Maramureș: Când soarele asfinte’n senin, mâne va fi vreme bună

În curtea casei, Csermey se joacă, târând după ea un cățel blond, agățat de o cizmuliță albastră. La un moment dat se împiedică și cade, dar acest lucru pare a nu o afecta prea tare. Iarba verde și deasă din curtea pensiunii, îi amortizează căderea, cățelul fuge, iar ea rămâne întinsă. Stând pe spate, cu capul ei mic, lunguieț și blond, bolborosește ceva, înțeles doar de ea, în cele trei limbi pe care le cunoaște. Pentru idilicul sat maramureșan, Breb, Csermey este o expată, apărând pe lume, departe de România. Mama e canadiană, iar tatăl e un maghiar născut în România, lângă Arad, plecat însă departe, pe alte meleaguri, din fragedă pruncie. Româneasca lui e una cu mult accent englez, trădând locurile pe unde a ajuns și a trăit.

La Breb, în Maramureș, au ajuns, călăuziți de o monedă, aruncată la propriu, pe o hartă a României. Dacă moneda a ales sănatos?…Asta nu se va ști curând. Doar timpul ne va lămuri. Deocamdată, cel puțin pentru Csermey, răspunsul este favorabil. Cade sănătos, doar pe iarbă și tot așa, ca orice copil, ce ar trebui să nu prea stea prin casă la această vârstă, aleargă la fel de sănătos, cât e ziua de lungă, doar pe ulițe pietruite. Ferită providențial de toate neajunsurile pe care prezența asfaltului le presupune, micuța blondă este fericită.

Între timp, Csermey se ridică din iarba fragedă. Are cățelul galben, agățat încă de cizmulița albastră. Adulții se îndepărtează, cedând ispitei culinare, ce iasă pe gemulețul unei căsuțe din lemn, venită dintr-o altă lume. Se agață de mâna mamei și rămân amândouă pe loc. Cățelul în schimb, ființă răzgâiată și neajutorată, este singurul ce nu realizează ce se întâmplă. Oricãt ar trage-o de cizmuliță pe fetiță, aceasta pare că nu vrea să se clintească din loc. Cu bluze largi, croșetate de mână, ce le ajung până sub genunchi, și mâneci ce atârnă liber, acoperindu-le palmele, cele două, par a privi nostalgic după adulții ce se îndepărtează. Amândouă blonde, apar în ochii mei, ca două femei nordice, dintr-un trib de războinici, pironite într-un sat nămolos, la marginea lumii, peste care a venit dezghețul timpuriu. Doar ele au rămas, privind în zare după grupul de bărbații ce pleacă la război și pe care nu vor ști, dacă vreodată o să îi mai vadă.

…numai că la Breb, acum e multă pace, mult soare, iar iarba înlocuiește noroiul din imaginația mea. Casa tradițională din lemn, din curtea pensiunii lui Tanti Mărioara, respiră vremuri bune, iar locul mustește de bucurie. Chemarea unei prăjituri delicioase, trezește micuța fată din visare, iar câinele se aruncă bucuros după ea. Peste satul cu gospodăriile lui, aruncate aiurea printre copaci, înserarea începe a se lăsa. Femei cu baticuri înflorate pregătesc masa de seară, fumuri se înfiripă, iar cirezile de animale, se întorc acasă…

 

Ocupată cu priponirea calului pentru poza de grup, de o tuie mare și încă de un verde crud, Les Tinuța observă oarecum târziu, mișcările pe care animalul le făcea. În încercarea zadarnică de a găsi o bucată de morcov, calul începu frenetic să sfornaie intens și să își vâre botul mare și găunos, într-unul din buzunarele, din marginea jachetei. Negăsind nimic, botul calului începu să adulmece și fața fetei, împodobită de un păr negru, cu smotocei cârlionțați. Poate, dacă nu ar fi fost atâta lume adunată în curtea Casei Pașcu, Chico nu ar fi fost certat, pentru îndrăzneala de ai da un pupic galant, fetii. Așa, printre oameni cu pălării de cowboy în cap și capre ce furau de pe masă, mâncarea rămasă nesupravegheată , se auzi încetișor:

Chico, nu acum când e atâta lume în jur. O să îmi strici machiajul. Te rog, nu mă fă de rușine… Ți-am spus asta, de multe ori…

Les Tinuța-Tinuța Les este îmblânzitoarea de cai și de oameni, vânător și un om care se ghidează mult, după…suflet.
Ca oricărui copil crescut în lumea liberă a locului din Maramureș, i-au plăcut de mică animalele, dealul, muntele și iarba. Târziu, acuma încoace, a început să îi placă și pușca de vânătoare. Ar fi vrut să călărească de mică, ca băieții din zonă, folosind o pătură, în loc de șa, dar nu s-a putut.

Crescând și învățând să stăpânească caii, a devenit și îmblânzitoarea părinților ce își aduc copiii aici, pentru a deprinde primii pași în călărie. Mulți vin și dau sfaturi neavizate, mulți vin și au impresia că odrasla trebuie să învețe după doar o ședință, totul și mulți vin și îi apucă groaza. Pe toți, Tinuța îi trimite în curtea centrului, unde până una alta, servesc o cafea, un suc sau o masă tradițională. Nu de alta, dar de cât să se agite degeaba, transmițând copilului, dar mai ales animalului starea de spirit negativă, mai bine ar profita de cadrul idilic, în care e poziționat centrul de călărie, lângă un pârâiaș, pe ale cărui maluri pline de vegetație, vor găsi cu siguranță, aleea amenajată pentru o plimbare relaxantă.

Nea Vasile în schimb, a început să călărească, folosind pătura prima dată, în locul șeii. A căzut și s-a ridicat, până s-a învățat. A copilărit și el până la urmă, într-o lume liberă, într-o lume a văii, a dealului și a muntelui de lângă. Printre ele, Nea Vasile cântă la goarnă, poartă încă mândru în viața de zi cu zi, cintură lată și tot așa, din când în când, călărește ca în vremurile de demult. Fără șa…

 

În Breb zice-se că, potecile prin grădinile dintre case erau bătătorite de bărbații, ce umblau la nevestele altora. Tot de pe aceste poteci, fete tinere dispăreau fără urmă, luând calea codrului, alături de vreun haiduc de-al locului.


Tanti Leonuca știe foarte bine aceste povești. Nu are cum să nu le știe, atâta timp, cât bătrânul toboșar ce stă în casa de alături, le cântă ritmat, acompaniat de toba lui mare, ori de câte ori, un grup de turiști îi trece pragul gospodăriei. Mâinile babei Leonuca sunt brăzdate de crăpături adânci. În brazde, bătrâna a adunat ca pe niște amintiri, negreala nucilor timpurii culese. Amintirile ei și le ține însă bine zăvorâte în mintea și în sufletul ei. Câtorva frânturi, baba le dă drumul gratis turiștilor ce trec pe la ea, pentru a cumpăra panci tricotați, sub forma unor fotografii alb-negru, ferecate într-o ramă din tinda casei.


Într-una din ele, ea e țărăncuță tânără, frumoasă și făloasă. El e soldat tânăr, chipeș șii mândru de uniforma și pușca pe care o poartă. Una din mâini e sprijinită protector pe umărul ei. Din acele vremuri au mai rămas pernele din spatele lor, atent brodate, și ea. Vremurile din poză s-au dus, odată cu războiul și cu bărbatul ei. Noi, în ale noastre vremuri, părăsim Breb-ul așa cum am venit. Prin grădini, pe cărări bătătorite de bărbați vânjoși și fete frumoase.


Amu ce să-ți spun…că oamenii ăștia mulți, ce vin pe la noi, nu mai știu ce e aia a mânca , a bea sănătos și a vedea cum să trăiește… sau că numa aici, la noi în Maramureș, mai găsăști de acestea și din alealalte?
Nu știu, dar multă vreme m-am mirat și io, de bulucu ăsta mare de oameni ce vine peste noi, an de an…și ști când am înțeles? Când mi-am adus aminte cum ploua afară în tinerețe și bătrânu, Doamne iartă-l, că-i dus de mult, zâcea: Mâne la coasă ficior și cosam că era soare și io nu înțelegeam cum știe, că ploaia s-a opri…iar apoi sara, când soarele dădea să să ducă, zâcea: Mă copile, să ști tu asta de la mine cât oi trăi tu…când soarele asfinte’n senin, mâne va fi vreme bună…
No, atunci am înțeles…

 

Note de călătorie:

Obscură din punct de vedere turistic înainte de revoluție și imediat după, localitatea Breb, din Maramureș, începe să se remarce din păcate, prin prisma unei conjuncturi proaste. Incapacitatea localnicilor, pe undeva normală daca ne raportăm la acele vremuri, de-a se adapta la noile realități sociale, fac ca o mare parte din patrimoniul cultural, material, pe care Maramureșul îl oferea în acel moment, să dispară.
Casele din lemn, în care vechimea timpului se observa cel mai bine în culoarea și “lucrătura” lemnului, specifică locului, încep, din diverse motive, să părăsească zonă, cele mai întâlnite cazuri fiind vânzarea lor către străinii “deschiși la minte” sau construirea așa-ziselor case noi, privită ca un semn al bunăstării și afirmării individului în cadrul comunității locale, după ce în prealabil, casa veche de sute de ani, a fost dărâmată,
După acești ani de zbucium, câțiva străini încep să exploateze locul, cumpărând terenuri, construind case vechi din lemn, similare cu cele ce au plecat pe alte meleaguri, achiziționând în același timp și ceea ce a mai rămas din vechile case.
Profitând de înțelepciunea acestora, dar și de deșteptarea autohtonilor, satul începe să prospere din punct de vedere turistic. Situarea  la poalele Munților Gutâi, sub formațiunea vulcanică “Creasta Cocoșului”, 
existența traseelor marcate, atât pentru pasionații de drumeții montane, cât și pentru cei ce preferă bicicleta, sunt argumente clare pentru un turism eco, sustenabil
Modul de răsfirare al acestor gospodării printre peri, meri și pruni sălbăticiți, gospodăriile ce comunică, încă străvechi, “pe cărări și “prin grădini”, faptul că doar aici, întâlnim cel mai mare număr de gospodării cu case din lemn, vechi, din Maramureș, fac din satul Breb, una din atracțiile principale ale locului.

Spatii de cazare:

Pensiunea Marioara

Pensiunea Lucia

Pensiunea Maramu

Restaurant tematic:

Hanul lui Cobâlă

 

 

 


 

Am fost:

 

Alex: http://www.hereihike.com/

Karina: http://www.prinlumepringanduri.com/

Raluca: www.experienceromania.ro

Mihaela: http://www.mimivanili.ro/

Georgiana: http://mysecretromania.com/

Cheryl și Roland: http://handcraftedtravellers.com/

Adrian: https://thelandscapesthief.com/

Ionuț: https://www.facebook.com/SavaIonutDaniel

Peter: https://peterlengyel.wordpress.com/

 

…și organizatoarea…

Edit de la www.ecomaramures.com

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: