Sub Vârful Stogu din Munții Maramureșului: tânărul soldat hortyst, huțulul și drumul oaselor

Creasta masivă a Munților Maramureșului pe teritoriul Ucrainei, văzută de pe frontiera româno-ucraineană. La orizont Vârful Pop Ivan Cernahora (2028m)

La 14 octombrie 1944, 31 de români originari din Câmpia Transilvaniei, concentrați în lagărul de muncă forțată de la Vișeul de Sus, sunt încărcați pe fondul retragerii trupelor maghiarestrategic, într-un camion, băgați cu forța în două case din Moisei și împușcați. Aceștia, în prealabil, au muncit la drumurile militare și cazematele ce constituiau în viziunea regimului hortyst de atunci, o a doua linie de apărare în zona Munților Maramureșului, la Moisei, după pozițile principale din Pasul Prislop întărite puternic. În memoria acestora se va ridica ulterior monumentul de la Moisei .
Nu mă puteam aștepta, ca agentul Poliției de Frontieră din comuna Repedea, să fumeze țigări de contrabandă. Dar, în timp ce eu completam formularul ce îmi va permite ulterior o incursiune turistică de două zile spre vârfurile montane ce punctează asemeni unor borne, actuala frontiera de nord a României, omul și-a aprins o țigară. Atunci, gândurilor mele legate de această zonă, li s-au adăugat acel ceva. Am ținut doar pentru mine acest lucru, conștient că nu aveam cum să îl exprim și mai cred că în acel moment și în acel loc, acestea nu contau. Datorită chemării energice a unui tovarăș de drum , nerăbdător din fire, am grăbit formalitățile. Am părăsit curtea Oficiului Poliției de Frontieră, pe un soare spălăcit, fumegând într-un colț de cer și pe un vânt ce împrăștia fumul imaginar din mintea mea, peste tot.


Până sub Vârful Stogu(1651m) din Munții Maramureșului, pe care altădată, frontierele României Regale, Poloniei și Cehoslvaciei se întâlneau, am mers cu el.
Omul avea o față mică, rotundă și albă, pigmentată de doi ochi mici albaștrii.Îmbârligăturii de trăsături slave, i se adăuga și limba vorbită cu omul ce îl însoțea. Un amestec de grai slav, în care din când în când, cuvinte cu iz maghiar sau românesc își făceau loc parcă dând din coate.
Ne-a încărcat în mașina lui, iar pe drumul strategic, construit pe oasele românilor maziliți de hortiști, am urcat până sus, în buza frontierei. Fără succes, ulterior ajuns acasă, am încercat să iau legătura cu el, iar din acest punct, gândurile mele zboară spre aceea categorie de oameni pe care providența ți scoate în cale și despre care ulterior nu mai afli nimic. Sunt totuși convins că mă voi mai întâlni cu acest om. Până atunci însă, rămân cu gustul țuicii băute cu el în buza frontierei, pe un vânt cu soare, cu care toamna începea. Exact din acel loc, România cândva continua. Dar poate că așa a fost să fie. Altfel, poveștile nu s-ar mai fi putut naște și totul ar fi fost tăcere. Este huțul și își spune Gheorghe.

Inițial tânărul soldat hortyst nu știuse unde va fi trimis și ce trebuie să facă. Era un soldat simplu și tocmai acest lucru îi convenea cel mai mult. Trebuia să execute doar, și ăștia, executanții, la o adică scăpau cel mai ușor. De acasă i se spunea mereu că Transilvania este doar a lui și măcar aici, în zona Maramureșului, ar trebui să fie Ungaria. Trebuia acționat fără milă, iar ordinele trebuiau îndeplinite. Pentru drumul ăsta, o chestie simplă de altfel la o primă vedere, soldații de aici, și ei acționând la ordin, aduseseră de prin alte părți, români și evrei simpli pe care ei trebuiau să îi păzească, să îi bată sau să îi împuște dacă vroiau, pentru că oricum mai erau alții la schimb. Când a ajuns, după câteva zile și-a văzut ce se întâmplă aici, și-a mai zis odată, că așa e soldatul.Trebuie doar să execute, pentru că asta e…sunt vremuri de război.

Pe unul îl bătuse rău. Se învățase cu asta, chiar dacă la început el, totuși obișnuit cu fel de fel de lucruri văzute prin armată în vremuri tulburi, șovăise. Acum îi era mai ușor și o făcea instinctiv. Ăsta, bătutul, de felul lui un român din zona de câmpie a Transilvaniei, scăpase ieri până în fundul văii, piatra ce trebuia cărată pentru fundamentul drumului și pentru fiecare metru în care piatra s-a durigat, i-a dat câte un baston. Până la urmă nenorocitul nu s-a mai ridicat, iar piatra a trebuit să o ducă tot el până sus…
Se pare că pentru Statul Major, drumul acesta conta mult. Dinspre Pasul Prislop veștile nu erau bune, românii cu rușii înaintând constant zi de zi. Dacă ăștia ajungeau la Borșa, iar Borșa cădea, drumul acesta spre țara rușilor din margine, trebuia să ducă spre o a doua linie de apărare. Mai încolo de aici, ei nu prea mai aveau ce apăra. Numai că, coastele de aici erau al dracului de abrupte, iar atâta pădure el nu a mai văzut niciodată. Tai-o, curăț-o și fă apoi drumul! Din această cauză, treaba înainta anevoios. De la unu’ ce a fost înaintea lui pe aici, a auzit că inginerii nu au mai fost aduși, iar pentru a trasa aliniamentul drumului, unui măgar i s-a pus în spate două desagii și o palmă s-a abătut peste dosul animalului. Pe unde și-a croit drum dobitocul, pe acolo s-a pus să se facă drumul.
S-a dus ăsta până sub Stogu, a urcat pe vârf și de acolo zic unii mai hâtrii, a tot vrut să meargă, obișnuit cu frontiera pe care românii au avut-o până nu demult prin părțile astea. Numai că l-au oprit la timp, altfel cine știe până unde trebuia făcut drumul…


Când pe cerul orașului, fumul începu să își facă simțită prezența, tânărului sodat hortyst îi fu clar totul. De aici încolo, doar retragerea urma. Ordinul primit, să plece toți de-a valma, cu nemții laolaltă, nu îl mai surprinse defel. Îl surprinse finalul, ultimele rânduri citite de superior, în poiana de sub munte.

Culoarul Vișeului, văzut de pe Vârful Pietrosul Rodnei(2303 m). În dreapta acestui culoar cum privim, Pasul Prislop (1416m) realizează legătura peste munte, spre E, cu restul țării. Se remarcă aici, gospodăriile ce țin de categoria așezările mici și medii, răspândite în culoar, dar care urcă cu destulă vigoare și pe dealurile domoale din jur

Încă soarele nu era sus, când camionul cobora legănându-se, încărcat cu ei și cu românii ce lucrau la drum. Jos, pe români i-au băgat într-o casă. I-au împușcat rapid, prin pereți și prin ferestre, dar el, de această dată se feri să apese pe trăgaci cum trebuie. A tras prin aer, peste casă și pe lângă ea. Cu mâna lui doar benzina a împrăștiat-o, iar când focul a trebuit pus, s-a scotocit îndelung prin buzunare, stârnind nerăbdarea multora. Într-un final casa s-a transformat în jar, împreună cu oameni cu tot.


Pe un soare spălăcit și fumegând parcă într-un colț de cer, tânărul soldat hortyst părăsi curtea casei încă arzând. Până sus, sudase tulburat țigară după țigară, încercând să alunge cu miros de tabac încins, fumul din mintea lui. În gură avea gust de carne de om arsă, de bureți copți în soare tomnatic și de rășină de brad, scursă pe un trunchi vechi și putred, rupt de furtună.

Spre Vârful Stogu (1651 m), locul unde în perioada interbelică, România Regală se întâlnea cu Polonia și Cehoslovacia, iar Ucraina nu exista

Note de calatorie

Obiective

Parcurgerea drumului montan construit de români prin muncă silnică în cel de-al doilea război mondial, împușcați ulterior de hortysti și în memoria cărora s-a ridicat monumentul de la Moisei.
Vârful Stogu, locul bornei Trio Confinium din perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial

Traseu

Ruscova(450m)-Repedea-Poienile de sub Munte-Cabana Coșnea-Drum Forestier Valea Socălăului-Drum Forestier Valea Roșușul Mare-Drum Forestier Pârâul Grănicerilor-Frontiera Româno-Ucraineană-Vârful Stogu(1657m)

Caracteristici

Traseu lung, nemarcat, ce urmărește drumurile forestiere “strategice” ce urcă însoțind văile până în frontiera dintre cele două state. Pentru acest traseu este necesar să treceți pe la Biroul Poliției de Frontieră din Poineile de sub Munte pentru a vă declara prezența în zona montană de graniță. Este foarte ușor ulterior, să fiți confundați cu traficanții de țigări ce mișună prin zonă. Pentru aceasta drumeție montană am folosit harta de mai jos.

IMG_20180131_120950-01

Recomand ca acest traseu, în cazul în care nu dispuneți de un mijloc auto 4×4 cu care puteți să urcați până sub vârf, să fie parcurs în două zile. Camparea se poate face imediat ce se iasă in sesul altitudinal. Apă veți avea la ultima stână întâlnită, pe partea dreaptă a drumului.

Pichetul Poliției de Frontieră pe lângă care veți trece, constituie unul din reperele importante. De aici încolo, drumul va urca în serpentine abrupte, având unghiuri strânse, până în șesul altitudinal. Drumul poartă popular denumirea de Strategicul Maramureșului, fiind un drum de acces în frontieră
Posibilitățile de cazare

În zonă sunt numeroase opțiuni. Vă puteți caza după un drum lung, atât la pensiunile din Ruscova, Repedea sau Poienile de sub Munte, cât și, cu puțin noroc, la oameni acasă. Noi am stat aici. Mărind poza, se pot distinge numerele de telefon.

16 thoughts on “Sub Vârful Stogu din Munții Maramureșului: tânărul soldat hortyst, huțulul și drumul oaselor

Add yours

  1. Nu ştiu cum şi cînd ai ( aveţi) timp să faci toate aceste călătorii plus marşuri,alergări,curse şi nici nu te întreb, dacă îmi amintesc că la vîrsta voastră şi eu aveam mult mai mult timp pentru toate.
    Oricum, felicitări şi pentru ce şi pentru unde şi mai ales pentru informaţiile, în stil poveste, pe care le dai!

    Liked by 1 person

    1. Probabil și faptul că nu avem copii mă face să pot să umblu mai mult, cu toate că, cu cine mergem, cei ce apar frecvent în pozele noastre cu noi, au doi și încă nu prea mari.
      Ce pot să îți mai spun, că încerc să nu mai merg cel puțin în natură, decât în locuri care contează pentru mine. Nu mai aleg traseele clasice cumva știind la ce să mă aștept. Merg în locurile în care acțiunea omului se împletește cu natura, cum de altfel e și locul descris mai sus în acest articol.
      Oricum, am ajuns la concluzia că nu sunt un om de munte, pentru că am văzut ceea ce e de văzut din punctul meu de vedere și acum știu la ce să mă aștept (probabil contează și pregătirea didactică, ce mă face să văd cu alți ochi, formele de manifestare ale naturii).
      În rest, merg la sfârșitul săptămânii, cred în același mod în care mergeai sau mergi și tu

      Liked by 2 people

      1. Nu chiar, dar am umblat pe la vărsarea Vișeului în Tisa, pe la Poienile de sub Munte, pe la Valea Vaserului… și prin alte locuri maramureșene 🙂 Altădată am ajuns pe la Siret, de unde am trecut în Ucraina spre Cernăuți. În câteva săptămâni vreau să trec pe la Sighet spre Ucraina din nou.

        Like

      2. Nu, nu am neamuri în Ucraina, însă îmi stârnește curiozitatea această țară, ca și tot ce ține de spațiul ex-sovietic. Am fost și la St Petersburg (am o serie de articolașe pe blog) și la Moscova… Ucraina mă interesează în dimensiunea ei legată de istoria românească, legăturile acestui spațiu (parte a Poloniei medievale și moderne) cu Moldova, Transilvania… În fapt, legăturile moldo-polone din sec. XIV-XVIII cam pe teritoriul Ucrainei de azi s-au desfășurat…

        Liked by 1 person

      3. Nu credeam să mai existe cineva pasionat de acest spațiu, dintr-o altă categorie decât cei nimeriți accidental pe acolo.
        Țara este un paradox, iar acum în aceste vremuri trebuie să își dovedească conștiința națională.
        Părerea mea ca se va rupe din nou.
        Anul acesta aș vrea să văd Harkov. Tu?

        Liked by 1 person

      4. Aș vrea să văd satele huțulilor în această vară. Sunt cocoțate pe culmile domole și mă gândesc că măcar câteva gospodării de aș vedea ar fi bine

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: