Operațiunea Est: Republica Moldova=România

La o bere, pe malul lacului Valea Morilor, Chișinău

În perioada comunistă, Lacul Valea Morilor, din Chișinău, a purtat numele de Lacul Comsomolist. Comsomol (Комсомол) este o abreviere silabică a denumirii în limba rusă a “Uniunii Tineretului Comunist. Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Comsomol

Prima oprire pe teritoriul Republicii Moldova, a fost în autogara din orașul Călărași. Cu această ocazie, am făcut cunoștiință, cu ceea ce înseamnă transportul în comun, între două localități în Republica Moldova. Mijlocul principal de transport în comun, este microbusul, iar cu el am avut ocazia să mă mai întâlnesc de câteva ori, pe parcursul călătoriei noastre

Operațiunea Est a debutat, când plictisit, în toamna anului 2014, în spatele unui monitor obosit, într-o firmă (multinațională) la fel de obosită, care până la urmă a și dat faliment sau e în insolvență (de parcă ar mai conta), am dat peste blogul lui Lucian Spetcu. Curios, de realitățile unui fost, dar și actual spațiu românesc, am plecat la drum, avându-l ca și ghid turistic, pe autorul blog-ului de mai sus. Termenul de Operațiunea Est, îi aparține, cum de altfel îi aparține și întreg traseul, împreună cu obiectivele care trebuiau și au fost văzute.
În episoadele ce urmează, o să redau fiecare experiență trăită, în această călătorie inedită, în stil propriu. Nu sunt un narator, hai să îi spun de profesie istoric. Ştiu istorie, dar îmi lipsesc subtilitățile, pe care partenerul meu de incursiune într-un fost spatiu, din punct de vedere administrativ, românesc, le știe foarte bine. Nu știu să le povestesc fluent, așa că nu mă bag. Îmi place însă, să îmbin, lucruri mărunte, irelevante pentru unii, trăite și văzute, cu importanța locurilor. De aceea, articolele, vor conține galerii cu fotografii, din diverse locuri, iar semnificația istorică sau alte considerente personale, vor fi expuse, în interiorul acestor galerii foto, pentru a nu afecta narațiunea epică sau…povestea!. Un simplu click, pe galerie, va rezolva problema.

Am fost patru persoane, trei băieți și o fată: Mirela, Alex, Lucian și eu. Sporadic, a fost și Petru, dar el, e un localnic (România de dincolo de Prut). Au fost momente plăcute, majoritatea, dar și neplăcute. Ambițiile și orgoliile și-au spus cuvântul. Ale mele și ale ghidului meu. Le voi exprima subtil, fără ironii desuete si fără a jicnii.

Străbătând străzile celui de-al doilea oraș, ca mărime din…România. De la străzi înguste, cu case vechi și pipernicite, la bulevarde largi cu blocuri comuniste, străbătând zone rezidențiale noi, toate le-am făcut la pas, savurând fiecare moment

într-un autocar, prin Găgăuzia, regiunea autonomă din cadrul Republicii Moldova, a “turcilor”, vorbitori de limbă rusă

Viața merge înainte în Ucraina. Imagine cu un cântăreț ambulant, surprinsă în trenul care ne-a dus de la Odessa la Bugaz, străbătând limba îngustă de pământ, care desparte marea de gura de vărsare a Nistrului: Limanul Nistrului

În narațiunea mea, un fel de jurnal, dezvăluirea acestor tensiuni inerente până la urmă, sunt necesare, deoarece, de multe ori au avut ca și punct de plecare, tensiunea ascunsă a locurilor, în care ne aflam. Apoi, se pare că fiecare a venit pentru un scop, pentru cauza lui, pentru a vedea și simții, exact ceea ce caută. Eu, am simțit, că fiecare, a vrut să îsi impună cauza, pe care restul trebuie să o urmeze, fără tăgadă. Au rezultat, trăiri diferite, în care nimeni nu a prea cedat. Asta e…  Vor apărea probabil și replici, aici, pe facebook sau pe blogul celălalt… mormăite, pe la vreo bere, într-o bodegă rebelă…Mi le asum și le voi conștientiza.
Să pornim, deci, la drum…

La mormântul celui ce a fost supranumit, “poetul Basarabiei”, Alexie Mateevici. Poezia sa, Limba Noastră, este imnul de stat al Republicii Moldova, însă întrebarea la care multă lume evită sau nu vrea să răspundă e “Care e limba noastră?”…a celor din Republica Moldova

Clădirea Guvernului Republicii Moldova. Aici va fi amplasat un monument ridicat în memoria celor ce au suferit în timpul ocupației sovietice, victime ale comunismului

Fostul Cimitir al Eroilor „General Dragalina” din Tighina. În 1929, aici erau înhumaţi 159 militari români. Nici un soldat rus. Acum, in 2015, o mână de cruci mai amintește de acei soldați români, în jurul lor, fiind înhumați, însă, aproximativ 4000 de soldați ruși. Suntem în Transnistria, republica separatistă din coasta Europei

Au fost și mi-au rămas întipărite în minte și în suflet, gândindu-mă și acum la ele: Chișinău, Transnistria, Odessa, Cetatea Albă, Izmail, Găgăuzia și…călătoria spre ele, cu trenul. Toate aceste destinații, de-a lungul istoriei, au aparținut, spațiului românesc. Iar spațiul românesc, se întinde în Est, până dincolo de Bug. Pe toate, sovietici le-au cosmetizat, inventând o nouă națiune, cea “moldovenească” şi o nouă limbă, “limba moldovenească”.

Chișinăul, ca de altfel întreaga Republică Moldova este un spațiu al contrastelor. Aflată la granița dintre două realități geo-politice, cea occidentală și cea rusească, două sisteme diferite și antagonice, acest stat inventat, propune o grămadă de simboluri, aflate într-o opoziție totală. De exemplu, înscriindu-se pe un drum, al integrării europene și, de ce nu, pe un drum al unirii cu România, în Chișinău, statuia eroului haiduc, al războiului civil din Rusia pentru unii, bandit notoriu în realitate, tronează liniștită în piața din fața hotelului Cosmos. GRIGORII KOTOVSKI-bandit notoriu, se remarcă prin jafuri organizate împotriva persoanelor private, înstărite, jafuri care vizau băncile, violator și un conducător al lumii criminale din Basarabia. Este condamnat de mai multe ori, inclusiv cu pedeapsa capitală, în 1916, schimbată ulterior în muncă silnică pe viață, dar Războiul Civil din Rusia, din 1917, îl salvează, acesta fiind trimis pe frontul din România, unde îmbrățișează ideile bolșevice. Când frontul se rupe, pleacă spre Ucraina, unde pradă tot ce îi iasă în cale. Războiul Civil din Rusia, îl prinde în fruntea unor detașamente de călăreți, care firesc, prădau. In scurt timp, obține și prima funcție în cadrul Armatei Roșii, avidă după astfel de personaje. Conflictul din Ucraina, desfășurat în zile noastre, confirmă aceste lucruri… Ajunge în 1925, locțiitor al Ministrului Apărării din URSS. …dar, poate, ce ne interesează pe noi mai mult, este participarea lui activă, la înființarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste(RASSM), cu capitala la Balta (precursoarea Transnistriei, la acea vreme, fiind alcătuită din opt raioane ale regiunii Odessa), fiind desemnat ca omul din teren al lui Stalin, locul unde acesta din urmă, a creat omul moldovean și limba moldovenească. Se urmărea astfel, prin această republică sovietică, așezată în coasta României, propagarea și destabilizarea României Regale, prin idei bolșevice și de aici, mai departe, propagarea lor, în întreaga Europă. Până la urmă, cel puțin prima parte le-a reușit…

Rusia țaristă anexează pentru prima dată, Basarabia, în 1812. în 1856, returnează Moldovei, parțial teritoriul, pe care îl ia înapoi în 1878. Referitor la anexarea din 1878, un aspect inedit îl dă declarația plină de ironie a țarului rus de la acea vreme, Alexandru: anexăm Basarabia, deoarece “este o chestiune de onoare personală”. Se întâmpla după ce în prealabil, prințul României, Carol I, primește comanda armatelor româno-ruse și reușește să străpungă defensiva otomană, acolo unde armatele țarului nu reușise. Se întâmpla în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878(pentru noi, poartă denumirea de Războiul de Independență), iar pe tot parcursul acestui război, partea rusească a dus o campanie, menită să minimalizeze importanța trupelor românești și să reducă, pe cât posibil statutul de țară cobeligerantă, de la masa tratativelor pentru pace

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova- în 2009, în timpul protestelor care au cuprins capitala republicii, etajul trei este incendiat. Protestele au avut ca și punct de plecare, fraudarea alegerilor parlamentare, la acea dată, comuniștii, înregistrând aproape 50% din voturi, printre preferințe

Contrast evident, pe străzile Chișinăului

Monumentul luptătorului pentru puterea sovietică-stă liniştit, încă din 1966, în faţa cinematografului Gaudeamus, din Chişinău. Puterea sovietică în proaspăta Republica Sovietică Socialistă Moldova, a fost instaurată, în următorul fel: la începutul lui 1941, preocuparea intensă pentru lupta sovietică în Moldova, este ilustrată de alegerea în Sovietul Suprem, pe lângă alți membrii marcanți, dintre care doar unul era localnic, basarabean și anume Semion Timosenko(Mareşalul Uniunii Sovietice), a lui Stalin, Hrușciov, Molotov, Kalinin. Tot în acea perioadă, reprezentantul sovietic în regiune, cere Moscovei, aprobarea deportării pentru încă 5000 de elemente contrarevoluționare și a membrilor familiilor acestora, într-un final, ajungându-se la suma de aproximativ 25.000 de oameni, în marea lor majoritate români. Aceștia au fost catalogați ca elemente antisovietice, dușmani de clasă, reprezentanți ai burgheziei românești, cotropitoare, ei fiind mutați în gulagurile din Republica Kazahstan și Komi, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk și Omsk. În acest mod, luptătorul pentru puterea sovietică, a ținut să își impună puterea

La început a fost artificiala RASSM, adică Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldova, cu capitala la Balta, pe teritoriul actual al Ucrainei. Se întâmpla pe 12 octombrie 1924. Scop: destabilizarea Romaniei, prin propagarea ideiilor bolsevice. Granița României Mari, la aceea vreme era pe Nistru… A urmat apoi, Republica Sovietică Socialistă Moldova, cu capitala la Chişinău (2 august 1940), iar din vechea RASSM, doar raioanele transnistriene, vor intra în componența noii republici sovietice, restul de șapte raioane, fiind înglobate în interiorul statului ucrainean, sovietic (Republica Sovietică Socialistă Ucraineană). Dincolo de Nistru, rămân astfel, peste 100.000 de urme româneşti, aflate în diferite faze de slavizare. Dacă, românismul, între granițele actuale ale Republicii Moldova, fără artificiala Republică Moldoveano-Nistreană, mai precis Transnistria, nerecunoscută de nimeni, este prezent consistent, limba română auzindu-se aproape peste tot, pe unde calci, cu excepția, unei alte anomalii rusești (inspirație sovietică), Găgăuzia, spațiul dintre Nistru şi Bug, este din punctul meu de vedere rusificat, în mare măsură, iar situația este ireversibilă.

Meseria de călător, nu e așa ușoară, cum ați fi tentați să credeți. După multe zile în care doar umbli, apare și oboseala Trenul Chișinău-Odessa, care a traversat și regiunea separatistă, nerecunoscută de nimeni, nici măcar de Rusia, a fost un prilej de relaxare și odihnă, chiar dacă, băncile au fost de lemn. Pitoresc tren!

40 de oameni morți, în clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor, din Odessa, Ucraina. Printre ei, 15 cetățeni ruși și 5 transnistrieni. Se întâmpla în mai 2014, când între naționaliștii ucrainieni și separatiștii pro-ruși, izbucnește un conflict. Separatiștii se refugiază în clădire, iar ulterior izbucnește un incendiu. Mulți mor intoxicați cu monoxid de carbon sau sărind în gol de la etajele superioare. Toți aveau arme.

Odessa, un oraș al contrastelor. Opulența e peste tot, pe malul Mării Negre, chiar dacă avem și o mașină cu numere de Transnistria, lângă

Cetatea Albă sau Bilhorod-Dnistrovski, în ucraineană sau rusă, amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră

Trecem granița fictivă a Regiunii Autonome Găgăuzia, din Republica Moldova…nu mă pot abține și adaug…un fel de ținut secuiesc. Găgăuzia sau Găgăuz Yeri, este locul unde o populație de origine turcică, nu vorbește decât limba rusă și aproape deloc, limba turcă. Regiunea, constituie alături de Transnistria, modelul ideal, rusesc, de creare a unor zone separatiste, prin care ai tăiat orice gânduri unioniste sau pro-europene ale unui stat, ca Republica Moldova…ăștia, întotdeauna vor fi masă de manevră!

Ismail, Ucraina – Catedrala orasului cu Monumentul Regelui Ferdinand I. În perioada interbelică, Ismail-ul, era parte componentă a Regatului României. Lângă catedrala din centrul orașului, trona, statuia Regelui Ferdinand I. După ruperea țării, statuia a dispărut. Unele surse o dau că ar fi la Tulcea. În locul ei, tronează generalul pe cal, Suvurov, care are și în România o statuie, pe lângă Râmnic.

Să trecem la fapte…

August 2015, Gara Internațională  din Chișinău

Alex, în fața în fața monumentului ridicat în memoria victimelor deportărilor staliniste. Este interesant faptul, că acest monument a fost dezvelit în 23 august 2013, după 23 de ani de tărăgănare. La ceremonia de dezvelire, nu a participat nici o persoană din conducerea Republicii Moldova (președintele Nicolae Timofti și premierul din atunci, Iurie Leancă) Autorul lucrării “Trenul durerii” este sculptorul Iurie Platon.

O imagine pe care am mai întâlnit-o și în alte orașe pe care le-am vizitat, în spațiul estic. Nimicuri, care se vând, la drumul mare, pe trotuare. Aici, suntem în zona Gării Feroviare din Chișinău

Pentru mine, Gara Feroviară din Chișinău, a fost cel mai curat loc din Republica Moldova și Ucraina, pe care l-am întâlnit. Nu spun asta, în ideea că am avut parte, numai de mizerie. Din contră!…dar acest loc, chiar este, un loc curat. De pe liniile acestei gări, numai în perioada 1940-1941, 300.000 de oameni, erau deportați în Asia Centrală și în Siberia. Era punctul culminant al unui program de purificare etnică, a elementelor românești din Basarabia, condus de Nikita Hrușciov, conducătorul din aceea vreme al Ucrainei. Organul de represiune: NKVD-Securitatea de Stat Sovietică în perioada stalinistă. Locul acestor oameni, dintre care mulți nu s-au mai întors, a fost luat de elemente slave, aduse de prin toate colțurile URSS-ului

-Să şti Luci, că e drăguță domnișoara! exclam admirativ, în timp ce privesc cu un ochi biletul de tren, primit, iar cu celălalt o scanez mai atent pe  funcționara Căilor Ferate din Moldova.

-Ei…nu e chiar așa….

-Hai măi, lasă-mă. E o drăguță,prin prestația ei, impecabilă, de funcționară. Apoi, e drăguță, fiindcă…e drăguță. O să o rog să mă lase să îi fac o poză. Vreau să am o amintire peste ani, cu un funcționar amabil.Voi faceți, ce vreți!

Nu mai aștept răspunsul celuilalt și acționez.

–Saru’ mână, știți eu, sunt din România…a, da, ați văzut… Fâstâcit, aş mai adăuga ceva, dar o fac doar pentru mine: Da, ştiu, v-am dat pașaportul ăla blestemat, care ne face să fim din două țări diferite.

–Am văzut că sunteți din România, zâmbește amabil domnișoara, după ce o românească, cu inegalabilul accent moldovenesc, răzbate prin plasticul care ne separă

–Sunt din Târgu Mures…adică, din Blaj. Nu ați auzit de Blaj!? Nu se poate! Chestia cu Avram Iancu, Câmpia Libertății. A… deci ceva ați auzit…vedeti că se poate.Uff!… Despre Târgu Mureș?  Ce mă bucur că ați auzit de frumosul oraș, din centrul României. Acum e aproape de centrul României…dar,  dacă ne-am unii, am fi… și mai departe de centrul României. Nu ne-am supăra…în cazul unei uniri, firește… știți, fără granițe pe Prut, fără fazele alea cu vameșii, care vorbesc toți în românește, indiferent de ce parte a sârmei ghimpate erau. Cred că știți… sârma au luat-o jos. Întelegeți…mă bucur că v-ați prins. Nici asta nu i-o spun…

–Ce să vă mai zic…pot să vă fac o poză?

–Sigur, numai câteva secunde să îmi aranjez puțin părul

–Nu vă faceți probleme. Telefonul meu, oricum nu o să scoată o poză bună. E terminat de mult…

Zâmbește grațios. E blondă. No’ asta e! Arată bine! Cotul Mirelei, îmi face o radiografie atentă a rinichilor, semn că am cam trecut măsură.

–Cred că sunteți una dintre cele mai drăguțe și simpatice funcţionare ale CFR-ului!

Gata! I-am zis-o ! Merită din plin. E drăguţă! …de după plexiglas surprind totuși, priviri mirate. Oare ce nu înțelege din faptul că e drăguță?! Gata! Ştiu care e sursa nedumeririi…

–Scuze CFM-ul ăsta sau cum s-or numi…din cauza culorilor steagului, care atârnă pe peretele din interiorul gării, spânzurat, am impresia că sunt în România…dar totuși, să știți că multă cale ferată s-a întins aici, pe pământul Moldovei,  pe vremea României Mari și a altor Românii. Nici asta nu i-o mai spun. Nu vreau să fiu scos din incinta gării, cu forța.

–Mă lăsați să va fac o poză! Super! Primul lucru, după ce o să fac poza,  primul lucru, indiferent de ce și unde ne vom grăbi(din nou), este să mă opresc undeva, undeva unde este wireless, să vă pun poza pe facebook. Pe amicii mei, o să îi las să se grăbească spre noile obiective care trebuiesc bifate. Să nu mă înţelegeti gresit. Sunt băieţi simpatici, care ştiu multe chichiţe istorice şi de la care am învăţat multe, citindu-i sau ascultându-i. Chestii geo-politice, care îmi plac mult, domnişoară. Le lipseşte însă un lucru, ca de altfel, ca şi multora care merg pe munte, de exemplu… Povestea domnişoară…fug domnişoară!… fug de povestea unui loc nou, chiar dacă suntem tot în România. Off, Off! Mă tot încurc. Steagurile astea blestemate, sunt la fel. Roşu,galben şi albastru…roşu, galben şi albastru…cu stema Moldovei lui Ştefan, ăsta de aici. De parcă, Moldova lui Ştefan, numai  Republica Moldova a fost. Apoi, Moldova cărui spaţiu se suprapune?…de parcă Moldovei de Răsărit, da domnişoară!, cea dintre, Prut, Nistru, Hotin şi Marea Neagră, ruşii nu i-au zis Basarabia, ca să mascheze ruptura teritorială, pe care au facut-o …! Auzi! Cică Basarabia=Republica Moldova! Să îi spun toate astea?. Mai bine nu. Continui însă, dialogul imaginar, în timp ce domnişoara mă priveşte amabilă.

–Domnișoară, mie îmi place facebook-ul și să știți, îmi place, pentru că, vreau ca toată lumea să știe, în  timp real, exact cum transmitea regretatul Domozină, de pista stadionului din Craiova, meciurile Ştintei cu forţele Europei fotbalistice, unde sunt şi ce fac. Amicilor mei nu le place, jocul ăsta. De pe pistă domnisoară!…nu din cabină, ca acum!…în timp real!… unde sunt!…pe facebook!… mai ales, că aveţi o gară aşa de frumoasă, cum nici la…Dormund nu a văzut…Mirela. Ştiti, îmi pare rău, dar mie vestul “civilizat” nu îmi prea place. Îmi place aici, la noi, în România… iar cu atâta roşu, galben şi albastru în jur, îmi este imposibil să nu mă încurc, din nou!

Gara Internaţională din Chişinău

–Vă mulţumesc pentru amabilitatea dumneavoastră. Pe amicii mei să îi ignoraţi, pentru faptul că ei nu cred, că sunteţi drăguţă. Ei, tot timpul se grăbesc.V-am spus, sunt simpatici şi ei în felul lor.Să ştiți, că sunteţi, cea mai draguţă funcţionară, a unui viitor…CFR, unit, chiar dacă, să ştiți, încă mă mai bagă în ceață, ecusonul dumneavoastră, cu acelaşi steag ca al României.

Plec, lăsând-o pe domnişoara mea, puţin zăpăcită. În jurul meu, celelalte funcţionare ale CFM-ul, vorbesc în ruseşte, prin plasticul care separă, funcţionarul de călător. Biletul de ieri, spre Tighina era scris în ruseşte. Biletul de astăzi spre Odesa e scris în ruseşte. Controlorii vorbesc ruseşte, impegaţii vorbesc ruseşte, aproape toţi angajaţii vorbesc ruseşte, în gara din Chişinău.Chiar dacă, pe multe ecusoane văd nume româneşti…

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!