Pădurea…

Pădurea de lângă Târgu-Mureş
Pădurea de lângă Târgu-Mureş

Am fost în această seară lângă oraş, într-un loc drag mie, locul unde mă dau cu Vitara. Am făcut acest traseu de mai multe ori, în toate anotimpurile şi de fiecare dată mă reîntorc .

Este unul din locurile de lângă noi, pe care totuşi, muresenii îl frecventează destul de des. Pădurea oraşului se întinde lângă ceea ce este impropriu denumită centura oraşului.O cale, rutieră, ce ocoleşte cumva oraşul, scăpându-ne de camioane, dar pe care din păcate nu a reuşit nimeni până în prezent să o prelungească firesc, spre ieşirea din oraș. Aceasta se termină brusc într-un sens giratoriu, venit odată cu rondourile de flori dinspre V.

Tehnic, prietenul Dacian, indentifică trei zone în această pădure: zona de gunoaie, zona de prezervative şi zona liberă. Dacă pentru primele două zone, cred că fiecare le cunoaşte menirea, cea din urmă este locul unde omul se plimbă, visează sau se dă cu maşina în cazul meu și asta doar pe drumurile special amenajate. De ce amenajate? Pentru că peticul nostru de pădure este brăzdat de o mică reţea de “drumuri de sonde”, drumuri, care așa cum le arată și denumirea, nu sunt altceva decât drumuri tehnologice de acces, spre puțurile de gaz metan, indentificate și captate. Ca să ajungi în pădure, trebuie să treci pe lângă releu, iar de la releu, ai două variante. Ori cobori pe drumul de sonde ori mergi de-a dreptul prin pădure. În ambele cazuri treci pe lângă “Redută” cucerită cândva de Cristi cu al sau Duster. “Reduta”, de fapt o alunecare de pământ de tip glimee, având în spatele valului de alunecare şi o mică zonă mai umedă, a fost locul de antrenament al băieţilor cu “muşchi motorizaţi”. Eu nu am urcat până acum pe versantul înclinat. “Pitica”, da, pilotată de excelentul Cristi. Motivele sunt diverse, dar în nici un caz frică…

Livada de nuci e și ea aproape, chiar sub redută. Este locul unde mai prăjim câte’o slănină, povestim verzi și uscate și unde se râde bine. Printre altele, livada de nuci, mărginită la rândui de o pajişte imensă, înclinată, este și locul unde Dacian, în pijamele, se antrenează. Chiar dacă nu o recunoaște, pasiunea pentru off-road și Duster îi este stavilită încă, doar de faptul că mașina e nouă.

În pădure și lângă ea sunt multe locuri. Cel de final, are de altfel și încărcătura cea mai mare. Loc de privit munţii, aflat deasupra şoselei naţionale E60, acesta își dezvăluie rolul rar, când e senin, în începuturi de primăvară sau sfârșituri apoteotice prin tristeți, de toamnă. Aici am venit prima dată cu Dustere-le. După care am venit și singur, găsind cruci şi un monument căruia nu îi ştiu încă semnificaţia.

Din pădure se taie. Unii ar zice, ca din oricare altă pădure sau, de multe ori grav, se apreciază că se taie, pentru lucrări ce ar viza întreținerea arboretului. Eu, pădurea, o prefer însă detanjată, ca pe o fată trezită brusc dimineața. E drept, oamenii locului taie și ei, uneori pentru ei, uneori pentru alții. Dar nu acțiunile lor sunt adevărata problemă. Până la urmă ei taie doar pentru a se încălzi și pentru a vinde o căruță de uscături.

De lângă pădure, noi am văzut biserica reformată din satul Budiul Mic. Seamănă mult, datorită turnului, cu o biserică dintr-un sătuc de la poalele Alpilor. Locul l-am botezat “Austria”, deoarece cel puţin în mintea noastră de copii mari aşa ar arăta Austria. Însă, nici unul nu am ajuns până acolo. Cel puțin visarea în necunoștință de cauză, ar trebui să ne fie iertată, într-un viitor ipotetic, în care realitatea austriacă s-ar dovedi a fi alta…

Animale sunt și toate prea obişnuite cu omul…

Salt

Acelaşi om ce o vizitează zilnic aproape, abandonând animale domestice, pe care tot el, cu bună ştiinţă, le lasă să se înmulţească. Astă vară, am salvat din această pădure cinci căţeluşi. Am stat două ore cu ei, blocând “traficul” pe “artera principală” a pădurii, doar pentru a le găsi stapân. Am sunat toate cunoştinţele, adunând din zonă un mic grup operativ pentru găsirea unor oameni mai buni. În viitor, cred că ajutorul se va întoarce.

Un copil se plimba astăzi prin inima pădurii. Singur, fără frică, de parcă ar fi fost la el acasă. Bine îmbrăcat, nu era din categoria celor cărora noi le spunem “negri”, tăietori de lemne şi poluatori genetici. Când l-am văzut pe copil, eram cu Dacian, iar acesta și-a întrerupt brusc poveștile-zicea de un anume unchi Tucu, personaj necunoscut pentru mine, dar devenit prin modul narativ în care era expus, deosebit de colorat-și m-a întrebat agitat:

-Nu s-a rătăcit? Să îl ajutăm!

-Nu e cazul, îi răspund, fentând în același timp o groapă, apărută brusc de sub zăpadă. Uită-te cum calcă, cum cunoaşte zona, mai ceva ca şi holul din casa lui. Îi place și simte locul acesta, căruia deși i-a văzut fața de multe ori, de fiecare dată pare ai găsi noi sensuri.

Prin zăpada zgârcită cu timpurile accelerăm, lăsând copilul în treaba lui. Cel puțin pentru câteva clipe, din momentul în care el nu ne va mai vedea, iar noi pe el, la fel, pădurea aceasta va fi doar a lui.

Drumuri Bune, Drumuri de Poveste!

9 thoughts on “Pădurea…

Add yours

  1. Va “invidiez”…extrem de pozitiv si ma bucur pentru voi…ca pentru mine. Asaltul asupra naturii cu armele bucuriei, constientizarii, frumusetii, nu pentru a o “cuceri”, pentru a o subordona, doar pentru a ne REANFRATII cu EA… este singura “lacomie” cu care empatizez.

    Liked by 1 person

    1. Multumesc! 🙂 Astazi am fost intr-un sat aproape depopulat. Am mers pe drumul de care, am ajuns si am intalnit 3 oameni. Printre singurii…alta viata emanau, alt comportament, nu pe cel de antilopa in continua fuga, pe care il au orasenii…

      Like

      1. Ce delicatete(?!), este de-a dreptul un eufemism sa le spui orasenilor aflati intr-o goana zanatica : “antilope”. Cred ca sunt mai curand o corcitura… ceva intre hiena si …ghepard.
        Este fireasca atitudinea serena a celor ce traiesc in proximitatea naturii, in pace, in NORMALITATE. O spun din proprie experienta. Am peste 20 de ani de cand am parasit orasul…

        Liked by 1 person

      2. Stiam si nu contenesc sa iti admir hotararea. Din aceasta cauza am si scris. Imi plac la nebunie satele Romaniei. Vorba unui prieten…ar trebui sa fie ocrotite la UNESCO 🙂
        Ce padure am vazut astazi in drum spre Vaidacuta, Comuna Suplac, Jud Mures….:)

        Like

      3. Este criminala atitudinea administratilor locale, care investesc in obiective inutile, dar ale caror fonduri sunt…”deturnabile”. Din fericire “apa trece, pietrele raman”…Sa speram(?!), atat timp cat astazi functioneaza dictonul : “Dupa noi …potopul”.

        Liked by 1 person

    1. Astazi, din nou am fost in padure. Printre “trofee”, placerea de-a vedea capre, iepuri…apoi, in drum spre satul parasit, undeva un lup fugea. Al treilea, in cateva luni. Incep sa apara din nou. Sunt o splendoare. Nu stau si se uita la tine ca si cainii. Din contra, fug de mananca pamantul. Sunt perfecti camuflati.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: