Cernăuți: Alina, Bazarul și procentele

Fostul Palat Mitropolitan, în prezent Universitatea “Iuri Fedkovici” din Cernăuți

Stradă cu destule accente tragice, la orele după-amiezii, în Cernăuți. O pisică albastră stă într-un geam, privind neinteresată slalomul mașinilor printre gropile din asfalt, un pui de vrabie căzut din cuib, se zvârcolește de partea cealaltă a ferestrei, iar de pe zidul clădirii din față, scorojeala timpului, va reușii probabil într-un final, să scoată la iveală, întregul text al unei inscripții comerciale, din timpul României Mari.

Arătare plăcută vederii, pisica dispare la un moment dat din geam. Pe Natasha, cea albastră, aveam să o reîntâlnesc puțin mai târziu, în hostel-ul de la subsolul unei clădiri din perioada interbelică. Într-o altă ipostază de data aceasta, stând tolănită și torcând în brațele unei frumoase domnișoare blonde, pisica m-a întâmpinat la fel de indiferentă. Stăpâna, administratoare de mult prea timpuriu, al unui stabiliment pentru călători solitari, a părut la început și ea indiferentă, apoi agitată, necunoscând nici un cuvânt în engleză, iar noi, nimic în ucraineană sau rusă, dar fericită la final, când brusc și-a amintit că simpatica Alina, subalterna ei, cunoaște limba română.

Dacă centrul orașului Cernăuți este în mare impecabil aranjat, nu același lucru se poate spune despre arterele secundare ce se desprind din zona centrală. Profitând de acest lucru, scorojala zidurilor oferă vederii turistului, inscripții ale altor vremuri

Alina, o tânără ucraineană vorbitoare modestă totuși de limbă română și unul din cei trei angajați ai hostel-ului de pe strada Maxim Gorki, fostă Mihai Eminescu, ne-a avertizat ștrengărește, roșind puțin buclucaș, că ea de abia acum învață limba română, iar capitolul atins nu e unul înaintat.
Alina vorbește românește, așa cum știe ea, cu puținii români ce trec pragul hostel-ului. Rari, aceștia vin și vizitează orașul românesc de altădată, cunoscând însă puțin din ce a însemnat Cernăuțiul pentru România.

Pe timpul României Mari, actuala Piață a Filarmonicii purta numele de Piața Operei.
George Enescu a concertat de multe ori aici, alături de alți compozitori de elită ai vremurilor respective

Alina se chinuie să vorbească românește, nu pentru vreun bacșiș derizoriu sau pentru că, frumusețea limbii române i-ar provoca furnicături pe șirea spinării. Este una din oportunistele geo-politicii de moment a lumii, ghicind perfect în zațul lăsat de lumea în care trăim, viitorul incert al Ucrainei. Ca atare, Alina exersează limba pe care o învață silitor, cu români ce trec pe aici, vrând cu orice preț obținerea cetățeniei române și odată cu ea zborul spre Țările Calde ale Uniunii Europene. Pe lângă inteligența nativă, ce îi dă speranța că, undeva, în trecut, în timpul României Mari, a avut un strămoș român, de altfel condiție esențială pentru obținerea actului mult dorit, Alina este tânără, frumoasă și amabilă, atribute ce sigur o vor propulsa într-un fel sau altul spre țelul spre care tinde.

Pe românii ce se încumetă să treacă frontiera de la Vadu Siretului, îi găsim în schimb bine cantonați, în bazarul Cernăuțiul, loc plăcut firii și modului de gândire actual al societăți românești.
Aici, m-a adus el, personaj oarecum misterios. Trecut ușor de 50 de ani, bărbatul posesor al șarmului dat de contrastul dintre părul grizonat și tonul cromatic închis al ochelarilor de soare, m-a invitat lângă el, în față. Nonșalant, având în spate o armată de ucrainieni încinși de căldura soarelui ce dogorea prin tăblăria veche, mi-a vorbit fără reținere.

“Fiecare popor domnule are un procentaj de 70% deșteptăciune și 30% prostie. Din păcate, pentru neamul românesc, situația e taman invers: 70% prostie și 30% lucruri bune. Bucovina am pierdut-o în favoarea unor vinituri, iar situația e la fel și pentru Basarabia.
Viniturile astea, dacă te uiți pe aici prin Ucraina, prin târgurile de suveniruri, pe tablouri pictate, agățate prin muzee, îi vezi că au părul capului adunat într-un smoc sălbatic și sunt îmbrăcați ca și turcii. Săbiile lor sunt curbate tot ca la turci, iar cândva, comportamentul lor a fost tot ca al turcilor, pentru că multă vreme, la începutul lor, au umblat după armatele otomane. Erau de peste tot, iar tătarii le ziceau acestora, oameni fără căpătâi sau cazaci. Bătălia cea mare au avut-o la început cu polonii, pentru că aceștia asupreau țăranii ruși, de prin părțile Galiției, zona Kievului sau aici în jos, aproape de noi românii.Nu i-au putut bate pe leși și au fugit adapostindu-se taman în brațele rușilor. Țăranii lor, își mai zic ruteni și nici ei nu prea știu de ce neam sunt. Ideea e, că dacă făceai ceva rău, te ascundeai în Ucraina (Țară de Margine), unde era pustiu mare și nu te mai căuta nimeni.Te băgai în cârdășie cu ăștia, după care incepeai să umbli, ba după turci, ba după ruși, ba după nemți, ba după poloni, sperând să capeți ceva de ros.

Acum’, noi românii am fost proști, pentru că i-am adus pe acești țărani ruși prăpădiți, să lucreze la noi, în Moldova, moșiile boierilor, când polonezul îi asuprea și i-am lăsat să își facă casă și gospodărie aici, când Austro-Ungaria, îi ținea în foame… Mai târziu, aceiași autrieci, i-au folosit pe ruteni împotriva românilor de aici. Trebuiau ținuți în frâu țăranii ăștia ce au venit aici la noi și cu timpul au început să creadă că asta le e casa …uite că acum ei îs stăpâni și pe ăștia nu îi mai dai jos, veci! Noi românii am fost proști, pentru că am fost și suntem buni și prea blânzi.
…de aia suntem proști, în proporție de 70% și deștepți, doar 30%…
…și chiar dacă ăștia din Ucraina, nu vor să ai dublă cetățenie, eu tot am…pe părinții mei nu i-au întrebat nimeni în ’40, când s-au trezit dimineața, ce vor să fie: român sau sovietic. Nici eu nu o să întreb pe nimeni. Toată lumea din familia mea, trebuie să aibe cetățenia română, pentru că suntem români, iar Ucraina se va rupe și dacă acum e rău, mâine va fi și mai rău… ”

Contraste elocvente pe străzile Cernauțiului

Adevarul e, că puțini români mai ajung la Cernăuți, în Ucraina. Deschiderea frontierei cu Ucraina, pălește în fata mirajului destinaților vestice. Pe cei care totuși ajung, nu îi găsești în hosteluri sau hoteluri, dornici să caute poveștile orașului românesc de altădată. Impasibili la ce a fost și ce va veni, agitați, tăcuți sau șmecherește astupându-și gura în momentul în care vorbesc, cu toții au un punct comun, aici în bazarul din Cernăuți, loc al mărfurilor slabe din Occident, Orient și Asia. Un calculator. Îl vor folosi, ori de câte ori vor cumpăra ceva, pentru a afla cât costă produsul în bani românești.

Trec a doua oară pe jos, în ultimii doi ani consecutivi, frontiera nedreaptă dintre noi și Ucraina, de la Vadul Siretului. Aceleași ritualuri și aceiași oameni. Soldatul ucrainean cu pușcă, spânzurată vulgar de umăr , îmi pune din nou în mână țâdula cu care trec prin punctele de control ucrainene. După mine, același cârd de români, ba de aici, ba de dincolo, fiecare având pitit câte ceva prin plase sau chiloți, mă urmează. Pe culoarul pietonal dintre cele două țări, mă intersectez cu lumea pestriță, avidă de țigări, alcool ieftin și alte mărunțișuri fără valoare din bazarul Cernăuțiului. Miros de transpirație, grafice știute pe de rost cu vameșii ce lucrează la punctul românesc de control, întregesc peisajul unei stări de profundă indiferență, față de ceea ce mai găsim românesc cu adevărat, dincolo de Vadu Siretului. În parcarea de după vamă stau liniștit la ocazie, privesc vânzoleala celor ce vin dincoace și au reușit să treacă ceea ce au avut de trecut, de dincolo. Înfrunt cu stoicism prețurile exorbitante cerute de escrocii locali, deghizați în taximetriști de ocazie, gândindu-mă cum naiba adevăratul taximetrist ucrainean, ce m-a adus până la frontieră, din Cernăuți, de la autogară, la un preț corect, nu a încercat să mă jecmănească, ca ăștia ai mei. În tot acest timp, în bătaia soarelui ce prevestește galbenul toamnei, Alina, procentul de 70% prostie și 30% lucruri bune, îmi bombardează tot mai mult mintea.

Cernăuți, august 2017

Sector de drum ucrainean, în imediata apropiere a frontierei cu România

Obiective turistice:

  • Clădirea Uiversitatii din Cernăuți;
  • Statuia lui Mihai Eminescu;
  • Fosta Uliță Domnească, actualul bulevard Olga Kobyleanska;
  • Piața Teatrului, fostă Piața Vasile Alecsandri;
  • Clădirea Gării;
  • Casa Memorială Aron Pumnul;
  • Urme ale trecutului românesc;

Cum ajungi la Cernăuți ?

1. Bucuresti – Suceava – Vadul-Siret, tren zilnic: Bucuresti (6,15), Suceava (13,09-13,26), Vadul-Siret (15,40), apoi legatura spre Cernauti cu tren local Vadul-Siret (17,43) – Cernauti/Chernivtsi (19,10); retur zilnic: tren local Cernauti/Chernivtsi (9,25), Vadul-Siret (11,08), apoi legatura spre Bucuresti cu tren Vadul-Siret (13,40), Suceava (15,50-16,03), Bucuresti (22,47);

2. Bucuresti – Suceava – Cernauti – Kiev, tren “Bukovyna”, circula duminica: Bucuresti (6,15), Suceava (13,09-13,26), Cernauti/Chernivtsi (19,10-19,55), Hmelnitki/Khmelnytskyi (2,47), Vinita/Vinnitsia (4,46), Kiev/Kyiv (8,07); retur vineri, cu trenul “Bukovyna” Kiev/Kyiv (20,05), Vinita/Vinnitsia (23,01), Hmelnitki/Khmelnytskyi (0,46), Cernauti/Chernivtsi (7,10-9,25), Suceava (15,50-16,03), Bucuresti (22,47);

3. Suceava – Vadul-Siret, tren local zilnic: Suceava (10,55), Vadul-Siret (12,55); retur zilnic: tren local Vadul-Siret (16,35), Suceava (18,46);

4. Bucuresti – Suceava – Cernauti, autobuz zilnic: Bucuresti-Obor (16,00), Suceava (aprox. 3,30), Cernauti/Chernivtsi (6,00); retur zilnic: Cernauti/Chernivtsi (16,00), Suceava (19,30), Bucuresti-Obor (6,00);

5. Suceava – Cernauti, autobuz zilnic, ora 13,00 (duminica 12,00), din autogara Suceava; retur din autogara mare Cernauti/Chernivtsi, zilnic, ora 7,10, sosire Suceava ora 10,55 (0749456947, 0751707931, 00380506709818, 00380506186908, 00380968110356, 00380508605418)

8 thoughts on “Cernăuți: Alina, Bazarul și procentele

Add yours

  1. Autobuzul de la 13 din Suceava şi 7:10 din Cernăuţi nu mai circulă din vară, nu mai are licenţă. Este unul care pleacă din Suceava la 15 şi din Cernăuţi la 5, dar uichendurile nu merge. În schimb, unul dintre şoferi şi-a încropit o dubă în care încap vreo şapte inşi şi merge în fiecare dimineaţă spre Suceava, oră incertă.

    Liked by 2 people

      1. Oricum în vară când am fost noi, un ucrainean făcea transportul către Cernăuți cu o dubă ce cândva a aparținut unei formații rock, la cum era carosată.
        A plecat cu o oră întârziere, doar în momentul când s-au ocupat toate locurile.
        De vreo trei ori, oprea brusc motorul și repornea, un fel de reset cică, dar eficient atâta timp cât folosea duba în acest fel de vreun an, după spusele lui

        Like

  2. Astept cu nerabdare destramarea asa zisului stat „Ucraina”. este mai periculos ca Rusia. Romanii de acolosunt mai oprimati decat pe vremea Sovietelor, pur si simplu vor sa-i lichideze.

    Liked by 1 person

    1. Discutam în Cernăuți cu un român de acolo, om de rând. Era ferm convins că în următorii zece ani, acest stat se va destrăma, bazãndu-se pe enorma putere a Rusiei.
      Mai am câteva discuții de șuetă cu un amic profesor de istorie. De la el am aflat, ceea ce afirmați și dumneavoastră, că pentru poporul român, mai nocivi sunt ucraineni decât rușii.
      Eu totuși sper, ca în momentul când acest stat va cădea, să nu se producă un război. Apoi, om mai vedea…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: