Pădurea…

Am fost în această seară lângă oraş, într-un loc drag mie, locul unde mă dau cu Vitara. Am făcut acest traseu de mai multe ori, în toate anotimpurile şi de fiecare dată mă reîntorc .

Este unul din locurile de lângă noi, pe care totuşi, muresenii, îl frecventează destul de des. Pădurea oraşului, se întinde lângă ceea ce este impropriu denumită, centura oraşului.O cale rutieră, care ocoleşte cumva oraşul, scăpându-ne de camioane, dar care, din păcate nu a reuşit nimeni până acum să o prelungească până la ieşirea din oraş…se termină brusc, într-un sens giratoriu, venit şi el din vestul imperialist, odată cu rondourile de flori…

Tehnic, prietenul Dacian, indentifică trei zone, în această pădure: zona de gunoaie, zona de prezervative şi zona liberă. Dacă pentru primele două zone, cred că fiecare le cunoaşte menirea, cea din urmă este locul unde omul se plimbă, visează sau se dă cu maşina, în cazul meu, doar pe drumurile special amenajate. De ce amenajate? Pentru că, peticul nostru de pădure este brăzdat de o mică reţea de “drumuri de sonde”, drumuri care duc la sondele…altora, ale noastre nemaifiind de ceva vreme. Ca să ajungi în pădure, trebuie să treci pe lângă releu, de la releu ai două variante, ori cobori pe drumul de sonde ori mergi de-a dreptul prin pădure. În ambele cazuri treci pe lângă “Redută” cucerită cândva de Cristi cu al sau Duster. “Reduta”,  alunecare de pământ de tip glimee, având în spatele valului de pământ care s-a desprins de versant şi o mică zonă mai umedă, a fost locul de antrenament al băieţilor cu “muşchi motorizaţi”. Eu nu am urcat până acum pe versantul înclinat. “Pitica” da, pilotată de excelentul Cristi. Motivele sunt diverse, dar în nici un caz frică…

Livada de nuci e aproape,  chiar sub redută. Este locul unde mai prăjim câte-o slănină.O pajişte imensă, înclinată…locul de pornire, antrenament în pijamale pentru Dacian 🙂

În pădure sunt multe locuri…cel de final, loc de privit munţii, se găseşte deasupra şoselei naţionale E60. Aici am venit prima dată cu Dustere-le. După care am venit singur, găsind cruci şi un monument căruia nu îi ştiu semnificaţia…încă

Din pădure se taie. Unii ar zice, ca din orice pădure…mai ales iarna. Oamenii locului, se încălzesc cu ce pot.

De lângă pădure, am văzut biserica reformată din satul Budiul Mic. Semăna mult, datorită turnului cu o biserică dintr-un sătuc de la poalele Alpilor. Locul l-am botezat “Austria”…cel puţin aşa ne-am închipuit noi…

Animale sunt, toate prea obişnuite cu omul…

Acelaşi om, care o vizitează zilnic aproape…abandonând animale domestice, pe care cu bună ştinţă le lasă să se înmulţească, aruncându-le rezultatul “iubirii”, în pădure, fără milă. Am salvat din această pădure cinci căţeluşi, cu care am stat două ore, blocând traficul de pe “artera principală” a pădurii, pentru a le găsi stapân, sunând la toate cunoştinţele si adunând din zonă un mic grup  operativ pentru găsirea unor oameni mai buni…

Un copil se plimba astăzi, stingher, în inima pădurii. Singur, fără frică, de parcă era la el acasă. Bine îmbrăcat, nu era din categoria celor “negri”, tăietori de lemne şi poluatori genetici. Dacian mă întreabă, temător…”Oare nu s-a rătăcit? Să îl ajutăm! Nu e cazul…răspund, fentând o groapă, apărută brusc de sub zăpadă…uită-te cum calcă, cunoaşte zona mai ceva ca şi holul din casa lui, îi place, simte locul de lângă el…”

Accelerăm în zăpadă,lăsând copilul în treaba lui. E şi pădurea lui, locul unde, cu siguranţă se simte cel mai bine…

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!