Gyula, Ungaria: Ungurul Bukur

Cetatea din Gyula pe timp de iarnă

Ungurul Bukur renunță în a-și mai trece mâna prin părul ce, de la o vreme, mai mult se chinuia să îi astupe creștetul capului aproape chel. Chelirea era inevitabilă și cu toate că el știa acest lucru, îi plăcea totuși să se alinte, simțindu-și încă părul bogat de pe lateralele capului cum îi mângâie degetele mâinii. Mișcările acestea, el le executa zilnic și aproape mecanic, prima peste creștetul capului aproape lipsit de păr, urmată, imediat și ca pe o consolare tardivă, de două treceri alternative prin părul încă bogat de pe ambele laterale ale capului. De la o vreme, gesturile acestea devenite însă tardive, îl însoțeau peste tot. La masă, cu prietenii, acasă, în timpul sau după slujba religioasă la care el participa consecvent, duminică de duminică, în vechea biserică românească din Gyula, fără a înțelege însă mare lucru dim predica pe care preotul o ținea credincioșilor.

Continue reading “Gyula, Ungaria: Ungurul Bukur”

Dolheștii Mici, Județul Suceava: În care Virgil își dă seama că acest sat este cea mai bună alegere a lui.

Dis de dimineață, cu mult mai devreme ca de obicei, din curtea casei unde stătea deja de câteva zile la Dolhești Mici, Virgil ridică capul spre cer. Acesta din urmă părea că ține cu el, afișându-i doar lui și numai lui, pentru că în curte la aceea oră nu mai era nimeni, un peisaj ce doar în copilăria lui petrecută printre apă, stuf și povești imaginare s-a mai repetat

Continue reading “Dolheștii Mici, Județul Suceava: În care Virgil își dă seama că acest sat este cea mai bună alegere a lui.”

Butuceni, Orheiul Vechi, Republica Moldova: În care administratorul unui restaurant și câțiva băieți, ce jucau fotbal pe ulița satului, îmi dau un răspuns plin de speranță

DSC_0228

Bună ziua
-Bună ziua…vă pot ajuta?
-Ne-am întâlnit și adineauri, stiți, când am intrat…probabil sunteți administratorul restaurantului…
-Da, spuneți
-De fapt vroiam să știu un lucru…de când am ajuns în această zonă și am intrat în satul acesta, tot observ stâlpii de piatră ce încadrează porțile curților de la case. E cumva vorba despre vreo influență străină locului, ruseascăpronunț acest ultim cuvânt sigur pe mine, fiind aproape convins că omu’ din fața mea îmi va răspunde că așa este-sau este vorba de ceva local…moldovenescaici am probleme, deoarece inițial vreau să pronunț altceva, dar după ce îmi dau seama că nu îi cunosc convingerile geo-politice omului din fața mea, renunț, gest de altfel pe care mai târziu l-am considerat a fi încărcat cu multă lașitate- sau să nu vă mai rețin, cum de doar aici apar?
-Nu, ele nu apar doar aici. Butuceni și toate satele din jur sunt sate românești, iar noi românii de aici nu știu să fi primit porțile astea de la cineva anume-cuvântul acesta, român, de care eu, cu câteva clipe mai devreme am fugit în al rosti, acum spus apăsat de altcineva, mie îmi provoacă pentru moment, un mic tremur interior, un amestec ciudat de încântare și ușoară rușine
-Mulțumesc, să știți că aveți niște sarmale forte gustoase!
-Mulțumim, mulțumim, lucrăm la ele în continuare să fie și mai bune…vă mai așteptăm!
-Cu drag…

Continue reading “Butuceni, Orheiul Vechi, Republica Moldova: În care administratorul unui restaurant și câțiva băieți, ce jucau fotbal pe ulița satului, îmi dau un răspuns plin de speranță”

Minsk, Belarus, Partea a doua- Românul de pe malul drept al Tisei

De felul lui, nu prea a fost curios de lumea din jur. În frumoasa luncă românească a Tisei, pe malul drept, în Ucraina, știrile despre lume au sosit întotdeauna zgârcit, iar atunci când ele, într-un târziu, ajungeau și aici, nu mai prea interesa pe nimeni. De felul lor, nici ai lui nu iși doreau altceva și chiar dacă ar fi vrut, tot nu ar fi putut face mai mult, decât să steie prin sat, să meargă la biserică sau să muncească la câmp și pădure, cât e ziua de lungă. Pentru ei, toate acestea erau vechi, clare și bine fixate în pământul acela roditor de la marginea muntelui, încât lumea, la revărsări, pe ei îi găsea intotdeauna la fel, nepăsători și uneori chiar ursuzi, băgați până în gât, în treburile de zi cu zi.

Continue reading “Minsk, Belarus, Partea a doua- Românul de pe malul drept al Tisei”

Brest, Belarus: Natasha, fortăreața orașului și alte amănunte

img_20180720_0911491239831113.jpg

Natasha călătoreste la Brest, venind cu trenul de la Moscova. Are părul blond, legat parcă într-un nod gordian deasupra creștetului, fața albă și mâinile pătate de un psoriazis incipient. Bea din ceaiul negru ce bântuie mințile și gurile călătorilor din acest spațiu, iar între reprizele dedicate unei astfel de degustări, pare a vorbi la telefonul mobil mereu cu aceiași persoană.

Continue reading “Brest, Belarus: Natasha, fortăreața orașului și alte amănunte”

Minsk, Belarus, Partea I-Orașul din vis

DSC_0545
Câteva tufe de măceș, având florile intens colorate în pigmentul roz, atât de drag în afișări diverse, astăzi feminității, mărginesc autostrada perfectă ce leagă Aeroportul din Minsk de orașul capitală, udat de apele râului Svislach. Deși fermecatoare, tufele cu florile lor le văd întâmplător, căutând în schimb prin geamul autocarului asiduu și cu nerăbdarea dată de lunga așteptare a momentului, frânturi de peisaje ce se succed cu repeziciune, realităti plate de un verde intens, câmpie veche, nesfârșită, în care din loc în loc, băltiri, mai mult sau mai puțin mari, își fac simțită vizual prezența. Îmbrățișând spasmodic trunchiuri viguroase de pini negrii, natura sfârșește implacabil și fără a beneficia măcar de șansa de a reveni curând, în fața primelor blocuri ce alcătuiesc imensul oraș.

Continue reading “Minsk, Belarus, Partea I-Orașul din vis”

Piatra Cetii, Masivul Trascău: Ion a lu’ Raica din Răicani

Munți joși, depășind aproape insular 1300 m, munții Trascăului sunt caracterizați prin culmi domoale, acoperite aproape tot timpul de fag și păduri în amestec, cu brad sau molid prezent aproape sporadic și doar acolo unde expoziția este opusă soarelui sau altitudinea depășește 1000 m
Priviți de jos din Culoarul Mureșului, Munții Trascăului par înalti, dar cu toate acestea, văzuți de la fața locului, ei depășesc doar insular 1300 m. În peisaj sunt caracterizați prin culmi domoale, acoperite în special de fag și păduri în amestec, rolul bradului în comparație cu alte locuri montane de pe cuprinsul țării decăzând drastic, acesta rezumându-se doar la o prezență sporadică.

Nicicând lui Ion a lu’ Raica din Răicani, nu i-a trecut prin cap, că grajdul lui ar fi prea departe de casă. E drept, cu grajdul sus, taman lângă Piatră și casa jos, nu prea aveai cum sta locului. În fiecare zi, vara cel puțin odată, iar iarna chiar și de trei ori pe zi uneori, preț de oră bună, el alt drum nu știa.

Continue reading “Piatra Cetii, Masivul Trascău: Ion a lu’ Raica din Răicani”

Basarabeanca din Liov și zbaterile unei națiuni

Prințul Danylo Halytsky (1201-1264) conducătorul Regatului Galiției și Volîniei, imortalizat călăre în apropierea Pieței Rynok din Liov
Prințul Danylo Halytsky (1201-1264) conducătorul Regatului Galiției și Volîniei, imortalizat călăre în apropierea Pieței Rynok din Liov

Venind la Liov, tanăra basarabeancă lăsase în urma ei, pe capul părintilor și al cunoștințelor, un văl de griji, suspine și regrete. Din punctul ei de vedere, pierduse marea de la Odessa, cu briza ei răcoroasă vara și valurile cimentate de frig, iarna, dar și pasiunea, tentația și seducția unui oraș fermecător. Câștigase în schimb progresul personal, pe care vestul Ucrainei, rutean, dar mai ales pro-european, se presupunea că i-l va oferi. Și nu s-a înșelat deloc. În oraș a intrat triumfătoare, stăpanind trei limbi, printre care și limba româna, cerintă obligatorie de altfel pentru noul post.

Continue reading “Basarabeanca din Liov și zbaterile unei națiuni”

Liov, Ucraina-Introducere

Clădirea Teatrului de Operă din Liov
Clădirea Teatrului de Operă din Liov

Lemn de mahon, picioare de scaune strălucitoare și catifea galbenă, spălăcită spre crem. Am rețineri și ușoare ezitări, în a mă așeza. Standard ridicat, lume străină, mediocră la ei, stăpâni aici, în galanta cofetărie din Liov(Lviv). Prețuri bune, iar banul face totul. Aleg ca de obicei două prăjituri, un Medovik și un Napoleon. Cea din urmă, rușii o dedică victoriei asupra mareului împărat francez din 1812, iar pentru multă lume, bucățelele de biscuiți sau glazură delicioasă, albă, simbolizează zăpada ce i-a ajutat pe aceștia în obținerea victoriei (Sabina Fati-Ocolul Mării Negre în 90 de zile). Medovik-ul în schimb e o împărțire frățească de această dată, între ruși și ucrainieni, strate succesive de foi, gust puternic de nucă, lapte condensat autentic și cristale bălțate de zahăr caramelizat crocant.

Continue reading “Liov, Ucraina-Introducere”

Blog at WordPress.com.

Up ↑