Elias și Debora la Peștera Scărișoara

Elias și Debora sunt doi copii de vârste apropiate. În ciuda numelui, ei sunt români, iar pe părinții lor îi cheamă Cornel și Maria. De câțiva ani, am un fel de agitație psihică în momentul în care aud copii români, botezați cu astfel de nume. Încep să îi urmăresc, să îi spionez și chiar să trag cu urechea. Debora și Elias locuiesc probabil într-unul din orașele mari ale țării, pradă urbanismului, asfaltului, mâncării proaste, dar și a tehnologiei avansate, iar în fața intrării de la Peștera Scărișoara, singura lor preocupare e să se joace pe o tabletă. Acolo i-am întâlnit echipați sumar, în espadrile, așteaptând indiferenți sosirea numerosului grup de jos, din subteran.


Elias și Debora prezintă urme evidente de rotunjire, cauzate de sedentarism și de mâncarea prea multă. În schimb, părinții lor nu mai prezintă nimic, ei fiind deja grași. La o primă privire aruncată asupra lor, un baleiaj executat superficial peste suprafața fețelor pe care gesturile se manifestă în voie, ai avea impresia că cel puțin părinții sunt interesați de ceea ce vor vedea.
Dar la o privire mai atentă, analizând în profunzime fiecare gest al lor, situația se schimbă. De fapt, nici un membru al acestei familii nu este interesat de minunatul loc în care se află. Copiii stau cu ochii în tablete, umblând haotic și ciocnindu-se nepăsători de oamenii din jur, mama caută selfie-ul perfect și nemaiavând răbdare, probabil, într-un final, își va trage o poză cel puțin cu poarta rotativă de la intrare, asta dacă nu, Cornel, capul familiei, cel cu burta cea mai mare, va începe să se plângă brusc că, “ăștia nu s-au gândit și ei să facă un băruleț, unde poate și omu’ să bea o bericică până i-a veni rândul”. Dar cel puțin până acum, consoarta grasă are noroc. Doamna Maria își poate consolida astfel, liniștită, statutul dobândit în ultimii ani, importanța pe care soțul i-o acordă acum, dar și în viața de zi cu zi, fiind reliefată cel mai bine de piciorul drept, scos din șlap, transpunere imaginară a unei berze stând într-un picior. Într-un final doamna Maria zâmbește mulțumită. Selfie-ul cu poarta rotativă de la intrarea în Peștera Scărișoara a ieșit...
În continuare, nerăbdarea grupului atinge cote maxime. Lumea murmură. Femeile emit reproșuri. Bărbații, între două înghițituri tardive după vreo bere cel puțin imaginară, fac front comun și le acompaniază. Ghidul dolofan, în tot acest timp, încearcă timid să le explice că, normal, nici nu ar trebui să bage atâta lume deodată, în acest fel viața ghețarului subteran putând fi compromisă.

 

În sfârșit…puțină buluceală și lumea intră. Zgomotul șlapilor și al espadrilelor apărut la contactul cu scările de fier, e ca și plescăitul picăturilor de ploaie în momentul contactului cu solul. Puhoiul a intrat, iar afară liniștea revine. Cei ajunși sus nu mai contează. Efortul depus pe urcare și răcoarea din adâncuri i-a extenuat.

 

Pe drumul spre peșteră, lumea vine și pleacă, printre tarabe ce au la vânzare orice, dar aproape nimic legat de obiectivul nostru. Plăcintele moțești se micșorează vizibil de la an la an, prețul crește, iar umplutura lor devine de fapt o gaură neagră. Sporind amalgamul, felurilor existente li se adaugă surogate diverse, exotice prin locul în care nu te-ai aștepta să le găsești și fără savoare.

 

Elias și Debora coboară pe acest drum alături de părinții lor. Brusc, băiatul își ridică capul din tabletă și vrea neapărat rățușca pe roți, o jucărie chicioasă, apărută la o tarabă în vârf de munte. Atunci a fost singura dată, când pe Elias l-a interesat ceva… Peștera Scărișoara, odată cu asfaltarea celor două variante ce duc în cătunul Ghețar, devine de la an la an o destinație din ce în ce mai mult supusă regresului. În scurt timp, numărul mare de turiști va afecta negativ, atât zona prin gunoaie, dar mai ales formațiunea de gheață din subteran.
Peștera Scărișoara a devenit un chici, ca și numele celor doi copii urcați până în vârful muntelui doar pentru a-și cumpăra o rățușcă urâtă.

În 2010, a început asfaltarea celor două drumuri care duc în cătunul Ghețar

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

5 thoughts on “Elias și Debora la Peștera Scărișoara

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: