Maramureș: Când soarele asfinte’n senin, mâne va fi vreme bună


În curtea casei, Csermey se joacă, târând după ea un cățel blond, agățat de o cizmuliță albastră. La un moment dat se împiedică și cade, dar acest lucru pare a nu o afecta prea tare. Iarba verde și deasă din curtea pensiunii îi amortizează căderea, cățelul fuge, iar ea rămâne întinsă. Stând pe spate, cu capul ei mic, lunguieț și blond, fata bolborosește cuvinte fără rost, în cele trei limbi pe care le cunoaște și cărora, doar ea, pare a fi capabilă în a le da înțelesuri. Pentru idilicul sat maramureșan, Breb, Csermey este o expată, apărând pe lume departe de România. Mama e canadiană, iar tatăl e un maghiar născut în România, lângă Arad, plecat însă și el departe, pe alte meleaguri, din fragedă pruncie. Româneasca lui e una cu mult accent englezesc, trădând în acest fel, locurile pe unde a ajuns și a trăit.


La Breb, în Maramureș, au ajuns călăuziți de o monedă, aruncată la propriu, pe harta României. Dacă moneda a ales sănatos, probabil că nu se va ști curând, dar deocamdată, cel puțin pentru Csermey, răspunsul pare a fi favorabil. Cade sănătos, doar pe iarbă și tot așa, ca orice copil, ce ar trebui să nu prea stea prin casă la această vârstă, aleargă la fel de sănătos, cât e ziua de lungă, doar pe ulițe pietruite. Ferită providențial de toate neajunsurile pe care prezența asfaltului le presupune, micuța blondă este fericită. Între timp, Csermey se ridică din iarba fragedă, având încă cățelul galben agățat de cizmulița albastră. O mână și-o prinde de mâna mamei, obligând-o în acest fel să rămână pe loc, asta în timp ce ceilalți adulții se îndepărtează, cedând ispitei culinare, venită pe gemulețul unei căsuțe din lemn, ce prin înfățișare pare a fi dintr-o altă lume. Cățelul în schimb, ființă răzgâiată și neajutorată, este singurul ce nu realizează ce se întâmplă. Oricãt ar trage-o de cizmuliță pe fetiță, aceasta pare că nu vrea să se clintească din loc. Cu bluze largi, croșetate, ce le ajung până sub genunchi și mâneci ce atârnă liber, acoperindu-le palmele, cele două par a privi nostalgic după adulții ce se îndepărtează. Amândouă, blonde, apar în ochii mei ca două femei nordice, dintr-un trib de războinici, pironite într-un sat nămolos la marginea lumii, peste care a dat dezghețul timpuriu. Se pare că doar ele au rămas, privind neputincios în zare după grupul de bărbați ce se îndepărtează, plecând la război, lăsând în urma lor îndoiala unei revederi viitoare.

This slideshow requires JavaScript.


…numai că la Breb, acum e multă pace, mult soare, iar iarba înlocuiește noroiul din imaginația mea. Casa tradițională din lemn, din curtea pensiunii lui Tanti Mărioara, respiră vremuri bune, iar locul mustește de bucurie. Chemarea unei prăjituri delicioase trezește micuța fată din visare, iar câinele, ce între timp scapă cizmulița din strânsoarea colților, se aruncă și el bucuros înainte. Peste satul cu gospodăriile lui, aruncate aiurea printre copaci, înserarea începe a se lăsa. Femei cu baticuri înflorate pregătesc masa de seară, fumuri se înfiripă, iar cirezile de animale se întorc acasă…


Ocupată cu priponirea calului pentru poza de grup, de o tuie mare și încă de un verde crud, Les Tinuța observă oarecum târziu, mișcările pe care animalul le făcea. În încercarea zadarnică de a găsi o bucată de morcov, calul începu frenetic să sfornăie, vârându-și botul mare și găunos, într-unul din buzunarele din marginea jachetei. Negăsind nimic pe plac, botul calului începu să adulmece și fața fetei, împodobită de un păr negru, cu smotocei cârlionțați. Poate, dacă nu ar fi fost atâta lume adunată în curtea Casei Pașcu, Chico nu ar fi fost certat, pentru îndrăzneala de ai da un pupic galant, fetii. Așa, printre oameni cu pălării de cowboy în cap și capre ce furau de pe masă, mâncarea rămasă nesupravegheată , se auzi încetișor:
Chico, nu acum când e atâta lume în jur. O să îmi strici machiajul. Te rog, nu mă fă de rușine… Ți-am spus asta, de multe ori…


Les Tinuța-Tinuța Les este îmblânzitoarea de cai și de oameni, vânător și un om care se ghidează mult, după…suflet.
Ca oricărui copil, crescut în lumea liberă a locului din Maramureș, i-au plăcut de mică animalele, dealul, muntele și iarba. Târziu, acuma încoace, a început să îi placă și pușca de vânătoare. Ar fi vrut să călărească de mică, ca băieții din zonă, folosind o pătură în loc de șa, dar nu s-a putut.


Crescând și învățând să stăpânească caii, a devenit și îmblânzitoarea părinților ce își aduc copiii aici, dornici în a deprinde primii pași în călărie. Mulți vin și dau sfaturi neavizate, mulți vin și au impresia că odrasla trebuie să învețe după doar o ședință, totul și mulți vin și îi apucă groaza. Pe toți, Tinuța îi trimite în curtea centrului, unde până una alta, pot servi o cafea, un suc sau o masă tradițională. Nu de alta, dar de cât să se agite degeaba, transmițând copilului, dar mai ales animalului starea de spirit negativă, mai bine ar profita de cadrul idilic în care e poziționat centrul de călărie, lângă un pârâiaș, pe ale cărui maluri pline de vegetație, vor găsi cu siguranță aleea amenajată pentru o plimbare relaxantă.


Nea Vasile, în schimb, a început să călărească, folosind pătura prima dată, în locul șeii. A căzut și s-a ridicat, până s-a învățat. A copilărit și el până la urmă, într-o lume liberă, într-o lume a văii, a dealului și a muntelui de lângă. Printre ele, Nea Vasile cântă la goarnă, poartă încă mândru în viața de zi cu zi, cintură lată și tot așa, din când în când, călărește ca în vremurile de demult. Fără șa…


În Breb zice-se că potecile prin grădinile dintre case erau bătătorite de bărbații ce umblau la nevestele altora. Tot de pe aceste poteci, fetele tinere dispăreau fără urmă, luând calea codrului, alături de vreun haiduc de-al locului.


Tanti Leonuca știe foarte bine aceste povești. Nu are cum să nu le știe, atât timp, cât bătrânul toboșar ce stă în casa de alături, le cântă ritmat, acompaniat de toba lui mare, ori de câte ori, un grup de turiști îi trece pragul gospodăriei. Mâinile babei Leonuca sunt brăzdate de crăpături adânci. În brazde, bătrâna a adunat ca pe niște amintiri, negreala nucilor timpurii culese. Amintirile ei și le ține însă bine zăvorâte în mintea și în sufletul ei. Câtorva frânturi, baba le dă drumul gratis turiștilor ce trec pe la ea, pentru a cumpăra panci tricotați, sub forma unor fotografii alb-negru, ferecate într-o ramă din tinda casei.


Într-una din ele, ea e țărăncuță tânără, frumoasă și făloasă. El e soldat tânăr, chipeș și mândru de uniforma și pușca pe care o poartă. Una din mâini e sprijinită protector pe umărul ei. Din acele vremuri au mai rămas pernele din spatele lor, atent brodate, și ea. Vremurile din poză s-au dus, odată cu războiul și cu bărbatul ei. Noi, în ale noastre, părăsim Breb-ul așa cum am venit. Prin grădini și pe cărări, bătătorite de bărbați vânjoși și fete frumoase furate.


Amu ce să-ți spun…că oamenii ăștia mulți, ce vin pe la noi, nu mai știu ce e aia a mânca , a bea sănătos și a vedea cum să trăiește… sau că numa aici, la noi în Maramureș, mai găsăști de acestea și din alealalte?
Nu știu, dar multă vreme m-am mirat și io, de bulucu ăsta mare de oameni ce vine peste noi, an de an…și ști când am înțeles? Când mi-am adus aminte cum ploua afară în tinerețe și bătrânu, Doamne iartă-l, că-i dus de mult, zâcea: Mâne la coasă ficior și cosam că era soare și io nu înțelegeam cum știe, că ploaia s-a opri…iar apoi sara, când soarele dădea să să ducă, zâcea: Mă copile, să ști tu asta de la mine cât oi trăi tu…când soarele asfinte’n senin, mâne va fi vreme bună…
No, atunci am înțeles…

Note de călătorie:
Obscură din punct de vedere turistic înainte de revoluție și imediat după, localitatea Breb, din Maramureș, începe să se remarce din păcate, prin prisma unei conjuncturi proaste. Incapacitatea localnicilor, pe undeva normală daca ne raportăm la acele vremuri, de-a se adapta la noile realități sociale, fac ca o mare parte din patrimoniul cultural, material, pe care Maramureșul îl oferea în acel moment, să dispară.
Casele din lemn, în care vechimea timpului se observa cel mai bine în culoarea și “lucrătura” lemnului, specifică locului, încep, din diverse motive, să părăsească zonă, cele mai întâlnite cazuri fiind vânzarea lor către străinii “deschiși la minte” sau construirea așa-ziselor case noi, privită ca un semn al bunăstării și afirmării individului în cadrul comunității locale, după ce în prealabil, casa veche de sute de ani, a fost dărâmată,
După acești ani de zbucium, câțiva străini încep să exploateze locul, cumpărând terenuri, construind case vechi din lemn, similare cu cele ce au plecat pe alte meleaguri, achiziționând în același timp și ceea ce a mai rămas din vechile case.
Profitând de înțelepciunea acestora, dar și de deșteptarea autohtonilor, satul începe să prospere din punct de vedere turistic. Situarea la poalele Munților Gutâi, sub formațiunea vulcanică “Creasta Cocoșului”, existența traseelor marcate, atât pentru pasionații de drumeții montane, cât și pentru cei ce preferă bicicleta, sunt argumente clare pentru un turism eco, sustenabil
Modul de răsfirare al acestor gospodării printre peri, meri și pruni sălbăticiți, gospodăriile ce comunică, încă străvechi, “pe cărări și “prin grădini”, faptul că doar aici, întâlnim cel mai mare număr de gospodării cu case din lemn, vechi, din Maramureș, fac din satul Breb, una din atracțiile principale ale locului.

Spatii de cazare:

Pensiunea Marioara

Pensiunea Lucia

Pensiunea Maramu

Restaurant tematic:

Hanul lui Cobâlă

Am fost:

Alex: http://www.hereihike.com/

Karina: http://www.prinlumepringanduri.com/

Raluca: www.experienceromania.ro

Mihaela: http://www.mimivanili.ro/

Georgiana: http://mysecretromania.com/

Cheryl și Roland: http://handcraftedtravellers.com/

Adrian: https://thelandscapesthief.com/

Ionuț: https://www.facebook.com/SavaIonutDaniel

Peter: https://peterlengyel.wordpress.com/

…și organizatoarea…

Edit de la www.ecomaramures.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: