățate parcă de cer prin firele troleibuzului.
Minsk-ul și mai ales “Bielorusia” îl mai văzusem odată. Era într-un film despre evrei și naziști, iubiri agățate și ele firav de colțul unui ecran Tv, gata a se nărui și pierde definitiv, în mlaștinile unei țări, pe-atunci inclusă în granițele unui imperiu sovietic imens.
Plăsmuiri romantice, orașul în ambele ipostaze nu are nimic de împărțit cu geo-politica, cu lupta dintre două spații caracterizate de ideologii diferite sau cu însușirea furibund aruncată și nemeritat atribuită-deoarece mai sunt- de fief al “ultimului dictator european”.
Tradând însușiri nordice și occidentale prin culoarea părului, hainele purtate și engleza bine vorbită, Kristina, recepționiera motelului din interiorul unei cochete baze sportive din Minsk, nu are nimic din vulgaritatea fizică sau intelectuală, afișată brutal, uneori și sălbatic, de către ucraineni. Comparația îmi este la îndemână și nicidecum forțată, dată de faptul că înainte de a ajunge la Minsk, vizitasem pentru câteva zile Liov-ul, poate cel mai agitat și divers oraș al Ucrainei de astăzi. Spre deosibire însă de acesta, Minsk-ul are arătări sobre, încremeniri arhitecturale de tristă amintire și pic de visare.

Orașul devine astfel rece și de loc pudic în fața occidentalilor. În răcoarea verilor, el aruncă pervers lumii străine aluzii vechi, profunde conotații sovietice, zugrăvite și mai ales păstrate fără pudoare, pe fațadele blocurilor ce însoțesc cel mai important bulevard al capitalei.

wp-image-547643417
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial găsește Minsk-ul în ruină, ras aproape de pe suprafața pământului. Planurile de refacere ale orașului nu mai țin cont de nimic din ceea ce a fost înainte. Arhitectul sovietic este lăsat să creeze frenetic, rezultând un oraș nou, construit aproape în totalitate în cel mai pur stil arhitectural “stalinist” posibil. În imagine avem o reclamă stradală al unuia din obiectivele turistice de seamă, pe care orașul le propune, dar la care noi vom reveni în episodul viitor dedicat acestui oraș: Porțile Orașului

În toate ipostazele însă, orașul acesta cu zâmbet platinat și Răsărit, tentant pentru mințile nostalgice, are doar germeni “de capitalism”, răspândiți de altfel generos printre memoriale sovietice și clădiri îndoielnice, sub forma reclamelor mari, strălucitoare, a cazinourilor și a mașinilor de lux, toate însă reduse la simple semințe uscate și neîncolțite ale Apusului.

wp-image--149974807
“Limba belarusă este un dialect al limbii ruse, influențată de dominația poloneză îndelungată. Rusificarea este utilă pentru belaruși, pentru că îi atașează de prețioasa și măreața cultură rusă”, este una din tezele pe care istoriografia sovietică și cea actuală, rusească, se sprijină, atunci când vine vorba despre cele trei ramuri ale slavilor estici, desprinși din trupul Rusiei Kievene. În imagine avem bustul poetului națiunii din Belarus, Yakuba Kolasa( pe numele său adevărat Adam Mickiewicz), scriitor ce a creat în limba belarusă. O stație de metrou și piața centrală din Minsk unde este amplasat, îi poartă numele.
wp-image-1344365374
Lume bună, multă și tânără, îngrămădește printre construcții din perioada sovietică și altele mai noi, din perioada comunismului actual, autoritar și de catifea, capitala țării Minsk (2 mil. locuitori aproximativ). Tinerii și lumea, în general nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din statele Occidentului. Predomină tatuajele mari, desenate pe brațe de orice fel, toalete elegante, sexy prin apucături și decolteuri adânci, coafuri și freze diverse, într-o libertate deplină a posibilității de afirmare pentru diverse “fudulii” extravagante. Imagine surprinsă la orele amiezii, lângă unul din centrele comerciale poziționate central în cadrul capitalei Belarusului

În toată această construcție de inspirație comunist-leninistă, având aere de democrație populară, mărturia unei protestatare arestate la Minsk, fragment întâlnit în cartea scriitoarei din Belarus, Svetlana Aleksievici, “Vremuri Second-Hand” capătă importanță de reper, pentru tot ceea ce se întâmplă în aproape toate statele ce cândva au făcut parte direct sau indirect, din fostul imperiu sovietic:

Călăul trebuie să se înțeleagă cu victima. Asta ne-a rămas din vremurile comuniste. Există un acord tacit. Un contract. Un mare blat. Oamenii înțeleg totul, dar tac. Pentru asta vor să primească un salariu bunicel, să-și cumpere măcar un Audi la mâna a doua și să-și facă vacanțele în Turcia”

wp-image-127814498

Pe Praspiekt Niezaliežnasciv sau Bulevardul Independenței intrăm în momentul în care norii încep să tremure, verdele capătă nuanțe închise, aproape înfricoșătoare, iar ropotul ploii începe brusc, punând la grea încercare caroseria autocarului ce ne aduce de la Aeroport.

DSC_0551
Singura clădire pe care nu am avut voie să o fotografiez, fiind în prealabil avertizat prin atenționări clare plasate peste tot în jurul ei, a fost clădirea gării centrale din Minsk, așa numita Misk Passajirskii. Impresiile pe care mi le-am făcut însă odată ce am vizitat acest spațiu, țin de o ordine exemplară și de o curățenie la fel de bine întreținută. Ca și arhitectură, aceasta nu mai păstrează nimic din arhitectura “stalinistă” în care este îmbrăcat aproape tot centrul civic al orașului, predominând în schimb sticla, spațiile deschise, panouri exterioare abundând de reclame și anunțuri informaționale legate de mersul trenurilor ce poposesc aici. În imagine, câțiva călători așteptând relaxați în fața gării mijloacele de taransport în comun.

Puțin mai târziu, în clar obscurul stației de metrou, vocea lui Artiom exclamând un “Welcome to Belarus!” se aude voios, exact în momentul în care ușile metroului se deschid, iar noi coborâm pe peron.
Afară sunt 26°C, vântul bate ușor dinspre E, iar de undeva din partea opusă, un curcubeu anemic caută să își croiască drum printre blocuri.

wp-image-76154702
Spre deosebire de stațiile metroului kievean, cel de aici, de la Minsk, se caracterizează prin adâncimi reduse, călătorul intrând practic din stradă, în incinta stației, iar de aici, pe o scurtă scară rulantă se ajunge pe peron. Totodată, și tot spre deosebire de stațiile de metrou din capitala Ucrainei, cele de la Minsk nu poartă pe pereții lor urme de artă populară slavă, predominând în schimb simboluri comuniste, bine evidențiate, astfel încât să sară cu ușurință în ochi. Prețul unei călătorii este ieftin, înscriindu-se în jurul valorii de 1 leu, dacă ar fi să facem conversia în leul românesc

Note de călătorie

Belarus, această țară pătrată, cum dezinvolt mă exprimam alături de amicii mei în copilărie, când plictisiți de alergările interminabile pe malul râului sau prin păduricea de lângă casă, începeam să ne jucăm Țări-Orașe pe Atlasul Geografic, a devenit un motiv viabil pentru o călătorie, în momentul în care am început să fiu pasionat de realitățile spațiului estic post comunist și intrarea lui într-o nouă etapă, căreia eu i-am dat denumirea de comunism cu de toate, dar în care, în continuare nu faci ceea ce vrei.

Alexander Lukashenko, alături de fiul său, în timpul unei vizite la Brest, în vestul țării, aproape de frontiera polonă
Ca și Vladimir Voronin, președintele comunist al Republicii Moldova din anii ’90 și actualul om ce conduce Republica Belarus, Alexander Lukashenko, a fost mai întâi, pe timpurile Uniunii Sovietice, ofițer militar însărcinat cu propaganda, după care, odată cu sfârșitului stagiului militar, deține șefia unei ferme agricole (colhoz).Din 1994 conduce într-un mod autoritat republica prezidențială a “rușilor albi”, eliminând opoziția și orice voce critică, prin metode represive, ce de altfel i-au și adus izolarea internațională. Este fidel principiilor, că ordinea trebuie să primeze și nu tot ceea ce a aparținut în plan ideologic fostului imperiu sovietic este vechi și demodat. Ca atare, duce mai departe obsesia pentru industria grea moștenită pentru Belarus de la URSS, reușind să facă din această ramură a industriei, una din principalele ramuri ale exportului, alături de agricultură. Aspiră la o uniune mai mult decât vamală cu Rusia și marjeaza clar pe spațiul comun euro-asiatic. Joacă abil, reușind să adune la Minsk liderii lumii occidentale, față în față cu Rusia, mediind conflictul ucrainean, în ceea ce specialiștii geo-politici, numesc această adunare (nefavorabilă Ucrainei) cu Tratatul de la Minsk

Ulterior, am început să fiu fermecat de geografia locului, de acele întinderi verzi acoperite de pini, de băltirile interminabile sub forma mlaștinilor, de râuri ce slab își croiesc un traseu, fiind tributare mai mult meandrelor și în care case și sate ce aparțin pustietății începutului de taiga, își fac coloristic simțită prezența. Pe toate acestea însă nu le-am văzut decât pasager, martor tăcut al succesiunii lor prin fața ochilor mei, din trenul ce face legătura încă voinicește între sufletul Estului post sovietic, Moscova și unul din avanposturile sale către Apus, orașul Brest cu celebra sa fortăreață.

wp-image-975428771
Belarus acordă o mare importantă agriculturii, dar cu toate acestea există încă zone în care omul își face prea puțin simțită prezența. Această margine sau început de taiga siberiană, se caracterizează prin înmlastiniri dese, rezultate în urma slabei înclinații a reliefului, lacuri multe, păduri de pin negru și râuri ce meandrează puternic. Pentru această parte de Europă, ar fi interesant cu siguranță o privire de sus a naturii, decât una de la nivelul solului. O simbioză între natura salbatică de aici și popor, a existat în ambele războaie mondiale, atunci când cuiburi de partizanii, au luptat și și-au găsit adăpost în aceste mlaștini și păduri

De aici m-am întors cu multe semne de întrebare, legate în primul rând de România și de cum ar fi fost mai bine. Mă întorceam totuși dintr-o țară, ce nu și-a pus la pământ industria și agricultura, preferând în schimb, în primul rând Rusia, ca partener extern, iar pe plan intern, o politică autocrată, aservită președintelui, în care opoziția lipsește, iar vocile critice sunt cenzurate.

wp-image--917766578
În Belarus, melancoliile după perioadă sovietică scursă peste fostul spațiu estic, îmbracă de multe ori, justificat sau nu, diverse forme. Așa este și cazul denumirii pe care statul estic o adoptă pentru Serviciul de Securitate. Belarusul folosește la aproape 30 de ani de la caderea URSS-ului, termenul de KGB, iar o situație similară, eu am întâlnit doar în Transnistria. Legat de această instituție, al cărui sediu este adăpostit de clădirea din imaginea de mai sus, situată pe Bulevardul Independenței , blog-urile avide după exprimări pompoase alocă spații largi în care expun o așa-zisă teamă a omului de rând de a trece pe lângă ea. În zilele pe care eu le-am petrecut la Minsk și ori de câte ori am trecut prin fața ei, nu am fost martorul unor astfel de trăiri.

Am fost fermecat în schimb, exaltat chiar în fața curățeniei profunde întâlnite aici, în gări, prin orașe și în toaletele publice. Am fost uimit de contrastul ce există între societatea ucraineană și cea din Belarus, mai ales de cât de dezordonați sunt primii și cât de ordonați, eleganți chiar, sunt cei din cea de-a doua categorie. Sunt semne de întrebare cărora încă nu le-am găsit nici un răspuns, pendulare ideologică continuă între dorința de a fi condus de cineva autoritar, capabil “să facă ordine” sau dorința noastră a românilor de a fi “liberi mereu”, fără ca nici o constrângere să acționeze asupra noastră.

Va urma…

Pe unde am umblat prin Minsk în prima parte a călătoriei?

  • Bulevardul Independenței

Praspyekt Nyezalyezhnastsi sau Bulevardul Independenței împarte în două orașul de la E la V. De-a lungul celor aproximativ 11 km avem sediile principalelor instituții ale statutului, sediul guvernului și a Adunării Naționale a Republicii Belarus, muzee, clădiri ale principalelor facultăți de aici, licee, circul național, magazine și parcuri de distracții, dar și statuia lui Lenin sau Monumentul Victoriei, amplasat la jumătatea acestui bulevard.

wp-image-749853101
Monumentul Victoriei este amplasat cam la jumătatea distanței de 11 km, pe care acest bulevard imens, având două benzi pe sens, o are. Steaua sovietică domină toate clădirile din jur, iar impresia pe care mi-am făcut-o, trecând în momente diferite ale zilei pe aici, e că soarele tot timpul se reflectă în ea

Manifestările cele mai importante, legate în special de Ziua Victoriei (ce depăseste în amploare pe cea legată de ziua în care noua Republică Belarus se desprinde din imperiul sovietic) se desfăsoară tot aici. Din acest bulevard se ramifică artere secundare largi, purtând nume diverse, remarcându-se predilecția cu care întâlnim tăblii stradale scrise cu nume de personalități ale lumii sovietice. Mai jos câteva imagini surprinse la pas, de-a lungul acestui bulevard.

Sediul Guvernului și statuia lui Lenin din fața sa sunt amplasate puțin mai jos de Monumentul Victoriei, fiind cu siguranță locul în care, după clădirea Gării Centrale, te întrebi cel mai des, dacă soldatul și milițeanul local-în Belarus, instituția ce se ocupă de asigurarea ordinii poartă numele de Miliție, iar angajații firesc, milițieni- la felul cum te studiază, îți vor permite sau nu să faci o poză.

IMG_20170803_150738-01
Sediul Guvernului Republicii Belarus, având în fața sa, statuia lui Lenin.
  • Muzeul Național de Istorie dedicat celui de-al doilea război mondial cu memorialul ridicat în fața acestuia;

Pliantele turistice dau, pentru Muzeul Național de Istorie și ansamblul ridicat în fața sa, dedicat Marelui Război pentru Apărarea Patriei-cel de-a doua conflagrație mondială- ca dată de punere în folosință, anul 1975. Stella, monumentul principal ce împodobește sovietic acest anasamblu, este eroul orașului, dar probabil subjugat acestui spațiu, eu am văzut-o ca o reprezentare a mamei poporului, ființă ce a dat țării și războiului mondial un număr imens de vieți, mai mult sau mai puțin originare din Belarus. Înainte de a vizita muzeul, am poposit puțin pentru a ne trage sufletul la baza ei, șezând pe postamentul răcoros, îngrijit cu o atenție deosebită. Un firicel de apă este amenajat să curgă aici, înconjurând prin traseul său programat întregul ansamblul. Ciudat pentru mine a fost însa faptul, că în tot acest timp i-am auzit șopotul clar, chiar dacă din toate părțile eram asaltat de zgomotul străzii.

wp-image--1584878981
Despre o istorie a Belarusului în condițiile actuale, dar mai ales după spălătura ideologică la care aceste pământuri au fost supuse în perioada dominației omului sovietic, nu se poate vorbi. Aproape întregul trecut istoric al țării se raportează la cea dea doua conflagrație mondială, eveniment ce aici, ca de altfel aproape în tot spațiul fostului URSS, poartă denumirea de Marele Război pentru Apărarea Patriei (cea sovietică), “laudele” rezumându-se premediat doar la perioada 1941-1945 și nicidecum la perioada colaborării sovieto-germane, consființită tragic prin pactul Ribbentrop-Molotov (1939). Imaginea este surprinsă din față clădirii ce adăpostește Muzeul Național de Istorie, dedicat celui de-al doilea război mondial
  • Cartierul Troițkoe Predmestie sau Trinty Hill;

Pe 25 martie 1918, Republica Populară Belarus și-a proclamat independența. Totul se petrecea în timpul primului război mondial, în plină ocupație germană, iar starea politică de care țara avea parte era conformă cu prevederile Tratatului de la Brest-Litovsk. La acel moment se presupunea că noua și fragilă republică se suprapune peste teritoriile locuite în proporție covârșitoare de elementul etnic majoritar, belarus, cu toate că recensămintele demografice atesta prezența numeroasă și ale altor grupuri etnice, dintre care polonezii și mai ales evreii-vorbitori atat de limba rusă cat si de yiddish- dețineau procente însemnate în interiorul principalelor orașe.

wp-image-1245816097
Biserica Sfântul Simon și Sfânta Elena este poate cea mai importantă “relicvă poloneză”, rămasă parcă cu de-a sila din alte vremuri, să contrasteze atât cu griul și austeritatea din Piața Independenței din Minsk, dar mai ales propagandistic, cu vremurile ce au urmat instalării puterii sovietice. Localnicii o mai numesc “Biserica Roșie”, este înconjurată de numeroase legende, legate în special de rațiunea ce a stat la baza construirii ei, iar în prezent este principalul lăcaș de cult romano-catolic din capitala țării.
DSC_0528
Edward Wojnilowicz, nobil de origine poloneză din Belarus și militant al ieșirii zonei de sub tutela Imperiului Rus, este cel ce pune piatra de temelie pentru această biserică, finanțând construcția ei până la sfârșit. O face mânat de durerea pierderii premature a celor doi copii ai săi, Simon și Elena, morți încă de tineri. Cu mare fast, această va fi inaugurată în 1910, cu câțiva ani ca primul război mondial să înceapă. Vremurile ce au urmat au fost vitrege cu această biserică. Odată cu instalarea puterii bolșevice, funcția ei va anulată, devenind o simplă clădire, ce de-a lungul anilor a avut diverse meniri, fiind sală de spectacole, studio de cinema sau sală de dans. Odată cu anii ’90, ea redevine lăcaș de cult, nu înainte de a fi pentru o scurtă perioadă de timp sediu al opoziției din proaspătă republică post-sovietică.

De la aceștia, Minsk-ul păstra, în preajma celui de-al doilea război mondial, o arhitectură tipică, case având frontispicii și acoperișuri adaptate mai mult spațiului polonez și baltic, constructii clasice pe două nivele, în care la parter avem magazinul evreiesc, iar la etaj sunt camerele de locuit ale familiei proprietarului. Din toate acestea, Minsk-ul, după război, se vede în situatia de a nu mai deține nimic, bombardamentele la care este supus ca urmare a declansării de către naziști a “Operațiunii Barbarosa”, schimbându-i practic înfățișarea pentru totdeauna, pentru ca ulterior perioada sovietică să îl așeze arhitectural pe alte paliere. Mai jos câteva imagini cu acest cartier deosebit de pitoresc, în care Catedrala Sfânta Treime se remarcă prin alură și impozanță. Situată ideologoc pe linia de fractură dintre Occident și Orient, aceasta propune pentru prezent o arhitectură mixtă, în care destule elemente amintesc de trecutul ei romano-catolic, bernardin, stins undeva în jurul anilor 1700.

Luat la pas, micul burg închipuit de pe malul stâng al râului Svislach, are frizură tinerească, bine gelată și dată generos pe dreapta. Pare a respira sănătos aer vestic, prin străduțe cochete, pline de lume, prin cele două biserici vechi și prin apa ce îl înconjoară, nelăsând nici un moment impresia că imediat și atât de aproape, totul se schimbă dramatic.

Cum am ajuns la Minsk?

La Minsk, în capitala Belarusului, am ajuns cu o cursă aeriană de linie, plecând din Liov (Lviv), Ucraina

Condiții de călătorie în Belarus

Pentru a intra în Belarus, ai nevoie de viză, pe care în România o obți de la ambasada acestui stat din București. Însă, începând cu data de 12 februarie 2017, în baza unui decret semnat de adminstratia prezedentiala a acestui stat, cetățenii români pot intra și rămâne în Belarus timp de 5 zile, fără a avea nevoie de viză, dacă folosesc ca punct de intrare și ieșire din această țară, Aeroportul Național din Minsk. Mai multe amănunte aici

Unde am stat la Minsk?

În general, costul stabilimentelor existente în Minsk se încadrează în același palier de preț, ca și cele din România. Pentru a găsi un spațiu de cazare am apelat la booking, de unde am ales acest motel situat în interiorul unei baze sportive, foarte răcoros de felul lui, deoarece este situat în apropierea celui mai mare parc al orașului și unde linistea e la ea acasă. Totodată, stația de metrou, cea de autobuz citadin, restaurantele și alimentările sunt situate foarte aproape de motel.

Cum sunt prețurile?

Prețurile produselor din Belarus sunt similare cu cele din România pentru capitala țării și puțin mai mici pentru restul teritoriului. Moneda țării este rubla belarusă, iar raportul de schimb este de aproximativ 1 rublă pentru doi lei.

16 thoughts on “Minsk, Belarus, Partea I-Orașul din vis

Add yours

  1. Salut, Ma pregateam de lectura, dar nu merge blogul. Vezi un pic de el. Geo.

    Lect. dr. Rosian GheorgheTel. 0744802455

    Like

  2. Foarte frumos reportajul și foarte interesante locurile umblate. În mod clar, spațiul post-CCCP ascunde multe multe surprize. Eu am fost doar la Moscova și Leningrad/St Petersburg, dar și acolo am avut foarte multe uimiri. Îmi închipui că periferiile (cum este și Belarusul și Minskul) sunt cu atât mai interesante. Mulțumim!

    Liked by 1 person

    1. Cu plăcere!
      O să urmeze un nou reportaj despre Brest.
      Legat de Belarus, din arhitectura bisericilor îți cam dai seama câtă influență a avut Uniunea Polonă-lituaniană și romano-catolicismul, iar din cartierele noi, de asemenea, câtă influență a avut stalinismul și perioada comunistă

      Liked by 1 person

      1. Am o postare despre Biserica Roșie din Minsk pe pagina de Facebook a blog-ului.
        E interesant cum această biserică când a fost finalizată înainte de prima conflagrație ocupa o poziție retrasă în oraș. Acum e în plin centru așezată. Orașul nou a înghițit-o.

        Liked by 1 person

  3. Mulţumesc!
    Felicitări pentru ceea ce ştii şi pentru modul în care ne informezi pe noi,cei care te urmăm pe “coclauri”!
    Păcat că te-ai codit să vii pe la mine.Stiu că mai ai loc să afli, să ştii.Ai fi aflat pe lîngă şi pe ce ai călcat prin Gurghiu.
    Drumeţii plăcute, în continuare!

    Liked by 1 person

    1. Salutări,
      Din păcate timpul a făcut să nu pot ajunge și alte “interesuri” ivite pe nepusă masă.
      Câteodată mă satur de munte și de coclauri și mi se face dor de spatiile urbane. Apoi brusc, iar vreau la munte, într-o pendulare “ideologică ” între a fi sau a nu fi cu lumea.
      În Gurghiu a fost bine, cu toate că creasta masivului încă foarte bine împădurită este și al naibii de monotonă.
      Ținem legătura!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: