Cernăuți, acum Ucraina: Domnul D și identitățile orașului

Puternic mascată de abundența copacilor din jur, de mulțimea trecătorilor ce se perindă mai mereu prin fața ei sau a celor care stau, sprijinindu-se de ea, statuia lui Mihai Eminescu, reprezentând poate pentru aceste locuri cel mai bine legatura dintre un trecut identitar românesc al Cernăuțiului și actualul prezent trist pentru români, se află situată într-un mic scuar al Pieței Teatrului din localitate, la intersecția străzilor Universitații cu Stepan Bandera.

Continue reading “Cernăuți, acum Ucraina: Domnul D și identitățile orașului”

Ucraina: Când între Doroșenko, Razumovski, Poroșenko și Zelenski nu există nicio deosebire sau de ce doar chipurile lui Hmelnițki și Mazepa au loc pe bancnotele ucrainenilor.

Bogdan Hmelnițki pe bancnota de 5 grivne a ucrainenilor

În 1665, când Petro Doroșenko a fost ales hatman al cazacilor de pe malul drept al Niprului, acest lucru nu a mirat pe nimeni. Pentru cel născut pe malul stâng al întinsului fluviu, la Ciîhrin, destinul nu părea a fi altul. Prin el, cele două maluri căzăcești ale întinsului fluviu trebuiau să se unească într-o Ucraină mare, așa cum şi-a dorit-o înaintea lui bunicul său, el însuși hatman, dar mai ales Bogdan Hmelnițki, pe care tatăl său l-a slujit cu râvnă mare din postul de polcovnic.

Continue reading “Ucraina: Când între Doroșenko, Razumovski, Poroșenko și Zelenski nu există nicio deosebire sau de ce doar chipurile lui Hmelnițki și Mazepa au loc pe bancnotele ucrainenilor.”

Ucraina, Iulia Timoșenko: Femeia cu părul lung și blond, mai mereu strâns într-un coc auriu, împletit în vârful capului.

Sursa foto:Rador. ro

În Ucraina, pe Iulia Timosenko, candidata la scaunul prezidențial al țării, ce ieri tocmai a ratat intrarea în turul doi al alegerilor, o întâlnești peste tot, în diverse ipostaze, dar întotdeauna la fel: glamour, cu părul lung, blond, strâns într-un coc auriu, tot timpul împletit în vârful capului, parcă din spicele bătute de soare ale unei veri ideale.

Continue reading “Ucraina, Iulia Timoșenko: Femeia cu părul lung și blond, mai mereu strâns într-un coc auriu, împletit în vârful capului.”

Lefkoșa, Ciprul de Nord: Oamenii orașului turcesc. Memo, Hussein și Maura

Mi-am dorit mereu să intru în casele oamenilor. Nu eram pe deplin convins de succesul acestui lucru, dar știam că doar așa voi putea afla mai multe despre ei, despre ceea ce fac sau despre ce gândesc. Întâlnirea cu Cipru, cea cu părțile lui nordice, a fost din acest punct de vedere de la bun început o ocazie excelentă. De la Casa Turcului la Biroul notarului Hussein și nu în ultimul rând la povestea Maurei de pe plaja Famagustei, interpretări proprii situate la limita dintre plăsmuire și adevăr a realităților cipriote, toate au fost reperele unei călătorii deosebite. Să le cunoaștem mai bine.

Continue reading “Lefkoșa, Ciprul de Nord: Oamenii orașului turcesc. Memo, Hussein și Maura”

Cipru, de la Lefkoșa la Gazimagusa: Când catedralele devin moschei

Pentru ciprioții greci, orașul Famagusta este situat în teritoriul ocupat. De altfel, pentru întreaga lume greacă din sudul liniei Attila, tot teritoriul situat în nord, dincolo de această linie imaginară de demarcație, este considerat teritoriu ocupat. Pentru turcii ce alcătuiesc nerecunoscuta Republică Turcă a Ciprului de Nord, orașul acesta se numește Gazimagușa, iar locul pe care îl ocupă, împreună cu tot locul pe care îl ocupă ei în insulă, este, cât se poate de firesc considerat, parte a lumii turce.

Continue reading “Cipru, de la Lefkoșa la Gazimagusa: Când catedralele devin moschei”

Nicosia, Cipru: Aici orașul se numește Lefkoșa

Proiecție imensă a steagului republicii turcești din nordul Ciprului, pe unul din versanții muntoși ce înconjoară orașul Nicosia. Este interesant modul de amplasare ales, practic acest stindard fiind vizibil foarte bine și din partea grecească

Ultima parte din strada lui Memo începe imediat după linia albastră ce împarte Nicosia și Ciprul în două. De fapt, această stradă, al cărui început îl găsim localizat în partea grecească a orașului, nu duce direct la casa turcului.

Continue reading “Nicosia, Cipru: Aici orașul se numește Lefkoșa”

Gyula, Ungaria: Ungurul Bukur

Cetatea din Gyula pe timp de iarnă

Ungurul Bukur renunță în a-și mai trece mâna prin părul ce, de la o vreme, mai mult se chinuia să îi astupe creștetul capului aproape chel. Chelirea era inevitabilă și cu toate că el știa acest lucru, îi plăcea totuși să se alinte, simțindu-și încă părul bogat de pe lateralele capului cum îi mângâie degetele mâinii. Mișcările acestea, el le executa zilnic și aproape mecanic, prima peste creștetul capului aproape lipsit de păr, urmată, imediat și ca pe o consolare tardivă, de două treceri alternative prin părul încă bogat de pe ambele laterale ale capului. De la o vreme, gesturile acestea devenite însă tardive, îl însoțeau peste tot. La masă, cu prietenii, acasă, în timpul sau după slujba religioasă la care el participa consecvent, duminică de duminică, în vechea biserică românească din Gyula, fără a înțelege însă mare lucru dim predica pe care preotul o ținea credincioșilor.

Continue reading “Gyula, Ungaria: Ungurul Bukur”

Dolheștii Mici, Județul Suceava: În care Virgil își dă seama că acest sat este cea mai bună alegere a lui.

Dis de dimineață, cu mult mai devreme ca de obicei, din curtea casei unde stătea deja de câteva zile la Dolhești Mici, Virgil ridică capul spre cer. Acesta din urmă părea că ține cu el, afișându-i doar lui și numai lui, pentru că în curte la aceea oră nu mai era nimeni, un peisaj ce doar în copilăria lui petrecută printre apă, stuf și povești imaginare s-a mai repetat

Continue reading “Dolheștii Mici, Județul Suceava: În care Virgil își dă seama că acest sat este cea mai bună alegere a lui.”

Butuceni, Orheiul Vechi, Republica Moldova: În care administratorul unui restaurant și câțiva băieți, ce jucau fotbal pe ulița satului, îmi dau un răspuns plin de speranță

DSC_0228

Bună ziua
-Bună ziua…vă pot ajuta?
-Ne-am întâlnit și adineauri, stiți, când am intrat…probabil sunteți administratorul restaurantului…
-Da, spuneți
-De fapt vroiam să știu un lucru…de când am ajuns în această zonă și am intrat în satul acesta, tot observ stâlpii de piatră ce încadrează porțile curților de la case. E cumva vorba despre vreo influență străină locului, ruseascăpronunț acest ultim cuvânt sigur pe mine, fiind aproape convins că omu’ din fața mea îmi va răspunde că așa este-sau este vorba de ceva local…moldovenescaici am probleme, deoarece inițial vreau să pronunț altceva, dar după ce îmi dau seama că nu îi cunosc convingerile geo-politice omului din fața mea, renunț, gest de altfel pe care mai târziu l-am considerat a fi încărcat cu multă lașitate- sau să nu vă mai rețin, cum de doar aici apar?
-Nu, ele nu apar doar aici. Butuceni și toate satele din jur sunt sate românești, iar noi românii de aici nu știu să fi primit porțile astea de la cineva anume-cuvântul acesta, român, de care eu, cu câteva clipe mai devreme am fugit în al rosti, acum spus apăsat de altcineva, mie îmi provoacă pentru moment, un mic tremur interior, un amestec ciudat de încântare și ușoară rușine
-Mulțumesc, să știți că aveți niște sarmale forte gustoase!
-Mulțumim, mulțumim, lucrăm la ele în continuare să fie și mai bune…vă mai așteptăm!
-Cu drag…

Continue reading “Butuceni, Orheiul Vechi, Republica Moldova: În care administratorul unui restaurant și câțiva băieți, ce jucau fotbal pe ulița satului, îmi dau un răspuns plin de speranță”

Blog at WordPress.com.

Up ↑