Pe Piciorul Bârsănescu din Munții Maramureșului: domnul N, ciobanul și virilitatea neamului

IMG_20170917_081604-01
Piciorul Bârsănescu și locul de campare. O excelentă vedere către Vârful Farcău(1957m), cel mai înalt punct al Munților Maramureșului de pe teritoriul României, se deschidea în fața noastră

Lume mută, murdară și pironită într-un vârf de munte galben. Cu toate acestea mă avânt înainte, fără să-nțeleg de ce omul nu vorbește, când eu îl strig. Un vițel scurmă jucăuș din picior în fața mea, uitând pentru câteva secunde, de prelungirea dătătoare de viață, ce pleacă din ugerul mamei.

Până la urmă ajung să mă dumiresc. Prin semne, cererilor mele referitoare la un loc de campare cu apă, li se răspunde indescifrabil, cu trăiri și manifestări schizofrenice. Omul din fața mea cu greu vorbește, locația unui loc de campare favorabil, fiindu-mi indicată doar prin mișcările mâinii și sunete apărute dintr-un gât înfundat.
Trec peste aspectul jerpelit al omului și mă concentrez milos, doar pe handicap. Sticla de alcool ce iasă poznaș din buzunar o trec la stat singur în sălbăticie, departe de oameni. Cizmele de cauciuc sunt totuși bune, iar toiagul noduros în capăt, singurul element de altfel ce are legătură cu profesia de cioban pe care omul o practică, are normal, rol de sprijinitoare. Câinii sunt potoliți prin fluierături, iar acest gest uman îi atribui doar atributul unei manifestării ce ține tot de muțire și nicidecum de vorbire. Fără a gândi o clipă că mulțumirea mea politicoasă, adresată la final și spusă sub forma unei invitații la o poveste, mai târziu lângă cort se va realiza, plec ușurat spre locul de campare.

Într-o încercare de a uni printr-o drumeție montană, Vârful Stogu de pe frontiera de Nord a României cu Vârful Farcău, ambele piscuri situate în Munții Maramureșului, nu apreciem vizual corect distanța dintre cele două și înainte ca înserarea să se lase, hotăram să abandonăm traseul nemarcat și să încercăm să găsim un loc de campare cu apă, unde să înoptăm. Imagini surprinse din marșul nostru spre un astfel de loc

 

Fusese o zi lungă pe frontiera de nord a României. Lăsasem în urmă Valea Socălăului, cu drumul românilor căsăpiți de hortyști, Vârful Stogu, unde altădată frontierele României, Poloniei și Cehoslovaciei se întâlneau, iar Ucraina nu exista, dar și o înșiruire de vârfuri cu altitudini sub-alpine, pline de jnepeniș, ienupăr, merișor și afiniș încă în pârg, veritabile picioroange montane, coborând înierbate de-o parte și de alta a muntelui.

Imagini surprinse pe traseul ce duce până pe Vârful Stogu (1651m), vârf situat pe frontiera româno-ucraineană, din Munții Maramureșului

Cu câteva luni înainte, la o cafea, în urbea de pe malurile Mureșului.

Introspecție amară și neagră, cu gust de cafea, mult albastru și verde pe pereți zugrăvit, și roz, strecurat lasciv, printre idei comerciale de a fuma narghilea la ofertă.
Interlocutori distinși, unul și unul, șuetă obișnuită, remarcabilă prin savoarea trăirilor unor dimineți, în care lâncezești amarnic, sfidând sistemul prin simplul fapt că vrei să te simți om.
În fața mea sunt doi arabi cu afaceri prin România și domnul N, spirit critic, dezinvolt, inteligență rară și deosebită, afișată sub haina smereniei pierdute și din păcate pus la casa lui cu mult prea devreme, de eterna antagonie ce pe bărbați îi atrage totuși fatidic și de multe ori ireversibil prin urmări, femeia…Discutăm aprins, cu tendințe bahice de roșeață în obraji și asta chiar dacă nu consumăm alcool. Subiect pudic, dar important prin consecințe. Virilitatea neamului.
Tresăriri erotice, fibre de popor bine ancorate în timp peste veacuri, din care actuala nație românească, își trage seva. Ciobani virili (domnul N intervine ca de obicei remarcabil cu acest cuvânt) hălăduind peste munți, asimilând prin iubire orice seminție ce le-au stat în cale. Arabii tresar doar când aud cuvântul oaie. Nomazi cu adevărat la origini (aș completa, nu ca noi), oaia le-a intrat în sânge, însă nu ca ocupație de unde au plecat ai lor strămoși (ca la noi), ci doar ca sursă de hrană. Slavă Domnului, noi încă mai mâncăm și alte dobitoace. Domnul N e sceptic însă, în ceea ce îi privește pe arabi și concluzionează amarnic, supărător. Arabul e viril și tinde la ce nu e al lui.

Sectorul montan maramureșan al frontierei nordice a României este alcătuit din culmi masive, având înșeuări mari între ele, din care lateral, atât spre Ucraina cât și spre România, picioare montane coboară. Acestea poartă numele ciobanilor din trecut ce le-au colonizat cu turmele lor, locurile, fiind adevărate domenii ale pășunatului arhaic și în prezent.
Mai jos câteva imagini surprinse pe frontiera nordică a României, de pe aceste culmi

Dar, revenim…
Spațiul de manevră, ca de obicei în ultima vreme, Maramureșul. Domnul N crede că manifestarea erosului unei națiuni a avut loc, în modul cel mai elocvent, acolo. Loc încâlcit prin natură și oameni. Ascuns privirilor imperiale și cu oameni ce aveau unde să se ascundă. Pădure neagră, denumit plastic încă din timpurile altora, dar pe bună dreptate. Seminții diverse, întinse peste tot și nu neapărat doar unde nouă acum, ni se suprapune mental un ținut maramureșean, încadrat de actuala limită nordică, pe care România o are. Ciobănime viguroasă și din nou…virilă (domnul N îmi lămurește avântul dat de o întrebare puerilă, legată de virilitate, folosind cuvintele înalt, solid, zdravăn, poate chiar și țapăn, dar și înzestrat, în sensul anatomic cel mai vulgar exprimat acolo la masă direct, pentru acești ciobani valahi ce s-au impus genetic). Asimilarea neamurilor slave se produce, iar între timp, la noi, narghileaua se aprinde. Arabii roșesc și par copii prinși asupra faptului. Ei deja execută la scară mare, operațiunea de asimilare!( dar una deocamdată “doar” religioasă.) Târziu remarc și nu mai zic nimic. La noi în poveste, pe culmile muntelui mai rămân doar ai noștri, potentul cioban român, având așezarea întemeiată firesc, ca un drept dobândit datorită mistuirii la care a supus lumea din jur (inclusiv pe cea ruteană), sub obârșia râurilor ce coboară vijelios de pe creste. În vorbă apar nervoșii huțulii, dar neamului latin cu față albă și ochi mici, vorbitor acum de slavă la ei, “dincolo” și de grai românesc, aici, “la noi”, îi atribuim tot trăsături ciobănești, autentice!

IMG_20170916_165658-01
Cei doi gemeni ai Maramureșului, Vârful Farcău (1957m),cel din dreapta și Vârful Mihailec (1918m), cel din partea stângă. Imagine foto surprinsă de pe unul din vârfurile ce punctează limita nordică a României

Părăsesc locul. Până jos într-o stradă, perpetuarea nației prin virilitatea unei categorii sociale, puternice, viguroase și mândre, mă face să mă simt bine. Dar, odată ce tot mai multe străzi străbat și oameni încep în cale a-mi ieși, proiecția unui “lui”, neîntâlnit încă se prefigurează. Toți sunt însă aidoma “lui”. Cu păr murdar cu doi dinți lipsă și cu un piciorul tras, tărăgănat după ei.

În prezent, târziu, pe întuneric, lângă cortul proaspăt instalat.

Cu toate acestea omul a venit. Avea puțin peste 40 de ani, dar arăta cu cel puțin 15 ani mai mult. Mut de tot, totuși nu era. Articula cu greu cuvintele și asta îl făcea indescifrabil în vorbe. Îmi stârnea milă, compasiune, dar ciudat și o oarecare stare de neliniște. A apărut fantomatic, mai întâi sub forma unei lanterne ce se mișca aiurea printre trunchiuri de copaci tăiați și cioturi rămase încă drepte, dar fără voia lor.

Piciorul Bârsănescu(1482m), loc prielnic păstoririi animalelor, încărcat în sezonul cald de iarbă bogată și cu surse de apă destul de numeroase. Loc prielnic și preumblărilor în care imaginea oferită de natura este una superbă. Găsim aici un loc de campare bun pentru o noapte, în apropierea unei stâne, după ce în încercarea noastră de a ajunge de pe Vârful Stogu(1657m), pe Vârful Farcău(1957m) urmând frontiera, am întâmpinat cel mai puternic obstacol al omului ce umblă pe munte, apropierea nopții.

Nici pomeneală de virilitate însă în fața mea. Introspecției din viitor îi acord cel mult circumstanțe atenuante, pentru că știam aceste lucruri, dar nu le-am dezbătut îndeajuns niciodată cu mine sau cu altcineva. Soarta ciobanului român actual, condamnat la neprezentare și siliuit la nivel de simbol de neam, în legende și zicători populare pe care nimeni nu le mai frecventează, o știam. Șchiop, surd și mut, fără dinți în gură și flămând, bărbatul având bâtă cel mult de argat (slugă ciobanească) în mână, pălăriuță de cioban pe cap (dar tot argat rămâne prin înfățișare) și haine ponosite, nu mai are cum să perpetueze prin tagma lui, într-un viitor apocaliptic, nuclear pentru neam, nația. Ca cei din trecut, nimeni nu va mai fi și asta nu pentru că aș fi un romantic incurabil sau vreun melancolic, boală cu manifestări patologice, din păcate (sau fericire) pentru mine. Distrus iremediabil, bărbatul acesta mai bântuie fantomatic doar imaginațiile avide de ceva bun și normal.

Cadre surprinse la stâna de pe Piciorul Bârsănescu, în apropierea locului de campare. Activități pastorale încă bine păstrate, dar și un mix de animale crescute aici, alături de oi, întâlnind vaci, dar și porci.

Haiducia a ucis ciobănimea, exprimare forțată, dar perfect adevărată. Haiducia vremurilor din România, ce a creat un așa-zis patron de stână, posesor de oi doar pentru subvenție, în general persoană grasă, având mașină 4×4 neînregimentată nicăieri și cu volanul pe partea greșită (dar și încă câteva pentru piese de schimb), folosită doar în scopul deplasării burții spre și dinspre stână.
Fire parvenită, venită din tăietor de lemne, (netăiate de el însă!) geambaș de vite sau patron de “butic” la sat, dar mai ales ucigaș de sentimente, trăiri și povești, om pentru care mersul prin natură se rezumă doar la acele locuri în care se poate ajunge cu mașina, patronul de stână din ziua de azi, speculează perfect pentru noua lui ocupație, cea de cioban închipuit (se crede baci!), pe nenorociți soartei, distrușii de alcool sau tutun, pe țiganii ce nu mai vor în țigănie sau pe copiii cu vise de transhumanță în cap…

Gandurilor mele, înciudat le pun stop. Ca o consolare, aleg peisajul nocturn, dar și acesta e doar o urmă palidă a ceea ce a fost peste zi. De ceva timp, luna stătea între Farcău și Mihailec’. Era rotundă și mare cât Pământul, iar odată cu întunericul ce se lăsa apăsător, parcă vroia să fugă de acolo, dintre cei doi.

IMG_20170916_191936-02
Sfârșit de zi pe frontiera de nord a României

 

Note de călătorie

Traseu

Ruscova(450m)-Repedea-Poienile de sub Munte-Cabana Coșnea-Drum Forestier Valea Socălăului-Drum Forestier Valea Roșușul Mare-Drum Forestier Pârâul Grănicerilor-Frontiera Româno-Ucraineană-Vârful Stogu(1657m)-Muntele Jurcescu(1589m)-Muntele Corbului(1697m)-Muntele Bârsănescu(1542)-Muntele Steavului(1745m) -toate aceste culmi având denumiri montane, alcătuiesc frontiera nordică a României, în zona localităților Repedea-Poienile de sub Munte, din Maramureș-Piciorul Bârsănescu (sub Vârful Farcău)-Valea Socălăului.

Detalii despre acest traseu, găsiți aici, la sfârșitul articolului

Traseu lung, nemarcat, ce urmărește drumurile forestiere “strategice” ce urcă însoțind văile până în frontiera dintre cele două state. De aici, pueti da o raita, urmarind fidel bornele de frontiera dintre cele doua state. În funcție de câte zile aveți la dispoziție, puteti lungi sau scurta acest traseu. Personal, în anul curent (2018), am în plan de a face la pas, cu cortul în spate, întreg sectorul montan de frontieră dintre România și Ucraina. Pentru acest traseu este necesar să treceți pe la Biroul Poliției de Frontieră din Poineile de sub Munte pentru a vă declara prezența în zona montană de graniță. Este foarte ușor ulterior, să fiți confundați cu traficanții de țigări ce mișună prin zonă.

Hoinărind de-a lungul frontierei româno-ucrainiene
Hoinărind de-a lungul frontierei româno-ucrainiene

3 thoughts on “Pe Piciorul Bârsănescu din Munții Maramureșului: domnul N, ciobanul și virilitatea neamului

Add yours

  1.                    Călătorule „meseriaș”,               Frumos!               Aprecieri pentru mișcare, gânduri, imagini și „virilitate”.O întrebare, însă: Ești în posesia unor fosile?Și o rugăminte: Dacă te lasă inima, vreau și eu una!Spor în lărgirea palmaresului turistic! Nu-i așa că ți-ar râde inima dacă te-aș numi „un om cât o țară”? Până atunci, dă bătaie inimii și pune drumul alb sub talpă!              Atât, să nu te plictisesc, dar mai ales să nu te răpesc din turn.                        Cu bine,                                   Andrei     Pe miercuri, 21 februarie 2018, 11:07:22 EET, demeseriecalator a scris: #yiv2385669311 a:hover {color:red;}#yiv2385669311 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv2385669311 a.yiv2385669311primaryactionlink:link, #yiv2385669311 a.yiv2385669311primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv2385669311 a.yiv2385669311primaryactionlink:hover, #yiv2385669311 a.yiv2385669311primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}#yiv2385669311 WordPress.com | adailton posted: „Lume mută, murdară și pironită într-un vârf de munte galben. Cu toate acestea mă avânt înainte, fără să-nțeleg de ce omul nu vorbește, când eu îl strig. Un vițel scurmă jucăuș din picior în fața mea, uitând pentru câteva secunde, de prelungirea dătătoar” | |

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: